Moartea și cântăreața

Sinuciderea Mădălinei Manole a fost un test de maturitate pentru presa românească. Majoritatea televiziunilor și o bună parte dintre ziare l-au picat.

În dimineața de 14 iulie, când presa a aflat despre cântăreață că a fost găsită moartă, a început să plouă cu speculații despre cauzele decesului și detalii factuale despre circumstanțe. Pare-se că nimeni din posturi care s-au fălit în trecut cu “performanțe jurnalistice”, ca Realitatea TV, nu știe că a da detaliile crude ale unei infracțiuni, morți etc. este semnul abordării tabloide. Și că metodele de sinucidere nu trebuie explicate, în primul rând pentru a nu da idei cuiva.

Au urmat apoi, la rând, tot felul de pseudo-specialiști care au emis pseudo-păreri despre niște pseudo-probleme legate de existența și dispariția cântăreței. Ni s-au servit pe tavă de la clarvăzătoare care au discutat cu mediumul Mădălinei Manole, la scriitori cunoscuți care au pus diagnostice de psiholog. Terapeuții propriu-ziși n-au ezitat să-și dea și ei cu presupusul “la moment”, atunci când au fost solicitați de media, încălcând un principiu elementar al profesiei lor, acela că informațiile din tabloide nu fundamentează un diagnostic. Merge treaba la cabinet, domnilor?

De ce fac televiziuni și ziare cu pretenții astfel de lucruri? Pe Facebook, un manager din grupurile de media importante ricana că publicul dictează în astfel de cazuri, iar el vrea să știe detaliile sordide. Or grupul respectiv de media e, pe ici pe colo, în pragul falimentului. Iată, se pare că detaliile sordide despre sinucideri nu ajută.

Text apărut în “România liberă” din 20 iulie 2010

4 thoughts on “Moartea și cântăreața”

  1. “Publicul e tampit, prin urmare vrea numai gunoi” am auzit de nenumarate ori asta din gura unora care iau decizii prin televiziunile din Romania. Ei, asemenea vanzatoarei din colt sau domnisoarei de la ghiseul de la banca, isi dispretuiesc beneficiarii. Curios e ca publicul nu prea e intrebat in Romania. Focus-grupurile, studiile despre ce ar vrea publicul nu sunt o practica curenta in televiziunile din Romania. Produsele sunt incercate un sfert de sezon si aruncate la cos pentru ca “publicul retardat” nu a apucat sa le consume. Intr-o piata in care directorii de televiziuni se tem de public si se raporteaza la el apar formate cum ar fi Amazing Race sau American Idol. In piata aia Jerry Springer nu ii tine locul lui Amanpour si nici viceversa. In alta piata in care publicul nu e format numai din debili pentru ca asa au decis lucratorii in televiziuni Michael Palin face ocolul pamantului in 80 de zile si niste ciudati fac umor scarbos, dar intelectual in Little Britain, cat timp Top Gear are o audienta totala de cateva sute de milioane de oameni. In Romania, in schimb, publicul e de vina pentru tot. E de vina ca nu se uita la televizor destul (total tv amarat), e de vina ca se uita la tv (de-aia tre’ sa dam noi morti, ca publicul se uita). In aceasta piata, cu acest public ticalos si tampit rasar emisiuni care se intind ca un mucus prin grilele televiziunilor, pline de vorbaraie, pe care, atunci cand dispar, nu le regreta nici macar rudele realizatorilor. Si la urma urmei e foarte comod sa ai un public atat de idiot pentru ca iti permite si tie, cel care te prefaci ca faci programe, sa fii la fel de idiot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *