Media în campanie: primele mutări

“Dilema veche” mi-a cerut un text legat, desigur, de media. Mi s-a părut un subiect fierbite ceea ce o să ne pască în campania sau campaniile din 2012.

O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strâmbe, a căror cerneală ți se ia pe degete și care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i așa? Că doar așa a fost la fiecare alegeri.

Ei bine, nu. Ceva o să se întâmple. Dar nu ca la fiecare alegeri.

Problema e serioasă, fiindcă istoria presei de după 1989 e condiționată de cicluri electorale; am mai scris asta acum câțiva ani. În 1992, de primele alegeri, a apărut „Evenimentul zilei”, ziarul care a revoluționat presa. În decembrie 1995, foarte puțin înainte de venirea Convenției la putere, s-au ivit PRO TV și, mai puțin știut, „Avantaje”, revista care înseamnă apariția presei glossy de tip occidental. 2000-2001 e începutul regresului, când o presă vocală și deprimată se transformă parțial în clientelă a guvernului Năstase, dar și momentul de explozie al formulei de tabloid, prin „Libertatea” repoziționată, care începea să crească. În fine, 2004-2005 înseamnă începutul euforiei investitorilor români în media, iar 2008-2009 e un fel de 2000-2001, o perioadă de aliniere și polarizare a unor branduri oricum sărăcite de criză și lipsite de prestigiu.

Deci: istoria se repetă? Judecata comună zice că nu. Iar eu o să vă spun de ce. Dacă ne-am aștepta ca piața media să se umple în 2012 din nou de trotinete murdare de hârtie, vehicule temporare pentru ambițiile pirotehnice ale unor baroni sau ne-baroni locali, ei bine, ne-am înșela. Unele din ziarele acum câțiva ani importante, verticale, delectabile au devenit deja astfel de trotinete și, culmea, situația lor nu e chiar cea mai rea: altele, pur și simplu, nu mai sunt. „Gândul” și „Cotidianul” sunt doar două nume de gazete în anumite momente ale existenței lor promițătoare, care de ceva vreme nu au mai considerat oportună existența pe print.

PRINTUL AR FI O SOCOTEALĂ DACĂ AR AVEA CEVA NUMIT PRESTIGIU. CUM N-ARE, SĂ DESCHIDEM LAPTOPUL. Aici, în browser, o mulțime de site-uri mici și nervoase se încaieră între ele sau cu dușmani mai mult sau mai puțin imaginari. E mult mai profitabil: hârtia costă, hostingul și domeniul mult mai puțin. Și dacă e vreo diferență de public și prestigiu, ce contează? În definitiv, politicienii români se declară interesați de electorat/public, dar rezonează mai degrabă la aplauzele și scărpinatul pe burtă cu care îi gratifică fanii. Care, la rândul lor, se transformă în fiori mesianici la întâlnirea cu dușmanul cel rău, or asta e mai important decât persuasiunea, logica, platforma și bunele maniere. Și mai ales prestigiul.

Știți, cu siguranță, mai mult de o comunitate de bloggeri-intelectuali, în care sala mașinilor e populată de foști ziariști de pe la gazete falite, aterizați în online ca niște pui de mâță chiori în rigolă, capabili să se țină cât de cât la suprafață numai împingându-se cu membrele pe umerii celorlalți pui de mâță, pe care îi bagă ocazional la fund. La pupa, careul ofițerilor a fost luat în stăpânire de un măgar cu răget monocolor, deprins pe la întrunirile partidului care l-a convins că e ideolog și l-a trimis să facă băi de comentatori prin subsolurile comunității. Sus, pe catarg, o bufniță cu sindromul Tourette dă cu unde sonore în dușmanii aflați încă sub linia orizontului. La tribord, înțepenit în vreo portavoce, e un fost viitor diplomat de carieră, cam gras și care miaună neconvingător pe tema nu știu cărui tratat internațional la care ministrul X din partidul Y a avut o prestație apatridă și trădătoare, motiv pentru care el, fostul viitor…

La echipajele de mai sus se adaugă animalele solitare, posesorii de domenii proprii, care au strâns de mai mult de 150 de vizitatori pe zi, care pot fi cumpărați tot la kil prin agenții specializate, ca să-ți dea virale spontane și memetică. Cine mai are nevoie de hârtie?

POATE, CELE ȘAPTE IMPRIMANTE DIN CELE ȘAPTE STUDIOURI ALE CELOR ȘAPTE TELEVIZIUNI DE ȘTIRI CARE TRANSMIT ȘAPTE TALK-SHOW-URI ÎN ACELAȘI TIMP. Să le numărăm: Antena 3, Realitatea TV, România TV, Giga TV, Digi News, B1… astea-s toate? A, nu, mai e și TVR Info, fiindcă TVR 1 nu era suficient de zgâlțâit la ratinguri, prin zona de știri generale-interes public, de Realitatea în formulă completă și Antena 3. Oare cei șapte moderatori plus 21 de invitați și alți șapte co-moderatori nu se rătăcesc între studiourile TV? Despre ce dracu’ discută ei pe șapte posturi în același timp? Despre șapte subiecte diferite? Atunci sunt schizofrenici, ei și noi, publicul lor. Despre același lucru? Atunci de ce nu se duc toți în același loc ca să facă un singur lucru transmis de șapte ori?

De fapt, asta s-a petrecut deja. Mihai Tatulici a inventat emisiunea cu cinci gazde și 252 de invitați, dintre care 249 nu apucă să vorbească deloc și la care emisiune nu se uită nimeni. Ca și fondatorul lui, formatul face carieră pe toate posturile, dar nu poate fi programat la concurență directă fiindcă, oricâți oameni dispuși să bată câmpii la televizor ar exista în România, chiar 252 X 7 invitați nu se găsesc. Cum de nu? Cel puțin o jumătate dintre ei s-au făcut deja moderatori.

CU ALTE CUVINTE, S-AR PUTEA CA ÎN 2012 SĂ NU MAI AVEM MASS MEDIA, DAR CEVA CU CARE SĂ FACEM CAMPANIE O SĂ AVEM CU SIGURANȚĂ. La cele de mai sus se adaugă un alt hotspot, cum s-ar spune legat de Internet: urmăriți cu mintea trează ce se-ntâmplă prin unele tabloide și segmentele de după-amiază ale anumitor emisiuni de la posturile care programează filme și show-uri de divertisment. O să vedeți de câte ori și în ce contexte apar anumiți politicieni acolo. Televiziunile celelalte, cu audiență zero împărțit la doi înmulțit cu șapte, sunt pentru caracudă. Dincoace, în locurile amintite, intră personajele cu bugete și dare de mână, care pricep în plus și că o tăvăleală pe la fabricile de vorbe de pe posturile alea mici nu prea aduce voturi.

Toate acestea sunt numai o serie de observații, indicii și capete de fir, o listă, inevitabil subiectivă, atâta cât poate cuprinde mintea mea și pot eu să vă ofer, la persoana întâi singular. Sigur, cucoana politică din emisiunile de divertisment ar putea fi monitorizată pentru a vedea pe unde-i place mai mult să se plimbe, pentru ca după aceea să ne uităm la televiziunile care se înfruptă mai mult din bugetele ministerului în care șade când nu șade la TV. Există vreo asemănare?

Dar ce spuneți de motanii din rigola internetului, am avea mijloace să găsim finanțatorul? Probabil că da. La fel cum abonamentul pe care îl are un anumit lătrău parlamentar pe liliputana de știri cutare ar putea avea și un preț lipit pe el. La toate aceste săpături ne-ar putea ajuta presa. Însă ea nu mai are spațiu. Sau timp: e ocupată cu lătrăul și cucoana. Până când? Până foarte târziu.

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Foarte interesanta analiza: ironica, rece si la obiect.
    (Vorbeste unul care nu se omoara cu periatul, da?)

    Intr-un singur aspect am sa te contrazic (sau completez), draga Iulian.

    Ma intorc cu gandul la anii `95-`96. Aveam un coleg care zicea asa despre un candidat: mai Mariane, uite-te la el, barba si ochelarii aceia nu iti sugereaza un om inteligent? Nu vezi ce frumos vorbeste?
    Da, de vorbit a vorbit. Colegul vrajit de vorbe l-a votat. Faptele, insa…
    Ce vreau sa spun cu asta? Ca unii oameni au ajuns la un anume nivel si se enerveaza atunci cand constata ca sunt si unii inferiori. Carora trebuie sa le vorbesti pe limba lor. Sigur ca da, noi vrem candidati care sa vina la tembelizor (sau sa scrie pe bloguri) si sa dezbata inteligent problemele actuale. Dar avem in scena pe politicianul X care se trezeste faultat de contracandidatul Y sau chiar de moderator. Ce face el?
    a) ii raspunde frumos si cu argumente solide, castigand simpatia (si voturile) unor oameni cu capul pe umeri si un anume grad de inteligenta;
    b) ii raspunde cu o injuratura si castiga simpatia (plus voturile) de la vreo zece ori mai multi stalpi de bodega de prin satele si orasele patriei.
    Daca voturile ar avea o pondere diferita… ehe… zece puncte votul de profesor universitar, 1 punct votul de boschetar – ar fi ceva, nu? Dar nici cu gandul nu ne putem gandi la asa ceva (ca ajungem sa nu gasim ceea ce nu am gasit, LOL). Asa ca ATA ETE, cum zice o vorba din popor. Fie ca ne place, fie ca nu, lupta pentru voturi presupune uneori manusi delicate iar alteori exhibitie porno.

    Material este, slava Domnului. “Pisoi chiori aterizati in rigola internetului“, auzi la el! 🙂

Post your thoughts