Lipan, premiantul

În România, meseria de art director de ziar a devenit interesantă la câțiva ani după cea de art de reviste. Topull art directorilor de ziar, în momentul de față, îi include pe Octavian Cociș, Cristi Lipan și Marian Toader, în ordine alfabetică. Ei au făcut “Cotidianul”, “Business Standard” și “Gândul” și “Evenimentul zilei”, așa cum le puteți vedea azi pe piață.

Azi o să mă bucur pentru Cristi Lipan, fiindcă a mai luat șase premii de excelență la European Newspaper Award, din care cinci pentru “Business Standard” și unu pentru “Viața liberă”. Lipan a mai cules încă vreo opt astfel de premii în 2005 și 2006, cu “Standard”, “Adevărul” (versiunea aceea mare și lungă, post-CTP) și “Viața liberă”.

Unul din layouturile premiate ale lui Cristi Lipan e cel de mai jos:

550_standard.jpg

Oamenii ăștia, art directorii, sunt printre preferații mei din media. Fiindcă ăsta e postul lor și-al lui Cristi Lipan, aș mai menționa câțiva din oamenii de revistă, care s-au deșteptat primii în România. Printre ei se numără Radu Leonte, de la care am învățat de ce revistele de trei coloane se fac pe o grilă de șapte, Dani Iancu, care cred că a aflat de la mine același lucru, dar carul de talent cu care a venit din Dudești nu putea să i-l dea nimeni, Andrei Crișan, (filozof) mare de tot și pe Gina Nedu, fata care de curând a dat revistele pe “Gândul”. Cu Gina am făcut o copertă de care râd și-acum când o văd:

550_addams.jpg

Copertă care nu se putea fără Alex Gâlmeanu, fotograf, Mirela Vescan, make-up și Dana Gottschling, hair style.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

21 thoughts on “Lipan, premiantul”

  1. Da, e acelasi Cristi Lipan “la aparat”, si parca a facut o treaba si mai buna decat prima oara. De mentionat ca reimprospatarea layout-ului a avut ca motiv cresterea ziarului de la 32 la 40 de pagini zilnice, nu ca n-ar fi aratat bine de la bun inceput.

  2. Profit de postarea ta, Iulian, pentru a-l saluta si felicita pe Cristi Lipan, candva corespondentul meu de Braila la Evenimentul zilei, marca Ion Cristoiu. Era si atunci(1994) un ziarist talentat si bagaret, dar ceea ce a realizat in domeniul layoutului e exceptional! Bravo, Cristi! Am stiut ca vei avea viitor in domeniu de cand ti-am vazut activitatea la revista lui Cristoiu, ”Historia”. Dar nu m-am gandit ca vei rade tot! Inca o data, felicitari!

  3. Ma distreaza nespus “marile premii” la care este Cristi Lipan abonat permanent. Nu ca nu ar avea talent la design, ca se vede ca ziarele la care a lucrat arata binisor. Totusi marele premiu este un mare bluf.
    Au participat 288 de publicatii si 192 au fost premiate -amuzant nu? Adica din trei participanti doi sunt premiati. Ce fel de concurs este asta?
    In plus, numarul de premii a fost mult mai mare, peste 300, ca fiecare publicatie a primit mai multe, sa nu plece cu mana goala.
    Pentru conformitate, aici gasiti lista castigatorilor: http://www.editorial-design.com/07/award07e/index.html
    Deci, participam la o manjire cu premii pentru tot poporul si ne mai si mandrim cu asta. Banuiesc ca asta este o noua dovada a modului in care austriecii au mai muls niste fonduri europene pentru o asa-zisa competitie unde numai cine nu vrea nu e premiat. Sunt foarte curios cat este taxa de participare.

  4. Eu citesc Business Standard doar online si, mai nou, pe aplicatia lor http://www.e-standard.ro care mi se pare interesanta.
    Nu au incept grozav in mai dar s-au pus pe treaba in toamna si deja mi se pare un concurent serios pt ZF desi initial nu le-am dat sanse.
    Mi se pare sanatos ca nu copiaza (com’on, ZF e de la nume pana la layout FT 1 to 1) si ca se zbat, inoveaza, arata altfel etc. Chiar daca la content nu e inca brici, si ZF a fost varza cu carne ani buni…citesc fidel. Plus ca vad ca au un site f bun, mult peste zf.ro etc.
    Nu stiu cine e in spatele proiectului, dar mi se pare ca oamenii stiu meserie, mai ales raportat la nivelul actual din Ro. Uite cred ca ma abonez si la editia print, daca arata asa bine:)
    Eu le zic bafta, chiar daca-s cititor ZF… Citesc si Standard, nu e rau – de ex e cool ca pe online pot sa merg direct la ce vreau etc.
    Concurenta e buna!

  5. razvan scrie absolut dezinformat, din rautate.
    nu au fost sute de premii cum scrie si competitia nu e cu fonduri europene.
    ar fi interesant daca acest anonim razvam are curajul sa-si expuna parerea despre ENA chiar fondatorilor. dar un roman ca asta mi-ar face tara de ras.
    probabil deja a facut-o.
    eu nu.

  6. iar la competitie pot incerca sa participe mii, dar doua-trei sute intra in competitie. criteriile sunt dure iar concurenta este acerba. au participat si alte ziare din Romania, de ce credeti ca nu au luat nimic. sau de ce credeti ca altii NU AU CURAJ sa participe? pentru ca nu te poti prezenta acolo cu ziare copiate sau de foarte slaba calitate sau ambele la un loc. nu ma mira ca apar mereu personaje gen razvan care vor sa ma defaimeze pe la tot coltul. cum am mai spus, sunt respectat in afara tarii. aici, e gloata de rauvoitori si neciopliti.

  7. Razvan, chiar esti dezinformat sau vrei sa dezinformezi? Esti intr-o mare eroare!
    Cate ziare au luat premii? Ia raspunde de chiar stii The Guardian cate premii a luat anul acesta? Anul trecut a luat marele premiu!

  8. Razvan, ai participat cumva la aceasta competitie si esti nemultumit? Hai sa te ajut cu raspunsul la intrebarea anterioara: NICI UNUL~ ca si altele. Verifica sa nu fie sub zero grade Celsius inainte de a da cu bata-n balta.

  9. Pentru Cristi Lipan,
    Se pare ca ti-am deranjat extrem de tare egoul exacerbat. Eu m-am informat pe Internet, am dat si sursele in postarea anterioara.
    Te deranjeaza adevarul ?
    Daca citesti cu atentie pe site-ul lor vei afla ca sunt 288 de publicatii PARTICIPANTE iar numarul de premii il poti numara si singur la http://www.editorial-design.com/07/award07e/index.html.
    Deci, daca vrei sa ma contrazici vino cu argumente nu cu acuzatii nefondate.
    P.S. Nu ti-am criticat talentul la design, pentru ca eu sunt convins ca ai asa ceva, si nu pot sa neg o evidenta.

    Pentru Andrei,
    Daca stii tu lucrurile astea de ce nu ma luminezi? Eu am dat sursele mele convinge-ma ca ai dreptate. In plus, nu am participat la aceasta competitie si nu voi participa vreodata. Arealul meu de expertiza este in alt domeniu.
    Exemplul cu The Guardian nu are nici o relevanta. A participat si anul trecut si anul asta nu? Sau cum demonstreaza asta ca nu au fost 192 de publicatii premiate si s-au dat peste 300 de premii?
    Te rog sa ma scuzi, dar ce spui nu are logica.

  10. Si eu (inca) zambesc, Iuliane, cand imi aduc aminte de fata ta si a lui Alex Galmeanu cand am facut coperta cu Luciu pentru Revelion. Aia cu globurile – sigur ti-o amintesti :))
    Multumesc de mentionare… eu vroiam doar sa-ti spun ca nu am facut deloc o alegere proasta cand am lasat revistele pentru cotidiane. Desi subestimam putin munca de art direct la cotian, in doua luni de cand lucrez la “Gandul” mi-am schimbat parerea complet. E al naibii de greu, mult mai greu decat la reviste. E mult de munca… e mai interesant… batalia e mai dura… adrenalina este muuult mai mare.
    Eu sunt incepator in ale cotidianelor, pentru ca desi am pornit cu un cotidian – unul care este un succes comercial urias acum – nu mai lucrasem de 10 ani la ziar si ce am gasit acum, in 2007, nu mi-a displacut – dimpotriva.
    Multumesc lui Marian Toader care mi-a facut viata de incepator mai usoara… Si nu numai lui.

  11. Gina: mai ai coperta cu Luciu? Cel mai fericit cred c-a fost Paul Diaconu, care a trebuit să-i lipească globurile alea desâni. Și cea mai nefericită, tu. Dă și mie pe mail câteva coperte mișto.

  12. (…) 288 newspapers from 26 countries participated in the ninth European Newspaper Award.

    (…) Awards of Excellence were given to 86 newspapers in 17 countries.
    A detailed list of all winners is available at http://www.newspaperaward.org

    Situl este cunoscut in Romania de mai multi ani, nu de acum, asa ca nu deconspiri tu vreo vreo chestie deja publica. Cat despre cifre, hai sa vorbim: De Morgen (best anul trecut) – 4 premii, The Guardian (best acum doi ani) – 0 premii, Handelsblatt (al carui partener e Business Standard) – 2 premii, El Economista (world best anul trecut) – 4 premii, Äripäev (world best anul trecut) – 3 premii… altii au luat si mai multe. DAR TOTI ACESTIA SUNT BUNI.

    Stiu ca esti un tip care nu poti suferi succesul altora.
    Dar din acest moment nu iti voi mai raspunde. Si incep sa cred ca blogul (poate si acesta si imi pare rau ca este al lui Iulian) este si o cale pentru manifestarea multor frustrati ca tine.

    De fapt, tu n-ai facut nimic pentru Romania. Eu da. Asta e diferenta.

  13. raspunsul e pentru cel care se numeste razvan. si raman la ideea ca este o chestiune de curaj si demnitate sa comentezi afisandu-ti identitatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *