Mazăre. Care Mazăre?

S-a redeschis sezonul de Mazăre. La fix doi ani de când evolua în uniformă germană pe un podium de modă, stârnind un scandal legat de insigna cu svastică rătăcită printre efecte, primarul de Constanţa se joacă de-a Piraţii din Caraibe într-un pictorial din revista “tabu”. De ce se pretează ditamai demnitarul la asemenea maimuţăreli?

În 2009, când cu svastica, remarcam într-un text că ieşirea la rampă deghizat n-a fost singura de acest tip a lui Mazăre. Omul se costumase cu ceva vreme înainte în Bond. James Bond. Mi se părea atunci că felul în care bărbatul la 40 de ani, plin de bani şi cu o poziţie importantă în stat, îşi rezolvă în public fantasmele de pubertate, create de volume-maculatură, are ceva definitoriu şi simptomatic. Mai nou, acelaşi personaj pare a-şi fi adăugat o nouă achiziţie în bagajul cultural, prin seria de filme de mare succes la copii şi adolescenţi, zisă a “Piraţilor”. Dar, pe undeva, Mazăre nu se costumează de astă dată în Jack SparrowJohnny Depp. Ci devine, cu tâlc, un fel de meta-personaj, Maestrul deghizărilor, călător de la un foileton de secol al XIX-lea la un serial TV prost şi aşa mai departe.

Aş putea insista cu psihanaliza de la distanţă, pentru a presupune că Mazăre are o problemă evidentă cu sine însuşi, din moment ce trece mereu de la o mască la alta, problemă care se leagă poate de criza vârstei de mijloc sau, dimpotrivă, de o carenţă de maturizare. În România există însă psihologi serioşi care şi-au construit clinici pe acest gen de diagnostic de la distanţă, aşa că e cazul ca măcar noi, amatorii, să nu insistăm. E preferabil să ne gândim altfel: până la urmă, Mazăre e tot primar, cu toate svasticile şi bling-bling-urile lui, iar electoratul e, se pare, mulţumit de asta. În ce să se deghizeze bietul om? În Immanuel Kant? Regina VictoriaPublius Ovidius Naso, că tot e vecin cu el?

Aiurea. Victoria e o echipă de fotbal, Kant limita la care se unesc două suprafeţe şi Ovidiu o statuie pe care a încercat cineva să o vândă unor proşti pe vremea lui Ceauşescu. Pentru Jack Sparrow, Rommel (sau dracu’ ştie ce-o fi visat Mazăre) şi Bond se găsesc totdeauna destui alegători. Pentru Mazăre pur şi simplu, mai puţini. E drept, numele e predestinat: e la origine un singularia tantum, un substantiv fără plural, care desemnează o materie multiplă, mai măruntă ca seria deghizărilor, dar mai omogenă. Dar pe cine vreţi să convingă un politician român prin el însuşi, aşa cum e, în nume propriu? Are el realizări, altruism, inteligenţă? Nu. Dar are tricorn.

Articol scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 27 iulie 2011, a ziarului “România liberă”

  1. Bogdanush Reply

    Electoratul fidelizat de Mazare de cativa ani e cel care primeste lunar pachete cu alimente de la primarie. In rest orasul decade, iar in singurul parc veritabil din oras s-a construit un mall, plus se construiesc in continuare diverse alte cladiri pe acolo.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Bun atunci, eu sunt ca moderatorul, obligat să cer dovezi 🙂 Iar lui Radu Mazăre îi doresc sănătate, oricum, l-am mărunţit destul mai sus 🙂

  3. fLoreign Reply

    Omul incearca si el sa-si stearga cum poate renumele de animal, dobandit pe cand se opunea tatucului. De atunci a invatat ca e mai bine sa se afle in aceeasi barca cu castigatorii. Pana la urma va reusi sa-si descopere adevarata identitate, chiar daca aceasta ar fi cea a Omului cu o mie de masti. (Do Sparrows eat Peas?)
    In rest, ramane aceeasi protuberanta care nu lasa printesele rasfatate sa adoarma (H. Chr. Andersen invoked.)

Post your thoughts