Manele și trelinguri ca branding

Ioan Mureșan publică azi în EVZ un comentariu pe tema manelelor ca “oglindă agresivă”, care te obligă cu alte cuvinte să te privești în ea. Articolul e cam tristuț, fiindcă, poate ați observat, “intelectualii” răspund maneliștilor cu o jale simetrică atunci când îi comentează, doar ceva mai proiectivă în viitor: “Unde o să ajungem?” Totuși, rețin o constatare: că ideea de forță a manelelor “economice” e îmbogățirea, banii eventual “produși” (ca la o mașină de multiplicat ilegală), urmată de “consum”, a cărui ipostază foarte cunoscută e shopping-ul.

Un prieten cu stagii în Spania i-a relatat lui Mureșan că aglomerările de români se cunosc după manelele care explodează din ferestrele deschise. În legătură cu asta, îmi amintesc o întrebare pe care mi-a pus-o Steffen Seibert, un tip care prezintă știrile de seară la ZDF, cu care am lucrat anul trecut la București: “Au românii ceva special cu treningurile și hainele de sport?” M-am mirat: “Uită-te în jur… vezi treninguri? Poate prin Ferentari…” Seibert s-a uitat. “Nu, nu văd. Văd femei frumoase. Dar în Germania, de regulă, cu asta sunt asociați românii.”

Ar mai fi de adăugat, în același spirit, jumătatea de metru de Clejani, Romica Puceanu, Mahala Rai Banda și Fanfare Ciocârlia pe care o găsești în magazine de felul Virgin Mega Store la Londra sau Berlin. Și telenovelele de pe Acasă TV, pe care Adrian Sârbu a început să le vândă în Est, fie ca produs finit, fie în chip de concepte. Succesul lui Adrian Minune cu “Discoteca Boom”, acum vreo trei ani, pe piața bulgărească de “cialga”, cum se cheamă la ei manelele. Formația Akcent care urlă la Erevan și manelele spălate pe care le poți auzi în magazine la fel de spălate, de branduri, la Istanbul. Sârbu, ca orice negustor, livrează ceea ce se cere. Adrian Minune, la fel. Iar faptul că EI ne cer astfel de produse cu flavor de usturoi arată o anumită sensibilitate la specificul local. Insistând cu “ginta latină” și valențele noastre civilizat-europene, s-ar putea să nu găsim aceeași deschidere. Dacă, de pildă, Miron Costin, Lazăr, Șincai, Eliade și pașoptiștii ne-ar fi declarat “cumani” în loc de “romani”, am fi avut un USP. Așa, suntem confundați în Cuba cu romanii, locuitorii Romei, și în Europa, cu rromii, conaționalii noștri cu dor de ducă. Suntem un fel de me-too al vechii Rome, cu alte cuvinte.

3 thoughts on “Manele și trelinguri ca branding”

  1. si pe mine ma apuca jalea sa citesc in 2007 asa ceva in evz
    in anii 90 intelectualii romani erau mult mai deschisi catre studii socio-culturale
    de la o vreme insa acelasi of-of-of-aoleuuu-mamicaaa… pe vesnica tema a “situatiunii”
    raspunsul pt. ostentatia bogatiei e simplu si s-a dat deja: e vorba de oameni care de generatii au suferit de saracie si pe care ii fascineaza si propasirea subita de tip iri & moni:
    http://textier.blogspot.com/2007/03/cui-e-maneaua.html
    cit dsp confuzia rrom/roman/romania/romany – asta am vrut-o! de la 1848 incoace: cuv. mostenit din latina ne defineste ca rUmini; intelectualii luminati ai epocii au impus acel O etimologizant care, peste secole, ne-a plasat unde nu s-ar fi asteptat domnisorii aceia care aveau robi tigani.

  2. Florin: n-am știut că “român” e cultismul, importul pașoptist/ardelean și “rumân” cuvântul vechi, latinesc, dar știam despre “rumân” că înseamnă o populație a locului, aservită, ceva asemănător cu “iobagi” sau “șerbi”. Explicația istorică probabilă e că “descălecătorii” au ajuns în zone locuite, prin secolul al XIII-lea, unde au găsit “rumânii”.

    Despre caracterul neaoș al oamenilor cu oaste ne spun destule istoricii – Neagu Djuvara trece în revistă destul de concludent lucrurile, pornind de la faptul că populația romanică, aceea condusă de “juzi”, a fost subjugată de “voievozi” sau “cneji”, posesorii puterii armate.

  3. Corect e să spunem că “rumîn” a fost MOȘTENIT din latină, iar forma sa modificată din “romanus” respectă legile fonetice cf. cărora “gură” se trage din “gola”, “cumpărare” din “comparare” etc. Rumîn înseamnă și azi om simplu în multe graiuri regionale. Și cum pe vremuri nu aveam conștiința națională, ci doar o ditai conștiința de castă… facem joncțiunea cu ce zice nen-tu Djuvara!
    Forma cultă “român” (inclusiv scrierea asta cu â din a, etimologic) e o fandoseală dsp. care am mai scris aici:
    http://textier.blogspot.com/2007/01/cum-se-numete-n-romn-locuitorul-din.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *