Acum vreo doi-trei ani, am pierdut poate o după-amiază ca să-mi completez frumos profilul de LinkedIn. Ideea de rețea profesională, în care poți da și primi recomandări și te conectezi numai cu foștii colegi de serviciu/oamenii cu care lucrezi mi se părea atractivă și aproape de o utilizare serioasă a internetului.
Comanescu pe LinkedIn
Acum, intru pe LinkedIn cel mult odată la câteva săptămâni, ca să mai dau clic pe ce s-a strâns. Am vreo 400 și ceva de contacte, fiindcă am procedat exact pe dos decât pe Facebook, adică foarte selectiv, și nu pot spune că în toți anii care au trecut LinkedIn mi-a folosit la altceva decât la un pic de imagine. Poate doar la a găsi câțiva oameni cărora le pierdusem urma de ani de zile.
Cu alte cuvinte, nu pot spune de LinkedIn nici că mi-a dăunat, dar nici că mi-a schimbat viața sau dublat cifra de afaceri. E probabil ceva pe care voi intra din ce în ce mai rar, iar simptomatic în sensul ăsta e ce-mi scrie o cunoștință din afara României, care vrea să organizeze un workshop:
Altceva: ce citesc PRistii romani? Unde ii pot gasi, pe ce medii sociale? Eu incerc si incerc sa-i angajez pe LinkedIn, dar cam bat pasul pe loc.
Ce spune cunoștința mea? În esență, că LinkedIn e cel mult rețeaua în care te poți interesa pe care alte medii sociale e într-adevăr animația. Iar ăsta e, cred, punctul în care jucării de felul LinkedIn încep să devină istorie.
Un alt lucru care mă preocupă e că Web 2.0 a început să devină o succesiune de mai multe fad-uri și trebuie să începi să-ți prioritizezi, cum se zice, timpul petrecut pe diferite rețele. Facebook e mainstream și inconsistent, dar obligatoriu (dacă nu cumva ești dintre cei care s-au pus voit de-a curmezișul – e și asta o strategie), Foursquare nu mai e atât de animat, dar merge cu telefonul și plimbările foarte bine, Twitter e consangvin dar își păstrează o notă de concizie și inteligență față de rest, Quora a pierdut din viteză, dar încă se petrec lucruri pe el. Nu mai vorbesc de blog, care din alternativă mică și mobilă la site-urile clasice a devenit un soi de portavion, sau o altă chestie categoria grea, în paleta de mijloace Web 2.0.
De fapt, o întrebare utilă pentru consultant e cum compui un atare mix de unelte 2.0 pentru o construcție de brand virtual. Și, mai important de-atât, ce anume faci cu ele.
Eu nu sunt in curentul mainstream si m-am pus de-a curmezisul. Si nu e chestie de strategie, pur si simplu mi-e scarba de toate copilariile de acolo. Pentru ca EXACT asta sunt: copilarii.
Stiti cu ce m-au enervat cel mai tare ? Cu insistenta cu care mi-au trimis mesaje nesolicitate, mi-au umplut casuta de email cu invitatii (ca SPAM nu ii pot spune, aia e altceva).
Ma rog, banul e ochiul dracului… si cand isi baga dracul coada… cam asta se intimpla acum.
Bun, pe de alta parte s-ar putea intreba destul de multa lume: bine, bine, dar cine esti tu ca sa conteze parerea ta despre FB ? 🙂
Totusi, Iulian, ramin cu o nedumerire si tare as vrea sa explici mai pe indelete o afirmatie: cei care s-au pus de-a curmezisul … ca este si asta o strategie. Ma rog, unde e strategia, ca eu o aplic inconstient dar n-o vad nicaieri? 🙂
Păi dacă o aplici, dar nu-ți dai seama c-o ai, s-ar putea să fie problema ta, nu a strategiei, nu? 🙂
Vorbind serios, odată ar fi problema asta, pe ce anume te concentrezi? Un brand care lucrează direct cu publicul, și mai exact neselectiv, ar putea fi mai interesat de Facebook decât de Twitter, care e parțial un incubator de (tipi cu pretenții de) experți, deci un loc în care ai putea să-ți creezi o rețea de contacte dintr-un anumit domeniu, restrâns, gen muzică doo-wop sau mai știu eu ce.
Desigur că poate fi și pe dos: o revistă de la Edipresse-AS avea destul de mulți followeri la un user de Twitter cu care anunța nu știu ce premii de cremă și genți, ceea ce în esență nu e rău, ci doar puțin disonant față de rest.
O altă variantă, dacă n-ai chef să petreci timp pe Facebook, ar fi de exemplu să-ți legi rss-ul de la blog la mr. Zuckerberg’s network și atât, deși o automatizare totală, de genul ăsta, nu te face nici simpatic și nici prea urmărit. Dacă ne-ntoarcem de unde am pornit, la LinkedIn, la un moment dat eu unul aș fi putut da add câtorva duzini (cel puțin) de oameni pe care nu-i cunosc, dar îmi cereau la momentul respectiv prietenie; am evitat asta, cu riscul de a-i supăra, tocmai pentru ca mi s-a părut în spiritul LinkedIn, care mi s-a părut construit pentru conexiuni profesionale cu corespondent în viața offline, și ca să văd ce se întâmplă dacă ești selectiv, deci pe dos decât am fost pe Facebook, unde s-au strâns vreo 3000 și ceva de prieteni, deși mi se pare că am cont sau sunt activ de mai puțină vreme, nu mai știu exact.
La fel și cu refuzul Facebook-ului, chiar dacă obiectivele tale pot fi unele cât se poate de simple, gen “nu vreau să pierd timpul acolo”, “nu mă amestec cu lumea de acolo”. În pasul doi, s-ar putea să vrei să te definești ca o persoană extrem de serioasă și atunci eviți rețelele sociale sau blogul, pe care îl dai la schimb pe un site-CV, simplu și clasic. Sau câte și mai câte.
Oricum, în timp ce noi vorbim aici pentru un public de cel mult câteva sute de oameni, locul ăla unde tu pari a găsi numai copilării de care “ți-e scârbă” trebuie să fi depășit trei milioane de utilizatori din România. Cei trei milioane s-ar putea să nu fie fericiți cu judecata ta, iar eu adaug că-mi vine greu să cred că toți acei cetățeni, sau majoritatea lor covârșitoare, nu-s capabili decât de chestiile alea scârboase. Reiese că ai nimerit prost, într-o zonă proastă de Facebook, dintr-un motiv sau altul.
Mă rog, ar mai fi destule de spus, dar m-am lungit și-așa.
Eu zic ca LinkedIn inca functioneaza. Personal, am avut niste experiente interesante si profitabile cu persoane care m-au cunoscut in prima faza prin intermediul retelei respective. Deci da, genereaza si proiecte si rezultate. Efecte de care, recunosc, nu am avut parte nici pe Facebook si nici pe Twitter 🙂
Cristina: Bineînțeles, după ce am scris articolul ăsta m-am dus pe LinkedIn unde am mai mermelit puțin la profil și am mai adăugat niște oameni 🙂 Am dat printre altele peste o listă de 45 de joburi din România, majoritatea din IT și conexe, postate de câteva companii mari. Cum profilul meu nu prea include IT, s-ar putea ca ofertele să fie cam de același ordin de mărime. Deci presupunând că n-aș lucra la propria firmă și aș vrea să mă angajez, Linkedin nu m-ar ajuta în momentul ăsta.
Asta-i însă ceva ce ține și de criză. Mai ales că media clasică, industria cu care încă m-aș potrivi, a fost dublu-atinsă, odată prin scăderea bugetelor de publicitate și a doua oară prin reducerea publicului, din motive de putere de cumpărare și altele.
Brăduț Ulmanu, care lucrează la o carte de pe Facebook, îmi spunea că LinkedIn funcționează foarte bine în SUA, cu conotația de site de resurse umane. Așa că la prima mea întrebare din titlu nu se poate da un răspuns tranșant. Sau altfel zis, răspunsul la ea e a doua întrebare 🙂 Până la urmă, dacă-ți pui tot felul de lucruri și adaugi oameni, un profit oarecare tot opții. Problema e dacă e “peste linie” sau “sub linie” din punctul tău de vedere.