Mac App Store, primele impresii. De ce va schimba totul – sau măcar destule

Azi, cu câteva ore mai devreme decât era anunţat (eu l-am accesat pe la ora 16.00, ora României), Apple a lansat Mac App Store, portarea App Store-urilor de iPhone şi iPad pe OS X. Pentru a-l instala trebuie să faci un update la Snow Leopard 10.6.6 (cei cu sisteme mai vechi nu beneficiază de App Store), după care softul îţi apare cuminte sub “Software Update” şi în Dock.

Mac App Store în Dock

Cu privire la Mac App Store ar fi mai multe de spus. Încep cu felul cum merge şi avantajele lui, care îi privesc numai pe posesorii de maşinării Steve Jobs. După care găsiţi puţină filozofie despre întreaga poveste, care are şanse să schimbe peisajul, conform obiceiului Apple.

PRACTICA. Am Mac. La ce-mi trebuie App Store? Primele impresii sunt aşa:

  • Funcţionează cuminte cu un card VISA trivial, de persoană fizică, emis în România, de o bancă autohtonă
  • Contul de iTunes, cu care ai încercat eventual să cumperi fără succes muzică, e bun
  • N-am văzut nimic mai scump de 44,99 USD; aplicaţiile costă de regulă între nimic şi 15 dolari. E mai ieftin decât softul din magazin. Am făcut un update la iPhoto ’11, cu 11,99 dolari. Alternativa clasică ar fi fost să-mi cumpăr iLife ’11 de la iStyle, de exemplu, dar primeam la pachet şi Garage Band şi iMovie 11, cu care nu am ce face, contra a vreo 244 RON, adică vreo 76 USD. Adică mai mult decât dublul triplului sumei de pe Mac App Store (am pus triplu pentru tot setul de trei)
  • N-am primit niciun fel de receipt electronic pentru aplicaţie; presupunând că aş vrea să instalez ceva ce folosesc la producţie, în firmă, nu am cum deconta în momentul ăsta. Presupun că poţi face cumva să primeşti facturile electronic sau se va putea în viitorul apropiat, dar nu e ceva ce vine “by default”
  • Softurile se instalează fără probleme. Update-ul la iPhoto avea către 700 de MB, a “curs” liniştit în background cât am făcut alte lucruri, după care am pornit în iPhoto ’11 fără griji
  • Nu se poate dezinstala prin App Store. Am aruncat la coş Evernote, pe care îl pusesem dar nu îmi trebuia, App Store nu a protestat, dar îl păstrează la “Purchases”
  • Dacă ai dat banii pe o aplicaţie te simţi puţin nesigur fiindcă ai installer-ul doar undeva în cloud (sau pe serverele Apple, oricum în App Store), de unde, presupun, poţi să redownloadezi aplicaţia. App Store e însă făcut să meargă cu Time Machine, maşinăria de back-up din OS X, pentru care îţi trebuie doar un hard extern şi un cablu de USB. Orice crash ai avea pe computer, poţi reconstitui totul de pe acelaşi hard sau pe un altul, eventual alt Mac. Eşti, ca să zic aşa, captiv şi fericit în OS X, cu tot calabalâcul pe care l-ai acumulat (pe hardul extern) de la primul tău Mac încoace.

Când downloadezi o aplicaţie, îţi apare o icoană în Dock

TEORIA. N-am Mac, ce mă tot aia la cap cu App Store-ul tău? Mac App Store reprezintă un nou tip de distribuţie de software. Dacă cumva ai PC, probabil că aşa ceva va veni şi pe computerul tău, la o anumită versiune Windows. Ideea le era de mai mult timp cunoscută geekşilor pe Linux, unde distribuţiile înseamnă nu doar sistemul de operare, ci şi pachete de softuri; mai departe, update managerele au însemnat gestiunea foarte uşoară a sistemului, cu instalări şi dezinstalări printr-o interfaţă pentru care nu trebuie să fii în niciun caz expert în computere. Ubuntu, cea mai user-friendly distribuţie de Linux, duce ideea mai departe într-un Software Store care e mai simplu decât vechiul Synaptics, încă prezent în distribuiţiile din 2010.

La fel şi pe Android, care stă pe un kernel de Linux, şi pe iPhone, şi pe iPad, care are acelaşi sistem de operare cu iPhone-ul (iOS). Din punctul de vedere al utilizatorului e clar că a avea o mulţime de soft la dispoziţie, eventual gratis, e tentant. Dar unde duce, mai departe, această idee?

La Keynote Address-ul de lansare a iPad, acum aproape un an, pe 27 ianuarie 2010, Steve Jobs spunea că realizase nu mai puţin de trei miliarde de download-uri prin App Store. Şi pe vremea aceea App Store-ul funcţionase doar cu iPhone, timp de 18 luni. E vorba de o cantitate imensă de download-uri, în momentul respectiv în lume existau ceva mai puţin de 40 de milioane de iPhone (acum sunt vreo 73, zice Wikipedia). Cifrele acreditează ideea, pe care nu eu am enunţat-o primul, conform căreia App Store-ul permite un soi de download-ca-distracţie, pe care cei mai dotaţi tehnic îl practicau oricum de mult, pe site-uri ca download.com sau CD-urile cu shareware de pe vremuri ale revistelor de IT. Downloadurile lui Jobs împărţite la iPhone-urile aceluiaşi dădeau vreo 75 de aplicaţii instalate pe fiecare telefon, cifră vag imposibilă. Probabil că heavy userii folosesc în jur de 30 de aplicaţii downloadate; reiese că restul sunt update-uri sau programe descărcate şi apoi şterse.

Asta contează mai puţin, în ideea că e vorba de free download-uri sau preţuri de regulă sub 5-7 dolari pe aplicaţie. Lucrurile se desfăşoară în legalitate şi în microclimatul Mac; faptul că App Store-ul vine pe PC după ce a fost pe iOS înseamnă că developerii vor fi tentaţi să vândă ieftin aplicaţiile, care necesită doar portarea la un sistem de operare înrudit, OS X. Aşadar se creează premisele unui fenomen de tip Long Tail, cel despre care vorbea Chris Anderson: Apple va câştiga o mulţime de bani luând câte puţin de la foarte mulţi, cam în maniera în care devin rentabile magazinele digitale de muzică.

E bine sau rău pentru developeri? Mi-e greu să văd lucrurile din punctul de vedere al programatorului, fiindcă nu ăsta e background-ul meu. Probabil că la preţuri gen 7 dolari e imposibil să dezvolţi un soft complex. Mă îndoiesc că o să vedem produse Adobe, sau măcar Microsoft Office, pe Mac App Store. Apple a pus însă Pages la bătaie acolo, iar iWork şi iLife asigură cam toate facilităţile de editare imagine, sunet, masterizare DVD ş.a.m.d. de care are nevoie un utilizator mediu. Într-un fel sau altul, cine nu intră în App Store se găseşte oarecum în situaţia în care era Apple cu costisitorul său hardware acum vreo 10 ani: cotă mică de piaţă, preţuri foarte mari, marchetat către elite (profesionişti). E întâmplător că Apple a făcut tot ce a putut să iasă din acea nişă?

Iar în materie de software, un produs scump de nişă înseamnă şi tentaţia pirateriei. Care scade exponenţial când preţul unei aplicaţii e de 0,99. 0,99 nu contează ce.

P.S.: Apropo de download-uri de agrement, încercaţi asta. Dă dependenţă şi, posibil, febră musculară.

UPDATE: Preţurile de care vorbeam mai sus sunt în euro, nu că ar conta decisiv. Între timp, în App Store, au apărut, desigur, şi aplicaţii mai scumpe de 45 de euro. Şi, în fine, iTunes mi-a trimis receiptul electronic de care mă plângeam, fără să-l solicit. Deci vine automat, doar că ceva mai târziu.

Post your thoughts