Liderul şi partidul

Revistele de femei au redactori-şefi femei, cu care cititoarea se identifică. Adidas a (re)devenit cool asociindu-se cu baschetbalistul, celebru în SUA, Kareem Abdul-Jabbar, iar după “Lost in translation”, L’Oréal a ales-o pe Scarlett Johansson ca imagine. PDL îl are pe Emil Boc. De aceea e acolo unde e?

Lipsa de carismă a premierului e azi unanim acceptată, mai ales pe posturile TV ale Uniunii Social-Liberale. Acel Emil Boc atent cu ziariştii, competent în explicaţii despre cele mai chichiţe chichiţe din Parlament s-a pierdut pe drum, înlocuit de persona cu acelaşi nume, care taxa nu demult un jurnalist vrăjmaş cu “Derbedeul dracului”.

Dar, până la urmă, politicienii insultă ziariştii, în România, la fel cum ziariştii insultă politicienii. Pe lângă carenţele proprii – de la costume discutabile la modul dandiaconescian în care devorează punctele şi virgulele –, premierul decontează şi altele.

Nu vom insista în privinţa crizei economice, fiindcă acest colţ de pagină se ocupă cu mecanisme de imagine. Aici, cea mai mare dintre problemele lui Emil Boc este că domnia sa este personificarea şi liderul PDL doar în sens instituţional, desemnat. Se ştie, PDL e acaparat, simbolic, de cel mai bun brand politic de după Ion Iliescu, acela al lui Traian Băsescu.

Dar, până la urmă, un partid cu doi lideri e un partid fără niciun lider, deci nu beneficiază de tracţiune din acest punct de vedere. Preşedintele ţării a avut, măcar, de păstrat anumite aparenţe. Iar PDL a rămas în situaţia unei caracude fără atribuţii clare. De unde scăderea în sondaje, iar apoi apariţia facţiunilor Blaga, Macovei şi aşa mai departe.

Se putea şi altfel, pentru PDL? Posibil da, fiindcă acelaşi Emil Boc, cotat cu puţine şanse de supravieţuire, e doar înlocuitorul de urgenţă al lui Stolojan, la marea răzgândire din 2008. Însă problema, în ultimă instanţă, e nu oamenii, ci vagul sistem constituţional al României: acum şase-şapte ani, “dictatorul” Adrian Năstase pierdea şi el prima poziţie în PSD după o coabitare cam ocultă cu preşedintele de atunci al României, iar PSD, la rândul lui, pierdea alegerile. Pe acest raţionament, partidul aflat la putere e de fiecare dată ameninţat de problema celor doi lideri.

Johansson Boc

Imaginea L'Oréal şi imaginea PDL (şi a doua e o poză oficială, de pe site-ul Guvernului). Nu contează cât portocaliu torni 🙂

Articol scris pentru ediţia de tipar de marţi, 9 februarie, a ziarului “România liberă”

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Banuiesc ca articolul este scris INAINTE de aparitia presedintelui de la TVR1.
    Pe linga obisnuita repetitie a unor lucruri pe care le stiam deja, presedintele ne-a spus si o chestie noua: e suparat pe PDL. Foarte suparat.
    Devine interesant, as putea spune.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Şi cu, şi fără supărarea lui Băsescu, carenţele de imagine ale lui Emil Boc merită analizate, mai ales că… curios, din nişte puncte de vedere, nu e vina lui. Sau dacă vrei, Traian Băsescu e de vină că e “prea bun”. Pe logica asta dezavuările prezidenţiale îi servesc lui Boc. Dacă mai supravieţuieşte ca premier sau preşedinte de partid.

Post your thoughts