Mai contează LinkedIn? Cum dozezi efortul în Web 2.0?

Acum vreo doi-trei ani, am pierdut poate o după-amiază ca să-mi completez frumos profilul de LinkedIn. Ideea de reţea profesională, în care poţi da şi primi recomandări şi te conectezi numai cu foştii colegi de serviciu/oamenii cu care lucrezi mi se părea atractivă şi aproape de o utilizare serioasă a internetului.

Comanescu pe LinkedIn

Comanescu pe LinkedIn

Acum, intru pe LinkedIn cel mult odată la câteva săptămâni, ca să mai dau clic pe ce s-a strâns. Am vreo 400 şi ceva de contacte, fiindcă am procedat exact pe dos decât pe Facebook, adică foarte selectiv, şi nu pot spune că în toţi anii care au trecut LinkedIn mi-a folosit la altceva decât la un pic de imagine. Poate doar la a găsi câţiva oameni cărora le pierdusem urma de ani de zile.

Cu alte cuvinte, nu pot spune de LinkedIn nici că mi-a dăunat, dar nici că mi-a schimbat viaţa sau dublat cifra de afaceri. E probabil ceva pe care voi intra din ce în ce mai rar, iar simptomatic în sensul ăsta e ce-mi scrie o cunoştinţă din afara României, care vrea să organizeze un workshop:

Altceva: ce citesc PRistii romani? Unde ii pot gasi, pe ce medii sociale? Eu incerc si incerc sa-i angajez pe LinkedIn, dar cam bat pasul pe loc.

 

Ce spune cunoştinţa mea? În esenţă, că LinkedIn e cel mult reţeaua în care te poţi interesa pe care alte medii sociale e într-adevăr animaţia. Iar ăsta e, cred, punctul în care jucării de felul LinkedIn încep să devină istorie.

Un alt lucru care mă preocupă e că Web 2.0 a început să devină o succesiune de mai multe fad-uri şi trebuie să începi să-ţi prioritizezi, cum se zice, timpul petrecut pe diferite reţele. Facebook e mainstream şi inconsistent, dar obligatoriu (dacă nu cumva eşti dintre cei care s-au pus voit de-a curmezişul – e şi asta o strategie), Foursquare nu mai e atât de animat, dar merge cu telefonul şi plimbările foarte bine, Twitter e consangvin dar îşi păstrează o notă de concizie şi inteligenţă faţă de rest, Quora a pierdut din viteză, dar încă se petrec lucruri pe el. Nu mai vorbesc de blog, care din alternativă mică şi mobilă la site-urile clasice a devenit un soi de portavion, sau o altă chestie categoria grea, în paleta de mijloace Web 2.0.

De fapt, o întrebare utilă pentru consultant e cum compui un atare mix de unelte 2.0 pentru o construcţie de brand virtual. Şi, mai important de-atât, ce anume faci cu ele.

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Eu nu sunt in curentul mainstream si m-am pus de-a curmezisul. Si nu e chestie de strategie, pur si simplu mi-e scarba de toate copilariile de acolo. Pentru ca EXACT asta sunt: copilarii.
    Stiti cu ce m-au enervat cel mai tare ? Cu insistenta cu care mi-au trimis mesaje nesolicitate, mi-au umplut casuta de email cu invitatii (ca SPAM nu ii pot spune, aia e altceva).
    Ma rog, banul e ochiul dracului… si cand isi baga dracul coada… cam asta se intimpla acum.

    Bun, pe de alta parte s-ar putea intreba destul de multa lume: bine, bine, dar cine esti tu ca sa conteze parerea ta despre FB ? 🙂

    Totusi, Iulian, ramin cu o nedumerire si tare as vrea sa explici mai pe indelete o afirmatie: cei care s-au pus de-a curmezisul … ca este si asta o strategie. Ma rog, unde e strategia, ca eu o aplic inconstient dar n-o vad nicaieri? 🙂

  2. Iulian Comanescu Reply

    Păi dacă o aplici, dar nu-ţi dai seama c-o ai, s-ar putea să fie problema ta, nu a strategiei, nu? 🙂

    Vorbind serios, odată ar fi problema asta, pe ce anume te concentrezi? Un brand care lucrează direct cu publicul, şi mai exact neselectiv, ar putea fi mai interesat de Facebook decât de Twitter, care e parţial un incubator de (tipi cu pretenţii de) experţi, deci un loc în care ai putea să-ţi creezi o reţea de contacte dintr-un anumit domeniu, restrâns, gen muzică doo-wop sau mai ştiu eu ce.

    Desigur că poate fi şi pe dos: o revistă de la Edipresse-AS avea destul de mulţi followeri la un user de Twitter cu care anunţa nu ştiu ce premii de cremă şi genţi, ceea ce în esenţă nu e rău, ci doar puţin disonant faţă de rest.

    O altă variantă, dacă n-ai chef să petreci timp pe Facebook, ar fi de exemplu să-ţi legi rss-ul de la blog la mr. Zuckerberg’s network şi atât, deşi o automatizare totală, de genul ăsta, nu te face nici simpatic şi nici prea urmărit. Dacă ne-ntoarcem de unde am pornit, la LinkedIn, la un moment dat eu unul aş fi putut da add câtorva duzini (cel puţin) de oameni pe care nu-i cunosc, dar îmi cereau la momentul respectiv prietenie; am evitat asta, cu riscul de a-i supăra, tocmai pentru ca mi s-a părut în spiritul LinkedIn, care mi s-a părut construit pentru conexiuni profesionale cu corespondent în viaţa offline, şi ca să văd ce se întâmplă dacă eşti selectiv, deci pe dos decât am fost pe Facebook, unde s-au strâns vreo 3000 şi ceva de prieteni, deşi mi se pare că am cont sau sunt activ de mai puţină vreme, nu mai ştiu exact.

    La fel şi cu refuzul Facebook-ului, chiar dacă obiectivele tale pot fi unele cât se poate de simple, gen “nu vreau să pierd timpul acolo”, “nu mă amestec cu lumea de acolo”. În pasul doi, s-ar putea să vrei să te defineşti ca o persoană extrem de serioasă şi atunci eviţi reţelele sociale sau blogul, pe care îl dai la schimb pe un site-CV, simplu şi clasic. Sau câte şi mai câte.

    Oricum, în timp ce noi vorbim aici pentru un public de cel mult câteva sute de oameni, locul ăla unde tu pari a găsi numai copilării de care “ţi-e scârbă” trebuie să fi depăşit trei milioane de utilizatori din România. Cei trei milioane s-ar putea să nu fie fericiţi cu judecata ta, iar eu adaug că-mi vine greu să cred că toţi acei cetăţeni, sau majoritatea lor covârşitoare, nu-s capabili decât de chestiile alea scârboase. Reiese că ai nimerit prost, într-o zonă proastă de Facebook, dintr-un motiv sau altul.

    Mă rog, ar mai fi destule de spus, dar m-am lungit şi-aşa.

  3. Cristina Blanaru Reply

    Eu zic ca LinkedIn inca functioneaza. Personal, am avut niste experiente interesante si profitabile cu persoane care m-au cunoscut in prima faza prin intermediul retelei respective. Deci da, genereaza si proiecte si rezultate. Efecte de care, recunosc, nu am avut parte nici pe Facebook si nici pe Twitter 🙂

  4. Iulian Comanescu Reply

    Cristina: Bineînţeles, după ce am scris articolul ăsta m-am dus pe LinkedIn unde am mai mermelit puţin la profil şi am mai adăugat nişte oameni 🙂 Am dat printre altele peste o listă de 45 de joburi din România, majoritatea din IT şi conexe, postate de câteva companii mari. Cum profilul meu nu prea include IT, s-ar putea ca ofertele să fie cam de acelaşi ordin de mărime. Deci presupunând că n-aş lucra la propria firmă şi aş vrea să mă angajez, Linkedin nu m-ar ajuta în momentul ăsta.

    Asta-i însă ceva ce ţine şi de criză. Mai ales că media clasică, industria cu care încă m-aş potrivi, a fost dublu-atinsă, odată prin scăderea bugetelor de publicitate şi a doua oară prin reducerea publicului, din motive de putere de cumpărare şi altele.

    Brăduţ Ulmanu, care lucrează la o carte de pe Facebook, îmi spunea că LinkedIn funcţionează foarte bine în SUA, cu conotaţia de site de resurse umane. Aşa că la prima mea întrebare din titlu nu se poate da un răspuns tranşant. Sau altfel zis, răspunsul la ea e a doua întrebare 🙂 Până la urmă, dacă-ţi pui tot felul de lucruri şi adaugi oameni, un profit oarecare tot opţii. Problema e dacă e “peste linie” sau “sub linie” din punctul tău de vedere.

Post your thoughts