Mai tare și ca Oprescu, și ca Blaga (la un loc)

Raluca de la Timișoara, de la Pahomi. Am și eu câteva nedumeriri:

– cum de n-a remarcat-o niciun maaare producător, până acum
– cine-i ăla cu care se ceartă în clip? tata, doamna diriginte, profu de sport, amantul de 42 de ani?
– a făcut muzică la școală? dacă da, cu ce profesor?
– a vrut ea să joace-n clip sau părinții? Dacă au vrut părinții, nu cumva se pune la exploatarea minorilor? Dacă a vrut minora, părinții ei știe?
– Raluca știe că e viral? Până în momentul în care am descoperit-o, a făcut vreo 65 de mii de vizionări, de trei ori cât Oprescu și buldogul, de unde și titlul…

16 thoughts on “Mai tare și ca Oprescu, și ca Blaga (la un loc)”

  1. hai mai, ce ai cu fata, are si ea acuma bacu si o fi fost mai emotionata (la fel ca si toata “trupa”).

    si oricum, pe unde s-a filmat “clipul” imi trezeste amintiri din copilarie cind “mergeam la timis sa facem o baie”

    sint convins ca exista un target si pt asa ceva, sau ma insel oare?

    salutari din timisoara,
    ovidiu

    p.s. macar asa ne remarca si pe noi capitala 🙂

  2. Are dreptate, nu-mi pasa.
    N-a remarcat-o nici un maaare producator pina acum fiindca e foarte minora, dar peste 2-3 luni nu se stie. Vocea metalica, de robot, ajustata din efecte nu conteaza.
    Melodia e cam trista, dar versurile o intrec cu siguranta. Cred ca textierul a compus versurile constipat fiind, direct pe hirtia igienica.

  3. E o poveste un pic mai veche, facuta celebra de mistourile lui Razvan si Dani in matinalul Antenei 1. Productia s-a tot sters si recopiat pe YouTube, iar Ralookas isi continua cariera pe net incercand sa-l ajunga din urma pe veteranul Gregorio de Romania.

  4. Cred ca la varsta ei noi eram varza pe carnati cu soia. Maine-poimaine o sa vezi ca ajunge vedeta. Imi aduce aminte de andrelele. PS Eu as vota un copil la primaria generala. Poate s-ar supara si i-ar da afara pe toti golanii, indiferenta de coloratura polituca. Intotdeauna copiii vor fi mai buni ca adultii. Inca mai au o tzara de inocenta si viseaza sa realizeze ceva. Pe cand politicienii…yah. Buna observatie. Sa stii ca si fantoma de la OTV sau Jiji nervos sunt filmulete mai vizionate decat clipurile electorale ale celor doi. Se poarta mini in mintea romanilor.

  5. Dupa cum scriam si la Pahomi…la cat de bine circula clipul asta pe bloguri ne strica brandul orasului fatuca asta. 😛

  6. Erata:Heh, ar mai trebui adaugate si vizionarile variantelor deja sterse pana la aceasta ora ale respectivului videoclip.

    P.S.: E grele dimineata.

  7. infiorator. o lesinata, saraca fata – cred ca-i varza de la hormoni. da’, bag seama, asta-i trendul la virsta lor. cu speranta ca o sa le treaca, ma gindesc ce diferenta enorma este de la the wall al lui pink floyd pe care-l ascultam eu, la virsta fatucii si lalaiala asta pseuodomanea (pina si lepa brena era mai izbutita)))).

  8. Scuze , dar nu vad rostul “apropo”-ului cu clipurile electorale …oriunde in lumea normala , campania electorala nu are un “rating” semnificativ , fie vorbim de massmedia traditionala , fie de online . Clipul asta e doar dintre una dintre zecile de incercari penibile ale unor imbogatiti din tranzitie de a-si pune odraslele in evidenta . In sensul de : ce vrei sa-ti dea tata cadou ? O bicicleta , un home cinema ..un videoclip ..? Aici e un blog serios de media , nu merita sa i se acorde atentie . N-are nici o relevanta …evident in contextul blogului Iulian Comanescu . In rest in alta parte se vor gasi suficienti care sa-si spuna parerea . Ignorarea e cea mai buna lupta impotriva unor asemenea enormitati .

Leave a Reply to Ligia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *