Moderatorul-cârpă și moderatorul-fiară

Multele televiziuni zise de știri, apărute în ultimii ani, au creat o nouă categorie de oameni care apar la TV. Nu e vorba de detestabilii și detestații analiști, ci de mai discretele personaje desemnate cu numele de moderatori. Voi păstra acest nume ca să știm despre ce vorbim, dar, fiindcă nu se potrivește cu ceea ce e de regulă o gazdă de talk-show, îi voi adăuga doi determinanți: cârpă și fiară.

Voi începe cu însușirile comune ale moderatorului-cârpă și ale moderatorului-fiară. E vorba de două specii fără trecut, inclusiv profesional. CV-ul varietății cârpă se rezumă la câțiva ani de reporterlâc plebeu, cu promovarea obligatorie în funcția, la fel de impropriu denumită, de corespondent, zisă și om de live. Spre deosebire de corespondentul autentic, de pe vremuri, care își făcea veacul în locuri îndepărtate și trimitea de acolo corespondențe, acest gen de reporter-râșniță e un fel de accesoriu al echipamentului de transmisii directe numit SNG. Echipamentul și anexa lui de carne se deplasează împreună nu mai departe de Parchet sau de Curtea Supremă de Justiție, de unde turuie știrea cu clanul X sau politicianul Y, care rămâne în arest. Care știre, desigur, nu e nicio știre, cât timp X sau Y nu au fost eliberați, dar umple câteva minute din jurnalul tuturor televiziunilor. De altfel, ați văzut prin oraș, SNG-urile posedă ceva numit spirit gregar, fiindcă se adună singure în turmă, pe la sediile diferitelor instituții.

În ipostaza de accesoriu de live, omul nostru s-a ocupat, totuși, cu ceva care seamănă a știri, chiar dacă, de fapt, nu sunt știri. Atunci când e promovat la rangul de moderator, renunță cu totul la acest gen jurnalistic, pentru a le dezbate. Pe ele, știrile care nu există, fiindcă moderatorul nu le-a pus în jurnal pe vremea când era reporter. La non-știrea cu “rămân în arest” se adaugă numeroasele mizerii aruncate în piață de politicieni, unii despre alții, de Gigi Becali, despre toată lumea, iar apoi mai vin la rând diferite discuții despre diferite partide falite care se scindează și fuzionează într-un ritm care n-are nimic în comun cu folosul telespectatorului. Și, în fine, mai e sus de tot pe listă bătutul câmpilor la timpul viitor, fiindcă în România, media se ocupă din ce în ce mai mult cu ce va fi. Ați observat că până și meteorologii își desfășoară tot mai mult activitatea în studiouri, și nu pe lângă baloanele acelea despre care se spun bancuri.

Viitorul, ca materie primă, are două avantaje. Primul e că nu poate fi infirmat și deci îți permite să te inflamezi și să te contrazici la nesfârșit, mai ales dacă ai idei fixe și certitudini exagerate de sine. Al doilea, care decurge, e că diferitele lucruri care se vor întâmpla, în primul rând catastrofe politice cauzate de adversari, sunt ușor de clocit în cuibarele în care stau ca găinile consultanții politici ai partidelor, de unde, miraculos, scenariile ajung la TV.

Bramburelile de acest tip – pe care mă voi încăpățâna să le numesc dezbateri, din nou, ca să știm despre ce vorbim – umplu spații mari din grilele televiziunilor pe care de asemeni insist să le numesc de știri, deși nu dau știri. Nu poți s-o ții într-un jurnal continuu, așa că între jurnale, mai trebuie să introduci ceva, iar asta se rezolvă cu pseudo-formatul pe care l-am descris. După următorul jurnal, sau chiar după următoarele două, se schimbă omul din studio, genericele. Brambureala continuă însă, în același studio, cu aceiași invitați – sau cei care au fost ieri la emisiunea cealaltă. Pe lângă faptul că o asemenea cacealma e foarte convenabilă pentru politic și politicieni, marele avantaj al televiziunii e că își umple către o oră de emisie cu costuri care tind să egaleze salariul celui de care nu ne putem descotorosi în articolul de față, eroul nostru, moderatorul. Ceea ce explică și statutul în general precar, interșanjabil și lipsit de glamour al acestuia.

Intră în scenă, acum, cele două categorii despre care vorbeam la început. Contrar morfologiei, la TV cârpa e de sex feminin și fiara, de sex masculin. Dar nu întotdeauna. Cârpele-mascul par cu atât mai cârpe cu cât stau între fiarele în general posesoare de testosteron, la fel cum fiarele de sex feminin sunt stridente în ansamblul nu calin și sexy, dar cel puțin aparent-neutru, distant-slugarnic al suratelor cârpe. Dar să le luăm pe rând, începând cu cele din urmă. La non-formatul despre care vorbeam mai sus, există cel puțin două tipuri de presiune din exterior. Prima e a partidelor politice, care își fac liste cu așa-zișii vectori de imagine, oamenii pe care îi trimit la TV. Una din însușirile moderatorului-cârpă e aceea că nu are niciun control asupra numelor pe care le va avea în studio. Nu poate schimba, de regulă, nici compoziția partizană a platoului, fiindcă televiziunea trebuie să respecte proporțiile parlamentare sau, dimpotrivă, să se conformeze interdicțiilor patronului cu privire la cutare partid. Analiștii casei sunt ai casei mai mult decât moderatorul-cârpă, care e mutat în grilă, de ici-colo, mai des decât ei. Și, în fine, ceea ce e mai trist pentru moderatorul-cârpă e faptul că temele și abordările îi sunt dictate de undeva, de mai sus, de la posesorii unor funcții ezoterice gen Editor Of The Day sau Senior Editor.

În acest gen de halucinație recurentă, moderatorului-cârpă nu-i trece prin cap să întrerupă politicienii, să îi despartă atunci când se încaieră sau, cu atât mai puțin, să deturneze monoloagele paranoid-analfabete ale câte unui analist care a avut o zi proastă sau o temă la fel. Așa încât nu îi rămâne decât să aprobe din cap, ca acel kitsch canin pe care îl vedeam pe vremuri pe geamul din spate al mașinilor, zis Cățelul Afirmativ.

Dar cine vrea să fie atât de nefericit? De ce s-ar apuca cineva de o astfel de meserie-coșmar? Schizoidul suflet al acestui gen de gazdă (sau mai degrabă majordom) TV e permanent încălzit de o licărire de speranță. Conform vorbei napoleoniene cu ranița și bastonul de mareșal, fiecare cârpă are întipărită în țesătura ei o efigie de fiară, ca la Giulgiul din Torino.

Aplauze: la rând, a doua varietate despre care vreau să vă povestesc. E deja seară, partidele au terminat conferințele de presă, Cămătarii au rămas în arest, iar el, moderatorul-fiară, a aterizat în prime-time. Aici, aerul e rarefiat, analiștii mai puțini și neconflictuali, politicienii de prim rang. Cerințele postului sunt opuse celor de după-amiază, când, în ipostaza de cârpă, trebuia să aprobe din cap și să personifice cumva instituția jurnalismului. Or seara, se știe, e vorba de desființare. Acum, moderatorul-fiară își descarcă rezervele de frustrare acumulate în epoca de cârpă, asmuțindu-se pe seama cutărui sau cutărui personaj. Desigur, personajul respectiv lipsește, preferabil, din platou, fiindcă ar strica dramaturgia. Dar, cum nu poate fi singur-cuc în emisiune, moderatorul-fiară dirijează combo-ul de analiști în direcția dorită, ca la o ședință de înfierare de pe vremuri. Pentru ca toată lumea să știe despre ce e vorba, personajul desființat este prezentat, totuși, în efigie, sub forma cinetică, dar inanimată a unei declarații video sau audio, care e frecată și la deal, și la vale și întoarsă pe toate părțile. Rar și numai dacă nu prezintă pericol, victima e contactată la telefon, fiindcă telefonul îl poți tăia când vrei și, în plus, nici nu are cum să te pocnească.

Față de cârpă, fiara mai are un avantaj: propria agendă, fiindcă nu i se dau teme de executat din redacție, ci, cel mult, direct de la sursă. Spre deosebire de moderatorul-cârpă, la care toată lumea urlă în cască, fiara primește doar SMS-uri. Care nu urlă.

Atunci când ea, fiara, atinge perfecțiunea și nu mai are nevoie de ciurda de analiști pentru a umple spațiul de emisie cu ceea ce trebuie, aceștia sunt trimiși acasă. E deja târziu și începe ceea ce în limbajul de specialitate se numește segmentul de late night. Însă râșnița devenită cârpă devenită fiară joacă deja în altă ligă, nu mai are nevoie de personaje în platou. Poate vorbi singură o oră, despre orice, oprindu-se cel mult din când în când, pentru a întreba ceva oamenii fără față și fără lavalieră din spatele camerelor. După toate acestea nu mai e nimic, decât ceasul fantomelor și demonii nopții. Care, cu siguranță, au fost și ei cândva reporteri-stagiari.

Articol scris pentru ediția de joi, 4 aprilie, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts