Revistele de femei au redactori-șefi femei, cu care cititoarea se identifică. Adidas a (re)devenit cool asociindu-se cu baschetbalistul, celebru în SUA, Kareem Abdul-Jabbar, iar după “Lost in translation”, L’Oréal a ales-o pe Scarlett Johansson ca imagine. PDL îl are pe Emil Boc. De aceea e acolo unde e?
Lipsa de carismă a premierului e azi unanim acceptată, mai ales pe posturile TV ale Uniunii Social-Liberale. Acel Emil Boc atent cu ziariștii, competent în explicații despre cele mai chichițe chichițe din Parlament s-a pierdut pe drum, înlocuit de persona cu același nume, care taxa nu demult un jurnalist vrăjmaș cu “Derbedeul dracului”.
Dar, până la urmă, politicienii insultă ziariștii, în România, la fel cum ziariștii insultă politicienii. Pe lângă carențele proprii – de la costume discutabile la modul dandiaconescian în care devorează punctele și virgulele –, premierul decontează și altele.
Nu vom insista în privința crizei economice, fiindcă acest colț de pagină se ocupă cu mecanisme de imagine. Aici, cea mai mare dintre problemele lui Emil Boc este că domnia sa este personificarea și liderul PDL doar în sens instituțional, desemnat. Se știe, PDL e acaparat, simbolic, de cel mai bun brand politic de după Ion Iliescu, acela al lui Traian Băsescu.
Dar, până la urmă, un partid cu doi lideri e un partid fără niciun lider, deci nu beneficiază de tracțiune din acest punct de vedere. Președintele țării a avut, măcar, de păstrat anumite aparențe. Iar PDL a rămas în situația unei caracude fără atribuții clare. De unde scăderea în sondaje, iar apoi apariția facțiunilor Blaga, Macovei și așa mai departe.
Se putea și altfel, pentru PDL? Posibil da, fiindcă același Emil Boc, cotat cu puține șanse de supraviețuire, e doar înlocuitorul de urgență al lui Stolojan, la marea răzgândire din 2008. Însă problema, în ultimă instanță, e nu oamenii, ci vagul sistem constituțional al României: acum șase-șapte ani, “dictatorul” Adrian Năstase pierdea și el prima poziție în PSD după o coabitare cam ocultă cu președintele de atunci al României, iar PSD, la rândul lui, pierdea alegerile. Pe acest raționament, partidul aflat la putere e de fiecare dată amenințat de problema celor doi lideri.
Imaginea L'Oréal și imaginea PDL (și a doua e o poză oficială, de pe site-ul Guvernului). Nu contează cât portocaliu torni 🙂
Articol scris pentru ediția de tipar de marți, 9 februarie, a ziarului “România liberă”
Banuiesc ca articolul este scris INAINTE de aparitia presedintelui de la TVR1.
Pe linga obisnuita repetitie a unor lucruri pe care le stiam deja, presedintele ne-a spus si o chestie noua: e suparat pe PDL. Foarte suparat.
Devine interesant, as putea spune.
Și cu, și fără supărarea lui Băsescu, carențele de imagine ale lui Emil Boc merită analizate, mai ales că… curios, din niște puncte de vedere, nu e vina lui. Sau dacă vrei, Traian Băsescu e de vină că e “prea bun”. Pe logica asta dezavuările prezidențiale îi servesc lui Boc. Dacă mai supraviețuiește ca premier sau președinte de partid.