Legea Ghișe-Funar, neconstituțională

Curtea Constituțională a declarat azi neconstituțională Legea Ghișe-Funar, care cere televiziunilor să dea în proporții egale știri pe teme negative și pozitive. Dacă ar fi fost promulgată de președintele Băsescu, prevederea ar fi intrat în vigoare.

Inițiativa Ghișe-Funar a trecut prin Senat cu o unanimitate ciudată și regretată chiar de unii care au votat pentru, fiindcă s-a întâmplat în prag de vacanță, atunci când ordinea de zi e foarte plină. Ghișe și Funar au invocat în sprijinul legii reacțiile cetățenilor și studii care atestă efectul… negativ al știrilor negative asupra telespectatorului, mai ales minor.

Interesant e că legea nu a fost respinsă la Președinție, așa cum se aștepta toată lumea. Sesizarea la Curtea Constituțională a făcut-o un partid, PD-L, care de altfel a și votat parțial în favoarea legii. Dacă e să speculăm puțin, putem spune că președintele Băsescu a făcut un pas în lături, pentru a-i lăsa spațiu de manevră cam lipsitului de prestanță Emil Boc, care a ieșit cu declarația referitoare la Curtea Constituțională.

Din câte am înțeles, Gheorghe Funar și-a declarat intenția de a reveni la toamnă cu o altă formulare, mai puțin ciudată. Mai multe puteți afla însă diseară, de la Ciutacu, la “Vorbe grele”, unde în studio va fi chiar Ioan Ghișe, cu Oana Dobre de la Evenimentul zilei. E programat și un telefon în direct cu Gheorghe Funar.

Așa cum spuneam și aici, eu sunt împotriva restrângerii libertății de exprimare chiar pe criterii gen “pozitiv-negativ”. Majoritatea faptelor de presă au o conotație negativă (fără a avea o astfel de valoare prin ele însele), fiindcă presa consemnează bizarul, abaterea de la regulă. Cantitatea unor atari fapte ar trebui redusă pentru a îndeplini criteriul Ghișe-Funar – sau, dimpotrivă, jurnalele ar trebui lungite cu calupuri zdravene de informații irelevante cu încărcătură pozitivă.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

4 thoughts on “Legea Ghișe-Funar, neconstituțională”

  1. Dle Comanescu, dovediti o lipsa de rigoare sau de cunostinte juridice. Daca o lege e atacata la CCR inainte de promulgare, promulgarea e suspendata pina se da verdictul CCR.
    Oricum, calea aleasa a fost cea mai buna,pentru ca, chiar daca era retrimisa in parlament, daca trecea si a 2-a oara, presedintele era obligat sa o promulge. Asa, legea a fost distrusa “de la radacina”.

  2. Radu: mai citiți o dată, nu am scris nicăieri că ar fi putut fi promulgată după atacarea la CCR.

    Chestia cu distrusul de la rădăcină n-o cred, aștept să văd dacă Ghișe și Funar nu revin în toamnă cu o nouă formulare. Deocamdată noi avem aici controverse pe finețuri juridice și publicul tinde să spună: “Foarte bună lege, ne-am săturat de violuri la TV”, de parcă legea asta – sau o altă lege – ar putea rezolva problema asta fără încălcarea dreptului la informare. Tocmai de aceea cred că Ghișe și Funar vor continua.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *