Lecția Facebook pentru Liviu Dragnea

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea a fost crucificat pe Facebook, și nu numai, ca inițiator al legii defăimării (sau toleranței, cum i se spune mai nou), după ce aceasta a trecut de Comisia Juridică din Camera Deputaților. Episodul e simptomatic pentru felul cum gândesc politicienii români Facebook-ul și prejudiciile pe care li le aduc utilizatorii acestuia. 

Discuția e mai puțin despre legea propriu-zisă, despre care trebuie să vă amintesc doar că propune crearea unui organism pe nume Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane, sub Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care urmează să administreze amenzi pentru defăimarea persoanelor și a grupurilor sociale. Interpretată ca tentativă de supralegiferare de vocile critice cu autoritate din societatea civilă, inițiativa a fost percepută în masa utilizatorilor online ca o tentativă de cenzurare a Facebook-ului.

Site-urile de știri au scris deja că, pe propria pagină de Facebook, Liviu Dragnea a fost victima unui trolling colectiv de durată, care a început miercuri, 10 februarie, în subsolul unei postări despre lege.

Strategiile troll-ilor și vocile critice sunt de mai multe tipuri.

  1. Mesaje scabroase, înjurături, pe care nu le mai consemnez, nu neapărat din pudoare, ci fiindcă sunt previzibile.
  2. Politețea eufemistică: „Am intrat să-mi ușurez sufletul cu o înjurătură. Așa că bifați o înjurătură de la mine…”
  3. Falșii susținători, imbecil-agramați: „Cei ce injura si scrie cuvinte urate si opscene sa le fie rusine ca nau cei 7 ani dea casa si lor si parintilor lor.” (Cu grafia autoarei, fiindcă tocmai acolo e poanta.)
  4. Susținătorii (probabil) autentici, dezolați: „De ce nu ați făcut publică mai dinainte această lege? Acum a explodat bomba…”

Echipa care se ocupă de pagina lui Liviu Dragnea a început să șteargă mesajele critice, dar, la ceea ce s-a văzut pe pagină, la un moment dat nu a mai făcut față și a trebuit să șteargă și să reposteze mesajele proprii, sub care se petrecea trollingul. Trolling-ul s-a întins și pe Wikipedia, unde pagina în engleză a lui Dragnea a fost vandalizată repetat, cu adaosuri gen: „Liviu «Mustață» Nicolae Dragnea e (…) un bărbat pe cale de a deveni femeie”, „gay lord” etc. Lucruri s-au întâmplat și pe nu prea popularul, în România, Twitter, unde a apărut hashtag-ul #dragnea.

dragnea_wiki

De ce sunt toate acestea simptomatice? Fiindcă în 2014, atunci când Iohannis a reușit o răsturnare spectaculoasă la turul al doilea al prezidențialelor, PSD-ul și (pseudo-)jurnaliștii apropiați acestuia, ca Mihai Gâdea sau Mircea Badea, au pus răsturnarea, în primul rând, pe seama Facebook-ului, cea mai influentă rețea din România. Analizele ulterioare ale sociologilor au arătat că neregulile din diaspora, de la primul tur, au contat poate mai mult, ca urmare a telefoanelor date în țară de alegătorii care n-au putut vota. În centrul acestei întâmplări, opinia publică l-a văzut tot pe Liviu Dragnea, celebru ca om de campanie al PSD și, la vremea respectivă, vicepremier, plus incriminat pentru alte nereguli, cele din Dosarul „Referendumul”.

Cumva, în tot ce s-a scris în acele zile, s-a văzut că majoritatea politicienilor și jurnaliștii canalelor media afiliate politic (Antena 3) au tins să perceapă Facebook-ul ca pe o comunitate omogenă, anti-PSD. Or pe Facebook erau, la vremea respectivă, 7,4 milioane de români, iar platforma fondată de Mark Zuckerberg e o „comunitate de comunități”, de la grupuri la newsfeed-uri personale și pagini ale personalităților, politicieni sau nu. Chiar la nivel de funcționalități, Facebook e folosit foarte diferit de utilizatori diferiți (forum, chat, sursă de știri…) și cultivă acest gen de utilizare, prin aplicațiile complementare pe care le lansează (Chat, Paper, Pages). Aruncând în balta Facebook piatra cu legea defăimării, Dragnea era din start expus lucrurilor care s-au întâmplat ulterior. Cu siguranță, dacă ar fi lăsat ca știrea despre lege și Comisia de la Deputați să apară singură pe conturile altora, ar fi avut mai puțin de pierdut.

Cu alte cuvinte, Facebook nu e un brand media clasic, inamic. Există câteva diferențe importante.

  1. Nu poți face agenda Facebook, așa cum Elena Udrea influența presa pe mail, prin intermediul consilierilor de comunicare. Sumarul îl fac utilizatorii.
  2. Pe Internet nu există „delete”. Am mai spus-o acum câțiva ani, când Coca-Cola și McCann Erickson se alegeau cu o mulțime de reacții negative fiindcă cereau celor de la Adevărul să șteargă un articol de pe TOTB.ro, platformă la vremea respectivă afiliată. Adevărul s-a conformat, dar articolele au reapărut în alte părți, pe Internet. La fel, Dragnea a trebuit să dea explicații presei pentru ștergerea mesajelor critice de pe propria pagină de Facebook, deci a agravat problema.
  3. Reacțiile critice sunt foarte prompte, iau prin surprindere. E greu să-ți imaginezi, cantitativ, o echipă care le-ar putea face față din primul moment, fiindcă ele sunt spontane și, când se încheagă într-un fenomen viral ca trolling-ul de pe pagina lui Liviu Dragnea, prima bătălie a războiului e inevitabil pierdută.
  4. Reacțiile critice sunt foarte diverse. Cu toată tentativa de clasificare de mai sus, utilizatorii de Facebook nu au o strategie comună, deci o contra-strategie unitară este de neimaginat.

Prin 2009, Miron Mitrea făcea vâlvă declarând HotNews că el a fost cel care a creat o celulă de internauți anti-PDL în Kiseleff, iar singurul motiv pentru care a făcut-o a fost că PDL-ul avusese aceeași inițiativă cu ceva timp înainte. Postacii au mai ieșit la iveală de atunci în numeroase contexte, printre care procesele Elenei Udrea.

Strategia centralizată a acestora nu e numai dubioasă, ci și puerilă, perdantă din start. Meciul Dragnea-Facebook e unul de două ori virtual, fiindcă se desfășoară pe Facebook și pleacă de la o lege care exact la comunicare se referă, dar, în mod curios, singura apărare în fața unor astfel de fenomene e politica propriu-zisă, eficientă și atractivă pentru electorat. Cu alte cuvinte, Facebook-ul e foarte rar „anti” și mult mai adesea „pro”, „pro”-ceva valid politic, preexistent. Politica de acest tip generează susținători genuini, singurii capabili să facă față, la nevoie, opozanților la fel de genuini care critică o inițiativă sau alta, fiindcă hecatombele ca aceea pe care și-a creat-o Dragnea sunt rare. Apariția susținătorilor autentici poate fi încurajată prin diferite metode, dar numai pornind de la conținut și acțiune politică cu sens. Iar singura judecată reală care se poate face despre Facebook, în ansamblul lui, e că nu poate fi cumpărat. Sau, cel puțin, valorează 245 de miliarde. De dolari.

Articol scris pentru ediția de joi, 18 februarie, a săptămânalului Dilema veche.

P.S.: Ieri, Legea defăimării a picat la Camera Deputaților, după ce Liviu Dragnea scosese majoritatea prevederilor “contondente” din ea. Faptul că parlamentarii au respins un biblioraft gol arată că presiunea pe care o pun utilizatorii de Facebook funcționează pe scena politică, la fel cum protestele din stradă au dărâmat două guverne (Boc, Ponta) și au contribuit decisiv la blocarea proiectului Roșia Montană.

Post your thoughts