La Realitatea, despre Cine face legea în presă

E clar, lumea se interesează despre diferitele conflicte, antagonisme, pacte mutuale şi altele de presă, aşa cum reiese de aici, unde se vede că m-a preocupat mai mult pompa de la bicicletă decât bicicleta de la pompă. Courtesy of Monitoring Media, transcriptul ediţiei de duminică a emisiunii “Deschide ochii”, cu Mihai Tatulici şi Oana Dobre în chip de gazde şi Liviu Iolu, Cornel Nistorescu, Cristi Şuţu, Dan Tapalagă, Robert Turcescu, ca invitaţi. Tema: Cine face legea în presă?

(Cu privire la copyright: e un transcript oferit de Monitornig Media în exclusivitate pentru “Media lui Comanescu”. NU poate fi luat cu copy şi paste şi pus pe alte bloguri, NU poate fi folosit integral de presa scrisă sau audiovizuală. Motivul: oamenii ăştia vând astfel de lucruri, ceea ce mi se pare şi normal.)

Tatulici incipit:

Mihai Tatulici: Deschide România! Cine face legea în presă? O dezbatere poziţionată acum în plină vară, pe căldură. O facem pentru că e un moment în care societatea românească ar trebui să îşi pună întrebări normale despre anumite sectoare ale ei. Ne-am întrebat într-o zi, discutând incidente de presă, pe unde e presa? Şi am constatat că presa românească e cam la coada plutonului societăţii româneşti. Ne-am întrebat dacă asta se întâmplă din cauza clasei politice faţă de care suntem apropiaţi, că e tot timpul în vizorul nostru? N-am găsit un răspuns, şi atunci am zis să punem această întrebare public, astăzi. Am formulat această întrebare, Cine face legea în presă? ca să putem întreba în continuare: cine o face de fapt, organizaţiile profesionale, cele patronale, editorii care conduc redacţiile, CRP sau nimeni? Sau e un model cultural de tipul fiecare se descurcă cum poate mai bine? La aceste abordări i-am invitat pe domnul Cornel Nistorescu, pe domnul Robert Turcescu, pe domnul Mircea Toma, pe domnul Liviu Iolu, de la Evenimentul, pe domnul Cristi Şuţu, de la Cotidianul, şi pe domnul Dan Tapalagă, freelancer în acest moment. La Cluj se află Dragoş Bucurenci, un ziarist tânăr. Asta e prima întrebare: cine face legea în presa românească? O face cineva?

Cornel Nistorescu: Nu ştiu, întrebarea asta sună aşa, parcă ar fi un codru şi cineva trebuie să facă legea.

Mihai Tatulici: Societatea românească are de multe ori aspecte de codru.

Cornel Nistorescu: E o întrebare puţin forţată. Dar în Germania e cineva care face legea?

Mihai Tatulici: În Germania, e legea presei.

Cornel Nistorescu: Presa românească s-a luptat cu disperare după 1990 să nu aibă asemenea lege, asta a fost voinţa tuturor. Să nu avem o lege a presei. Poate că a fost greşit.

Mihai Tatulici: Nu ştiu!?! Eu am început să mă îndoiesc la un moment dat că varianta asta de libertate nebună pe care ne-am asumat-o de după 1990 am şi folosit-o cum trebuie şi am reuşit să ducem lucrurile pe o direcţie corectă.

Oana Dobre: A fost liberă presa de după 1990?

Cornel Nistorescu: Cum să nu?

Oana Dobre: Nu a fost marcată de complicităţi între ea şi oamenii de afaceri?

Cornel Nistorescu: Cine a avut slăbiciuni, a avut complicităţi. Problema e să nu îi luăm pe toţi, ca instituţie.

Oana Dobre: Să spunem că presa după 1990, că de 17 ani a fost liberă, cred că ar fi o ipocrizie.

Cornel Nistorescu: Presa a fost liberă. Sigur, parazitată de tot felul de probleme, dar una peste alta nimeni n-a putut să o controleze. Aşa cum era înainte, să te duci cu textul şi să ţi-l taie. Nu! Una peste alta, haideţi să fim serioşi, a fost o presă liberă. Dacă ne ducem la reuniunile organizaţiilor internaţionale, unde se pun pe panouri jurnaliştii care sunt în puşcării, ziarele care au fost închise… în România nu e o presă în care să se invoce grav libertatea presei.

Mihai Tatulici: Robert Turcescu?

Robert Turcescu: Dacă înţeleg bine sensul întrebării, eu o traduc „cine dictează în România în momentul de faţă”?

Mihai Tatulici: E un sens!

Robert Turcescu: În acest sens vreau să răspund. Era vorba despre cine dictează în momentul de faţă, şi spuneam că în momentul acesta ne aflăm într-un punct în care departamentele de marketing şi publicitate din ziare încep să dicteze din ce în ce mai mult legea în presă. Instituţiile media se află în momentul de faţă sub un asalt mai mare ca oricând din partea acestor departament, pentru că dacă în anii 1990 jurnalismul din România a avut o perioadă în care lucrurile erau, aşa, un fel de… era o platformă de bătaie civică ziarul, acum presa tinde să devină o afacere. Şi bătăliile majore în redacţie se duc pe câştigarea audienţelor, a tirajelor şi pe transformarea acestora în bani.

Mihai Tatulici: Asta înseamnă că editorii-şefi fac creaţie editorială în consens cu ce cere marketingul?

Robert Turcescu: Asta înseamnă că, conţinutul jurnalistic răspunde într-o măsură destul de mare la comanda departamentelor de marketing şi publicitate. Cred că dacă discutăm acum despre ceea ce se întâmplă în presă, despre cine face legea, trebuie să ne aplecăm cu mare atenţie asupra acestor comandamente care ţin de publicitate, de bani, de presă ca afacere.

Mihai Tatulici: Deci unul din răspunsurile indirecte, e că banul face legea în presă. Presa a început să fie o industrie.

Robert Turcescu: A fost întotdeauna.

Dragoş Bucurenci: Vreau să spun, scurt de tot, că nu mi se pare utilă comparaţia libertăţii presei din România cu libertatea presei din unele ţări totalitare. Cred că Mircea Toma poate să furnizeze destule exemple despre problema libertăţii presei din România, care e o problemă, deşi nu avem morţi sau ziarişti în puşcării. Mi se pare foarte pertinent ce a spus domnul Robert Turcescu, dar vreau să spun că dacă marketingul face legea, înseamnă că publicul face legea, cu o singură condiţie, ca marketingul acesta să fie bun. Şi e şi temerea mea, că marketingul acesta e foarte prost, că foloseşte date prost culese, nu are studii corecte, şi atunci nu e în stare să creeze produse nişate pentru orice fel de public. Altfel, nu văd care ar fi problema.

Mihai Tatulici: Până la urmă, asta arată că începe presa să simtă care sunt motoarele care o duc către public. Dar face publicul legea în România în presă? Din punctul meu de vedere, publicul nu face legea în acest moment.

Robert Turcescu: Vă contrazic vehement, domnule Tatulici. Eu nici nu cred că în momentul acesta e benefic pentru societatea românească ca legea în presă să fie făcută de public. Dacă vă uitaţi pe studiile celor care se uită la TV, vedeţi cine sunt în topul preferinţelor, sau ce fel de producţii televizate sau ziare sunt în top. Pe mine mă trece un frison gândindu-mă că presa ar trebui să se lase dirijată de gusturile publicului consumator de media. Eu cred că presa din România are o misiune mult mai înaltă. Să se adapteze cerinţelor unui anume public consumator de media. Care are şi un nivel de cultură ceva mai ridicat. Care nu vede doar varianta de distracţie.

Mihai Tatulici: Tu spui aşa, eu sunt director la Cotidianul şi vreau să am un ziar premium, care să aibă un public de elită?

Robert Turcescu: Da.

Mihai Tatulici: Şi ce face restul presei uitându-se la camionagii sau menajere, şi alte persoane? Le lăsăm fără presă?

Robert Turcescu: Ce, credeţi că aceştia nu au ce să citească în Cotidianul? Dacă vor să citească în ziar, care să treacă dincolo de violuri, spânzuraţii şi morţii de pe şoselele României, sau de pe geamurile balcoanelor, pot să citească lucruri interesante inclusiv camionagii.

Mircea Toma: Cred că aici domnul Robert Turcescu a demonstrat că marketingul face presa, recomandând Cotidianul.

Dragoş Bucurenci: Eu nu pot să fiu de acord cu această demonizare a publicului pe care o face Robert Turcescu…

Robert Turcescu: Nu exagera, pentru că am un respect deosebit pentru public, pentru care de asemenea lucrez. Dar să fim foarte atenţi la… ai spus-o foarte clar, am ajunge la situaţia ideală în care publicul ar decide felul în care face presă în România.

Dragoş Bucurenci: Da, eu chiar cred lucrul acesta, în momentul în care publicul ar face legea în presă, am avea destule produse pentru toate segmentele de public. Publicul ar fi segmentat, am avea produse nişate pentru fiecare categorie de public.

Robert Turcescu: Spune-mi tu mie ce lipseşte din această perspectivă din presa din România? Că nişe există suficiente.

Mihai Tatulici: Dragoş Bucurenci, tu unde te situezi cu ceea ce faci în acest moment? Ca freelancer?

Dragoş Bucurenci: Eu încerc, atât cât pot, să îmi adaptez tot timpul mesajul vehiculului media în care mă exprim. Mi se pare esenţial să încerci să te adaptezi publicului. Publicul trebuie înţeles. Până la urmă trăim dacă satisfacem acest public.

Mihai Tatulici: Domnul Dan Tapalagă, e asta problema esenţială a presei, dacă e mai mult marketing?

Dan Tapalagă: Sigur că da, cred că e o problemă esenţială, şi la fel de bine cred că o ocolim cu graţie. De ce spun asta? Poate am avantajul să fiu liber de contract şi să spun mai multe lucruri dintr-un mediu pe care îl cunosc foarte bine, discuţia despre cine face legea în presă suportă 3 subiecte distincte: 1. Sunt patronii de presă. Sigur că da, diviziile de marketing sunt Dumnezeii intermediari. Dumnezeii supremi în presă sunt patronii de presă. Aici vorbim de Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Adrian Sârbu, şi despre un trust foarte puternic, care se numeşte Ringgier şi concurează de fapt pe piaţa asta. E o clasificare pur subiectivă, jucători foarte mari. Cei care pot da tonul în presă. Prin urmare, un prim răspuns la întrebarea cine face legea în presă? sunt aceşti moguli, oligarhi, oameni foarte puternici…

Mihai Tatulici: Citaţi din domnul Traian Băsescu?

Dan Tapalagă: Citesc din ce scriam la EvZ… nu e o noutate pe care Traian Băsescu să o fi descoperit. E o poveste mai veche, despre care noi am scris constant. Prin urmare, aceştia sunt oamenii importanţi care fac legea în presă.

Robert Turcescu: Puneţi-l pe domnul Dan Tapalagă să se angajeze numai la instituţii publice. Da, domne, există mogulii de presă. Dar daţi dumneavoastră o variantă în care n-ar exista, să lucrezi la o instituţie de presă? Unde să ne angajăm toţi ăştia de aici? Mă simt jignit în momentul de faţă. Pentru că ai spus Dumnezeu şi induci o idee falsă, aceea că pe produsele jurnalistice pe care le fac îmi dictează cineva. Şi nu îţi permit să spui lucrul acesta.

Dan Tapalagă: Nu am spus diavolul din presă. Şi că-mi permiţi tu sau nu, tot o să spun. Deci trecem mai departe. 2. Marketingul, acolo e o problemă destul de gravă. Pentru că şi diviziile ăstea de marketing nu funcţionează chiar în piaţa de presă. Adică mai folosesc şi ei informaţiile din ziar să fugă după un contrăcţel, şi dacă informaţiile din ziar se opresc contrăcţelul încheie. Prin urmare, asta se mai cheamă uneori şi şantaj…

Mihai Tatulici: Vorbiţi de tonul general al presei?

Robert Turcescu: Are dreptate în povestea asta, nu ştiţi cazul de la Cluj…

Dan Tapalagă: Acolo nu s-a pronunţat o instanţă încă.

Robert Turcescu: De acord. Dar mai sunt şi alte cazuri în povestea cu şantajul, e adevărat.

Dan Tapalagă: Clujul, din păcate, a căzut aproape o victimă „inocentă”, pentru că răul absolut în presă nu e la Cluj. Soarele nu răsare la Cluj, răsare totuşi la Bucureşti. La problema numărul doi, cine face legea în presă, un al doilea posibil răspuns, vorbim de organizaţiile de breaslă care ar trebui să facă legea în presă, şi asta nu se întâmplă. Din punctul meu de vedere, CRP, principala organizaţie din breaslă, e un fel de „Consiliu Superior al Magistraturii” nereformat din presă. Pentru că toată povestea asta cu şantajele… nu prea găsesc vinovaţi, domnule Tatulici.

Mihai Tatulici: Păi ce se întâmplă, uitaţi-vă la justiţie, găsiţi vinovaţii acolo? Nu e asta starea de spirit de astăzi de la CRP.

Dan Tapalagă: Cazul meu de o lună de zile se află pe masa CRP, n-am auzit din partea dumneavoastră nici un răspuns…

Mihai Tatulici: Vai de mine, ştiţi de câte ori am citit reclamaţia?

Dan Tapalagă: V-aţi luat avânt de câteva ori şi aţi zis „nu e bine să ne luăm de Sorin Roşca Stănescu”. A treia discuţie este despre cine face legea în presă, înţeleg, dacă avem nevoie de o lege a presei. E bine sau nu să avem o lege? Din punctul meu de vedere nu e bine şi că legea ar trebui să fie normată în interior, să existe mai multe coduri deontologice, dintre care un jurnalist să aleagă, şi un jurnalist acceptă să urmeze acele reguli, sau nu acceptă.

Mihai Tatulici: Dragoş Bucurenci, tu ai talent, ştii limba română, ai opinii, ai atitudini. N-ai facultate, o faci acum. Intrarea asta în presă a tânărului ziarist poate să fie condiţionată de aspecte formale de tip studii, facultate?

Dragoş Bucurenci: E foarte important de ce fel de intrare vorbim. Pentru că şi în medicină există mai multe feluri de doctori. Eu nu cred, de exemplu, că aş putea să fac reportaj sau investigaţie. Eu nu cred în formalitatea acestei pregătiri. Cred că diploma nu spune mare lucru.

Mihai Tatulici: Dar ce instanţă decide că eşti pregătit?

Dragoş Bucurenci: Cititorul şi editorul-şef. Altfel, nu are cum să se întâmple.

Mihai Tatulici: Dar tu de ce faci facultatea acum?

Dragoş Bucurenci: Da, dar ştii că eu nu fac Facultatea de Jurnalism, fac Facultatea de Istorie a Artei, şi o fac cu un singur motiv, vreau să fac un master în scriere creativă la Londra, şi pentru asta îmi trebuie o licenţă.

Mihai Tatulici: Mulţumesc foarte mult. A fost Dragoş Bucurenci de la Cluj, un exemplu de intrare naturală în presă pe bază de talent şi personalitate, care ne pune de fapt problema criteriilor.

Robert Turcescu: Dragoş Bucurenci nu e jurnalist, eu cred că Dragoş Bucurenci e publicist, ceea ce e cu totul altceva. Dragoş Bucurenci e un scriitor de opinie, aşa cum în momentul de faţă România are foarte mulţi. Eu cred că pentru a veni să îţi dai cu părerea la TV sau a deveni scriitor de opinie la gazetă nu îţi trebuie Facultatea de Jurnalism, dar cred că, de exemplu, pentru a accede într-o redacţie precum Cotidianul, în poziţia de reporter, redactor de investigaţii îţi trebuie Facultatea de Jurnalistică.

Mihai Tatulici: Robert Turcescu, unul dintre cei mai buni operatori cu care am lucrat vreo 10 ani se numeşte Cătălin Căţoiu, nu are nici o facultate de operatorie. Doi, televiziunile din România au sute de operatori care au fost şoferi şi aşa mai departe.

Robert Turcescu: Credeţi-mă că presa din România ar arăta mult mai bine şi ar fi mult mai bine dacă într-adevăr şi asociaţiile profesionale şi redacţiile ar intra într-o legătură mult mai strânsă cu mediul universitar care pregăteşte jurnalişti. Sunt un apărător până în pânzele albe al mediului universitar, pentru că eu ştiu că un om trecut prin facultate vine într-o redacţie cu o cu totul altă grilă de valori.

Mircea Toma: Eu aş vrea să adaug nişte informaţii. Apropo de ce se întâmplă acum în presă. Am făcut o cercetare, cam 80% din ziariştii pe care i-am intervievat au facultate, şi dintre ăştia o treime au facultate de specialitate, sau au făcut o pregătire postuniversitară în jurnalism. I-am întrebat pe cei care au făcut jurnalism dacă asta i-a ajutat în meserie, şi jumătate dintre ei au spus că mai mult i-a încurcat şi că a trebuit să renunţe la foarte multe dintre lucrurile învăţate, pentru că există o cultură instituţională în unele redacţii mai puternică decât valorile pe care le transportă şcoala prin intermediul unor ziarişti.

Mihai Tatulici: Mircea Toma era la cadru.

Mircea Toma: Intervin foarte scurt pentru că trebuie să plec. În primul rând, există legi care guvernează presa. Există Codul penal, în primul rând. Există o lege care reglementează televiziunile şi radiourile. Pentru că acolo sunt expuşi cei care privesc la TV mai mult decât cei care cumpără un ziar. Şi atunci s-a considerat că e important să limitezi orele la care se difuzează filme sau mesaje violente. Sunt reglementări care modifică în mod explicit conţinut editorial. Presa tipărită nu are şi nici nu trebuie să aibă. Are doar acelea pe care le-am spus mai devreme, Cod penal şi altele. Care nu sunt explicit dedicate presei, dar afectează presa. Există de asemenea o legea care limitează discriminarea prin presă. Dar discuţia cred că se duce în zona în care nu prin lege poţi educa ceva. Ci printr-o educaţie şi o articulare valorică a ziaristului care să se întâlnească cu agenda publică, sau interesul public. Cel care vinde presa are propriile lui interese, care e normal să vrea să vândă, să câştige, dar există riscul ca să se amestece prea mult în bucătăria ziaristului.

Mihai Tatulici: Există o reglementare şi aici semnată de asociaţiile profesionale?

Mircea Toma: Există foarte multe coduri deontologice. Care au foarte mari probleme de implementare. Şi nu vorbesc de România, vorbesc de Anglia. Şi nu e eficient. Nu poţi să implementezi tu însuţi pedeapsă către tine. Deci cum or să vrea acei proprietari de media din Anglia, care se întâlnesc în consiliul deontologic, şi e o pâră împotriva unuia dintre ei, să îşi dea sieşi sancţiuni? Asta e şi problema CRP-ului.

Mihai Tatulici: Asta e problema tuturor organizaţiilor de media din România.

Mircea Toma: Una din variantele mai consistente sunt în ţările în care sindicatele de ziarişti sunt mai tari, şi care negociază şi instituţionalizează relaţia cu patronul. Limita de amestec a patronului în spaţiul editorial în unele ţări se opreşte la numirea redactorului şef.

Dan Tapalagă: Vreau să te aduc în România, pentru că voi monitorizaţi zilnic presa, şi aş vrea să te întreb dacă constataţi că există o intervenţie patronală, şi vorbesc de cei 4-5 mari, în politica editorială?

Mircea Toma: Noi acum ieşim cu nişte analize făcute exact pe etica televiziunii… şi o să urmeze săptămâna viitoare o analiză a cazului cu elevul care s-a sinucis, unde politica editorială o fac cei care vând presa, o vând emoţional, groaznic şi încălcând grav codul deontologic. E făcută pulbere orice reglementare de Antena 1 şi de ProTV, care au spart orice convenţii pe care le-am semnat la CRP.

Mihai Tatulici: Viaţa e mai tare decât arta, câteodată. Luăm publicitate deocamdată.

Mihai Tatulici: Deschide România! Cine face legea în presă? Cristian Tudor Popescu e în trafic, Tolontan e bolnav… noi astăzi aveam şi de discutat despre tendinţa asta tabloidă care a făcut varză codul deontologic al ziaristului. Până la urmă, domnul Cornel Nistorescu, dumneavoastră ce vreţi? Să fie reguli în presă sau nu? Că în pauză vă deranja şi faptul că patronii nu ştiu ce…

Cornel Nistorescu: Nu mă deranja nimic.

Mihai Tatulici: Pe mine mă deranjează faptul că un cod deontologic e făcut terci într-o lună. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în relaţia dintre profesoară şi elev, şi ce a determinat în presa românească! Încălcări ale codului deontologic pe bandă rulantă. CNA-ul a reacţionat timid. Ce înseamnă asta? Că e voie orice? Dumneavoastră ce părere aveţi? Care sunt problemele importante ale presei care v-ar interesa?

Cornel Nistorescu: Vrei să mă provoci, ca să îţi salvezi emisiunea?

Mihai Tatulici: Nu ca să salvez emisiunea, că am făcut emisiuni şi fără dumneavoastră interesante.

Cornel Nistorescu: Eu cred că apa a luat-o la vale şi s-a dus în câmp şi a inundat, şi că nu se mai poate întoarce în vârful dealului la izvor.

Mihai Tatulici: Nu cred că aveţi dreptate. Acesta nu e un fenomen natural. Ce e aia, dacă o profă s-a îndrăgostit de un elev, călcăm în picioare reglementările noastre?

Cornel Nistorescu: Care reglementări? Sunt reglementările unora. Ale altora nu sunt. Câtă vreme nu am exercitat o presiune în cazurile în care presa românească a fost inundată de Gigi Becali, de dare de seamă în faţa naţiunii a unor aiuriţi, a unor noname, ore întregi, câtă vreme nu ne-am organizat şi n-am avut o reacţie în faţa invaziei de impostură, acum cum îi scot pe toţi după ecrane? Scoateţi-i! Eu nu ştiu?

Robert Turcescu: Auzi, Mihai, dar de ce nu aţi discutat voi lucrurile ăstea la CRP? Că la CRP luptaţi cu comunicatele de presă. Deci CRP înţelege să lupte împotriva prostituţiei din România cu comunicate. Vă adunaţi acolo, decideţi că ăla e bun, ăla e rău, se semnează o scrisoare de protest, în urma căreia nu se întâmplă absolut nimic, dar, în acelaşi timp, CRP e o organizaţie reprezentativă pentru presa din România. Ce a făcut CRP pentru presa din România?

Mihai Tatulici: O mulţime de lucruri utile pentru mediul de afaceri.

Robert Turcescu: Aveţi o problemă imensă, jurnaliştii s-au organizat în acea asociaţie. Patronii s-au organizat?

Mihai Tatulici: Da.

Robert Turcescu: Există în momentul de faţă, aveţi acceptul patronilor, dacă există o sancţiune dată de CRP împotriva unei gazete, să spunem, ca toţi patronii să publice, de exemplu, acea chestiune pe prima pagină?

Mihai Tatulici: Documentul e în situaţia de a fi analizat de fiecare patronat. Deocamdată s-a construit statutul patronatului presei. Dar tu vrei să ne scoţi ochii nouă? Să ştii că mă reped şi în organizaţia ta. Unde e ea? Ce face ea pentru presa românească?

Cristi Şuţu: Vreau să intervin aici puţin. Foarte multă lume din media vorbeşte despre legea presei şi se spune foarte clar, nu e nevoie de această lege. Mă interesează să aud şi argumente, de ce nu e nevoie de această lege? Din punctul meu de vedere avem o problemă astăzi cu credibilitatea presei. Tirajul din România la ziare e foarte jos. Iar asta e o problemă care cred eu că e de credibilitate. EvZ a avut undeva după revoluţie un tiraj foarte mare.

Oana Dobre: Nu avea concurenţă.

Mihai Tatulici: Vremea aia nu mai vine.

Robert Turcescu: Explozia televiziunii, explozia Internetului. Accesul la informaţia primară e mult mai simplu. Prin urmare, ziarele nu mai pot atinge tiraje ameţitoare. Deci nu cred că e o chestiune exclusiv de credibilitate.

Mihai Tatulici: Întreabă un tânăr de ce nu avem o lege a presei?

Robert Turcescu: Eu dau un răspuns. Deocamdată consider că România are foarte mari probleme în momentul de faţă în legătură cu aplicarea legilor şi cu interpretarea lor. Prin urmare, mi-e teamă că o lege a presei ar putea fi interpretată în funcţie de regimul politic dintr-o perioadă sau alta, în funcţie de interesul pe care îl au unii sau alţii.

Mihai Tatulici: Mai suntem în acest pericol în 2007?

Robert Turcescu: Da, până şi Constituţia…

Mihai Tatulici: De ce nu cerem noi legea presei? Pentru că dacă o băgăm în Parlament, ne fac parlamentarii zob, şi ne trezim cu o lege care ne ia gâtul. Acesta e adevărul.

Robert Turcescu: Păi despre asta vorbim!

Mihai Tatulici: Că nu avem încredere în Parlamentul României să băgăm o lege a presei în Parlamentul României?

Robert Turcescu: Avem problema asta, deci nu putem să discutăm despre o lege a presei în România. Asta e!

Oana Dobre: Dar noi ne putem autoreglementa imperativ? CRP nu are instrumente imperative?

Dan Tapalagă: Pe mine m-a amuzat puţin confruntarea asta între Robert Turcescu şi CRP, pentru că ce observ e o competiţie pentru lidership în presă. Ceea ce e OK.

Mihai Tatulici: Evident!

Dan Tapalagă: Cred că ai şi vrut la un moment dat să candidezi la şefia CRP?!

Mihai Tatulici: Într-un mod admirabil. Fără să fie membru al organizaţiei.

Robert Turcescu: Am reuşit să dau câtorva oameni un fel de frison, pentru care s-au răzgândit brusc.

Mihai Tatulici: Mic!

Dan Tapalagă: Întrebarea e, şi tu, şi CRP, ce atitudine aţi luat, de pildă, când Sorin Roşca Stănescu, în Ziua, l-a desfiinţat vreo trei numere la rând pe Liiceanu, în celebra epopee Liicheanu? Ştiu că există o sesizare la CRP.

Mihai Tatulici: Nu ştiu să existe o asemenea sesizare.

Dan Tapalagă: Dar dumneavoastră nu aveţi instituţia autosesizării?

Mihai Tatulici: O avem.

Dan Tapalagă: Cealaltă societate, condusă de domnul Robert Turcescu, a luat vreo atitudine în faţa acelui linşaj mediatic?

Robert Turcescu: Dumneata, domnule Dan Tapalagă, nu ştii cu ce se ocupă Asociaţia jurnaliştilor profesionişti? Dacă nu ştii, lasă-mă să îţi explic. Noi nu ne-am propus să fim o organizaţie dintre cele foarte multe în România… eu nu mi-am definit în statutul societăţii că mă apuc să apăr drepturile jurnaliştilor cu comunicatele de presă. Eu săptămâna viitoare împreună cu directorul executiv al organizaţiei mergem, de exemplu, la Cluj, ne întâlnim cu studenţii. Le-am promis celor de acolo un seminar despre tehnica interviului. De asemenea, invităm…

Dan Tapalagă: Domnul Robert Turcescu, evadaţi din problemele grave pe care le are presa din România.

Robert Turcescu: Eu nu cred că îmbunătăţirea presei se face cu comunicate de presă. Se va face în momentul în care jurnaliştii din România vor fi mai buni.

Dan Tapalagă: Vor avea curaj să spună lucrurile care nu sunt în regulă.

Robert Turcescu: Nu e vorba de curaj. E vorba de profesionalism.

Dan Tapalagă: Probleme sunt aşa: că avem o organizaţie, avem un corp de presă care are înăuntrul ei oameni care se comportă foarte necinstit, şi care execută linşaje de presă, de la domnul Sorin Roşca Stănescu până la domnul Dan Voiculescu.

Robert Turcescu: Care… ce vrei? Să iau un steag alb şi să ies în faţă la Ziua să spun? Dar tu ce faci?

Dan Tapalagă: Sesizez CRP, de exemplu.

Robert Turcescu: Extraordinar! Ai făcut o hârtie şi ţi-ai pus o semnătură şi gata, te-ai spălat pe mâini?

Dan Tapalagă: Îmi dau demisia de la un ziar.

Robert Turcescu: Şi te duci consilier la Monica Macovei.

Dan Tapalagă: Acesta e un atac necinstit. Nu are legătură cu discuţia.

Robert Turcescu: Are, pentru că m-am săturat de ipocrizia asta.

Dan Tapalagă: Eu lupt, dar cu armele pe care le am la dispoziţie. Ce vrei, să îmi dau foc?

Robert Turcescu: Te invit la Asociaţia jurnaliştilor profesionişti.

Dan Tapalagă: Păi nu, că nu faceţi nimic.

Robert Turcescu: Adică tu intri într-o asociaţie în momentul în care vezi că s-a făcut ceva? Nu poţi să construieşti… Stai liniştit, îmi retrag invitaţia.

Dan Tapalagă: E plină ţara de seminarişti…

Robert Turcescu: Dan Tapalagă, am văzut ca tine o grămadă. Care zic, nu aţi făcut nimic.

Dan Tapalagă: Să aveţi curaj să vă asumaţi atitudini publice în chestiuni foarte grave. Iar eu consider că o chestiune foarte gravă e comportamentul presei în perioada referendumului. Chestiuni pe care nu le-aţi taxat nici voi, nici CRP.

Robert Turcescu: CRP are sute de comunicate prin care, chipurile, taxează astfel de atacuri. Eu prefer să nu fac un comunicat în care să spun…

Dan Tapalagă: Faceţi seminarii mai bine.

Robert Turcescu: Nu interpreta. Nu ştii ce am făcut.

Dan Tapalagă: Ai zis că faceţi seminarii. Acesta e noncombat.

Robert Turcescu: Nu e noncombat, e vorba de o presă mai bună pentru generaţia viitoare. Pentru că generaţia actuală e compromisă.

Cornel Nistorescu: Generaţia actuală e compromisă?

Robert Turcescu: Da.

Oana Dobre: Domnule Robert Turcescu, dumneavoastră în ce presă le veţi spune studenţilor că vor lucra?

Robert Turcescu: Vor lucra în presa pe care şi-o vor asuma.

Oana Dobre: Nu şi-o pot asuma ei.

Robert Turcescu: Ba da! Un jurnalist cu conştiinţă, un corp jurnalistic foarte bine pregătit poate să se impună la un moment dat chiar şi în faţa unui redactor-şef care, din motive de subordonare patronală, din prostie etc., poate produce nişte derapaje.

Mihai Tatulici: Avem un telespectator, e vorba de domnul Liviu Iolu. De ce aţi tăcut de atâta vreme?

Liviu Iolu: Pentru că a asculta în presă e una din părţile esenţiale. Mi s-a răspuns la o întrebare, „de ce nu e publicul cel care face legea în presă?” Pentru că inclusiv discuţia de acum arată că e un spaţiu foarte narcisistic aşa, în care ne uităm unii la alţii şi încercăm să reglăm nişte conturi între noi, în loc să se întâmple lucrurile ăstea la CRP, la organizaţia domnului Robert Turcescu, în altă parte.

Mihai Tatulici: Orgoliile nu se pot scoate de pe lume.

Liviu Iolu: Nu, dar nu ştiu cât de interesat e publicul de un astfel de subiect.

Mihai Tatulici: Regula până la urmă cine o face? Câtă vreme o să am, dăm publicului sânge, mizerii….

Cornel Nistorescu: Mihai Tatulici, el nu ştie, nu are nici o problemă.

Mihai Tatulici: Ce emisiune am făcut eu tabloidă? Domnul Cornel Nistorescu?

Dan Tapalagă: Păi nu mai departe emisiunea de aseară despre sinuciderea gemenelor, a fost din punctul meu de vedere un tabloid intelectual.

Mihai Tatulici: Haideţi, domne, naşteţi nişte genuri şi specii noi.

Dan Tapalagă: Aţi speculat o dramă îmbrăcând-o într-o discuţie despre genetică şi aşa mai departe.

Mihai Tatulici: A fost o abordare profesională.

Dan Tapalagă: Tabloid intelectual. Dar asta nu înseamnă că nu aţi făcut aproape acelaşi lucru cu alte televiziuni care s-au dus, sigur, foarte jos. Împachetând-o într-o discuţie mai elevată, mai aplicată, cu elemente de interes certe, însă punctul de pornire a fost acelaşi.

Robert Turcescu: Dan Tapalagă, unghiul de abordare în jurnalistică e decisiv, şi o ştii foarte bine. Pentru că subiectul există.

Mihai Tatulici: Domnul Dan Tapalagă, de fapt dumneata ce vrei? Să se facă emisiuni despre genetică, având ca pretext sinuciderea unor gemene, sau vrei să primeşti toate ălea despre viaţa unei familii…? Eu am preferat să fac o abordare genetică. Adică să mai dau şi alte informaţii decât astea mizere, curente. Chiar dacă domnul Cornel Nistorescu are zâmbetul ăla care lasă să se înţeleagă că şi Tatulici le rasoleşte ca să facă audienţă. Am tradus corect?

Cornel Nistorescu: Da…

Dan Tapalagă: Am avut o discuţie în culise, spuneam aşa: domne, până la urmă totul e permis în presă, contează metoda şi cum o faci. Discutăm aici despre reguli şi norme profesionale, deontologice în presă. Păi în prezentarea cazului de la Cluj, sinuciderea gemenelor, contează cum o faci, ia regula de bază, când tu ca jurnalist decizi să intri în viaţa intimă, contează dacă o faci respectând regula minimală, aceea de a avea acordul părinţilor în acest caz. Pentru că altminteri nu aţi făcut decât ce a făcut restul presei, să speculaţi un subiect care aduce audienţă. Punct!

Mihai Tatulici: Până la urmă, marketingul şi audienţele fac legea în presă? Până la urmă acesta e adevărul?

Cornel Nistorescu: Depinde la ce ne referim. Dacă ne referim la relaţia dintre presă şi consumator, e obligatoriu să ştii ce vrea consumatorul. Dacă ne referim la regulile profesionale, atunci e un alt subiect. Nu avem de discutat despre marketing.

Mihai Tatulici: În continuare cred că dezbaterile fără cameră sunt mai interesante decât cele cu cameră. Practic, noi suntem într-o situaţie destul de ciudată în 2007.

Cornel Nistorescu: Tu eşti într-o situaţie destul de ciudată, Mihai. Ai 5 oameni în studio, care spun ce e în generaţia deja afirmată în presa română.

Mihai Tatulici: Am 4, şi cu tine din generaţia mai veche.

Cornel Nistorescu: Nu, 5, că şi Oana Dobre e cam în aceeaşi generaţie. Discutăm lucruri profesionale care nu ştiu în ce măsură îi interesează pe oameni, ce reguli avem noi. Eu cred că foarte interesant e să discutăm ce e important în România şi ce discută presa română. Abordează presa română din lucrurile importante ceva? Sau le fluştureşte? Ei bine, eu spun că nu, că presa română nu ridică marile teme, nu luptă pentru ele. Face compromisuri la vedete, la show-uri, la maimuţoi.

Mihai Tatulici: Dar tu vorbeşti de parcă ai fi preşedintele Asociaţiei Consumatorilor!

Cornel Nistorescu: De ce să cumpere cetăţeanul ziarele, câtă vreme problemele lui mari nu se regăsesc în ziare?

Mihai Tatulici: Domnul Cornel Nistorescu, hai să vedem care sunt problemele majore ale societăţii româneşti, pe care presa nu le abordează serios?

Oana Dobre: Hai să îi întrebăm pe tinerii ziarişti?

Cristi Şuţu: Domnul Cornel Nistorescu vine să ne spună ce e important. Eu nu cred că dânsul trebuie să ne spună ce e important. Dânsul a avut o funcţie importantă la EvZ, într-o perioadă cu Adrian Năstase, în care libertatea presei a avut mult de suferit. Dar de ce să ne spună dânsul care sunt subiectele?

Cornel Nistorescu: Nu ţi-am spus eu. Chiar sunteţi pe lângă. De-aia nu faceţi tiraje.

Dan Tapalagă: Domnule Cornel Nistorescu, dumneavoastră cred că aţi fost pe lângă în timpul referendumului. Pentru că 75% au spus că aţi fost un pic pe lângă, aţi avut o poziţie care nu s-a reflectat în opţiunile a 75% dintre români. Pe scurt.

Mihai Tatulici: Domnul Dan Tapalagă, dumneavoastră atingeţi un subiect extrem de important. Care e misiunea ziaristului, să fie pe val, să dea dreptate opiniei publice? Dreptul de a-l critica pe Traian Băsescu e absolut constituţional. De ce credeţi că ziaristul Cornel Nistorescu e pe lângă, că n-a fost validat de cei care au participat la referendum?

Dan Tapalagă: Am auzit aşa: domnul Cornel Nistorescu ne spune nouă că suntem pe lângă. Noi reacţionăm, respectiv eu, şi spun, dumneavoastră aţi fost un pic pe lângă în acel subiect.

Mihai Tatulici: Dar nu asta e referinţa. Pentru că el e un analist politic care are toate drepturile să îşi pună punctul de vedere personal.

Cornel Nistorescu: Îmi pare foarte rău că lângă mine s-au format şi oameni care cred că jurnalistica e numai spirit militant. Şi trebuie să îşi dea viaţa, şi trebuie să câştige cel pe care îl susţii tu.

Cristi Şuţu: Jurnalistica, după mine, înseamnă informare, şi nu opinie.

Cornel Nistorescu: Presa noastră în general la ora asta are o miză mică. E în urma politicienilor de la care suge mici propoziţii pe care le interpretează şi le învârte până înnebuneşte lumea. Asta e părerea mea.

Dan Tapalagă: Pot să vă dau dreptate şi pot să vă spun de ce cred că se întâmplă asta. Pentru că cei care controlează media, ocultează temele majore. De cele mai multe ori.

Mihai Tatulici: Cum o fac ei? Îl pun pe Robert Turcescu, bă, oculteaz-o pe asta?

Dan Tapalagă: Există, din păcate, o instituţie care s-a dezvoltat în ultimii ani, o instituţie a autocenzurii. Jurnaliştii ştiu în ce ape se scaldă patronul ziarului. Nu mai e nevoie, domnul Tatulici, să spui nimic la Antena 3 sau la Antena 1. Cred că acolo ştiu oamenii ce au de făcut… cu excepţii, sigur, am văzut acolo câteva emisiuni în care, cu toate intervenţiile brutale ale domnului Dan Voiculescu în emisiuni, ne amintim de intervenţia domnului Dan Voiculescu cu Monica Macovei…

Robert Turcescu: Domnul Dan Tapalagă, ai o contradicţie în termeni. Profesioniştii aceia de la Antena 3 sau de unde sunt ei…

Dan Tapalagă: Nu au curaj, din păcate, mulţi dintre ei. Ce să fac?

Robert Turcescu: Atunci ce sunt ăia?

Dan Tapalagă: Sunt nişte profesionişti fără curaj. Există şi categoria asta.

Mihai Tatulici: Asta e o nouă tendinţă în presa românească, pe care mogulii, finanţatorii, o determină?

Dan Tapalagă: Cred că da.

Robert Turcescu: Mihai Tatulici, dar admiţi faptul că la instituţii de presă în care orientarea politică a patronului e evidentă, lucrează jurnalişti care se regăsesc în convingerile pe care patronul respectiv le are?

Mihai Tatulici: În Occident, asta e o regulă transparentă.

Robert Turcescu: Adică nu sunt puşi cu forţa să scrie de bine de unul sau rău de altul. În Statele Unite există foarte clar, ziar de factură republicană, ziare de factură democrată, jurnaliştii care lucrează la aceste instituţii de presă mulţi dintre ei sunt, de asemenea, persoane respectate, şi-au asumat foarte clar o identitate politică, şi spun, da, domne, eu sunt democrat, eu sunt republican…

Cristi Şuţu: Da, acolo e opinia asumată, informarea e una singură.

Oana Dobre: Nu e adevărat! La Fox nu e adevărat.

Dan Tapalagă: Domnul Tatulici, noi am avut un test pentru presa asta din România, testul referendumului. Şi acolo am văzut piruete spectaculoase. Am văzut ziare şi editorialişti, chiar la Cotidianul, care până mai ieri îl făceau arşice pe Traian Băsescu, şi cu câteva săptămâni înainte o străluminare bizară i-a întors pe partea ailaltă.

Robert Turcescu: Dar de ce străluminare?

Dan Tapalagă: Au avut, aşa, o revelaţie.

Robert Turcescu: Ia dă tu nişte nume?

Dan Tapalagă: De pildă, Doru Buşcu, colegul tău. Într-un editorial pe care l-a publicat cu o săptămână înainte de referendum, am citit acolo un panegiric la ofiţerul de navă, curajosul, bravul Traian Băsescu. Dacă iei puţin editorialele din spate, vei vedea că Traian Băsescu era răul absolut în editorialele lui.

Robert Turcescu: Nu mi s-a părut! Mi s-a părut că a avut o atitudine critică. Dar tu eşti un negativist…

Dan Tapalagă: Domnul Cornel Nistorescu, dacă nu discutăm despre oameni, comportamente, discutăm de pomană. Dacă discutăm despre fenomene în general, nişte tendinţe, ne pierdem vremea. E cazul să discutăm despre oameni, despre ziare, despre lucruri pe care le vedem în fiecare zi.

Oana Dobre: Şi de ce referendumul a fost un motiv important pentru presă? Decisiv?

Robert Turcescu: Domne, toată lumea trebuia să fie cu Traian Băsescu, şi atunci era domnul Dan Tapalagă fericit.

Dan Tapalagă: Domnul Robert Turcescu, şi dumneavoastră aţi avut o atitudine la fel de militantă în perioada referendumului, care nu era anti-Traian Băsescu.

Robert Turcescu: Nu am fost militant, m-am străduit să nu fiu niciodată… au fost momente în care Traian Băsescu a făcut lucruri bune, şi atunci….

Dan Tapalagă: Probabil că aşa trebuia să fiţi, şi atunci e OK…

Robert Turcescu: Nu trebuia… te rog frumos, Dan Tapalagă, mie nu-mi spune nimeni ce trebuie să fac când vine vorba de meserie. Şi ţin foarte mult la lucrul acesta, ţi l-am spus şi mai devreme.

Dan Tapalagă: E în regulă, şi eu spun şi ce cred.

Robert Turcescu: Nu-mi spune mie ceea ce trebuie să fac în materie de jurnalistică. Fac ceea ce cred eu în acord cu conştiinţa mea şi în acord cu profesia asta pe care am învăţat-o cât am putut şi cât mi-a dat Dumnezeu minte. Nu trebuie să-mi spună nimeni din ceea ce trebuie să fac, vreun patron sau redactor-şef sau mai ştiu eu ce. Aşa că în momentele în care Traian Băsescu mi s-a părut că a avut un discurs în acord cu lucrurile pe care la rândul meu le consider valori morale, sau mai ştiu eu cum, am fost nu militant, dar am zis, da, domne, omul acesta are dreptate. Când a luat-o pe arătură, am înţeles că există, iată, şi o poveste de genul acesta cu Traian Băsescu.

Dan Tapalagă: Domnul Robert Turcescu, eu am sesizat nişte viraje la ziarul pe care îl conduci.

Mihai Tatulici: Constat că ne învârtim numai în jurul politicii. Doi, constat că domnul Cornel Nistorescu a făcut o acuză gravă la adresa dumneavoastră… sunteţi de acord cu ce a spus domnul Cornel Nistorescu, cât de rudimentară e presa românească astăzi, că trăieşte din declaraţiile politicienilor?

Dan Tapalagă: Nu a fost un atac la generaţie, ci la presă în general.

Cornel Nistorescu: Căderea de credibilitate a presei de acum are la bază această tabloidizare şi această ignorare, sau incapacitate de a citi realitatea şi problemele României, în cazul altora e ignoranţă.

Cristi Şuţu: Marea problemă a presei româneşti e că există interese politice şi economice care intră adânc în viaţa jurnaliştilor. Şi o simt foarte mulţi jurnalişti, trebuie să recunoaşteţi. Dumneavoastră sunteţi un caz concret. Dumneavoastră ca director al EvZ aţi adus publicitate la ziar. E conflict de interese sau nu?

Cornel Nistorescu: Nu este, pentru că e la timpul trecut. Era un conflict de interese. Da, e adevărat.

Cristi Şuţu: Şi e normal?

Cornel Nistorescu: Domne, acum poate că nu e normal. Atunci era normal.

Oana Dobre: Dar au fost ziare care au funcţionat aşa.

Cristi Şuţu: Era normal să aducem publicitate de la miniştri direcţi, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu…?

Cornel Nistorescu: Ce vrei să discuţi de acum 3 ani? Am spus, am adus publicitate în termeni civilizaţi, în termeni rezonabili, atunci se practica asta. Am semnat foarte puţine contracte, dar am fost implicat în operaţiunea asta. Dar nu cred că aia e principala problemă în a te afirma ca jurnalist.

Cristi Şuţu: Conflictul de interese trebuie eliminat şi, după părerea mea, printr-o lege.

Mihai Tatulici: Publicitate. Deschide România, cine face legea în presa românească? Suntem la finalul unei abordări la care au participat şi mai participă încă Cornel Nistorescu, Robert Turcescu, Liviu Iolu, Cristi Şuţu, Dan Tapalagă, Oana Dobre şi cu mine, a mai fost şi distinsul nostru prieten de la Cluj în direct, Dragoş Bucurenci…

Cornel Nistorescu: Care-şi face studiile acum.

Mihai Tatulici: Care-şi face studiile acum şi întrebările de final sunt foarte simple, de ce e atât de dificilă autodeterminarea în presă, de ce nu avem patronate şi avem numai patroni? De ce incidentele şi accidentele din presa ultimilor 17 ani, şpagă, trafic de influenţă, şantaj, inclusiv încălcarea unor drepturi ale omului, sancţionate de justiţie în câteva cazuri nu au fost sancţionate nici de breaslă şi nici de entităţile editoriale din redacţii?

Cornel Nistorescu: Păi nu avem patronat, răspund eu, iertaţi-mă că o iau înainte, pentru simplul fapt că nici jurnaliştii nu sunt atât de puternic organizaţi încât să determine apariţia unui pol al patronilor foarte puternic, foarte solid, şi cu reguli foarte…

Mihai Tatulici: Dar sindicatele sunt puternice?

Cornel Nistorescu: Senzaţia mea e că nu există, s-ar putea să mă înşel.

Mihai Tatulici: Am această certitudine.

Robert Turcescu: Organizaţii sindicale există domnul Tatulici, există MediaSin…

Mihai Tatulici: Tocmai am negociat eu cu MediaSin acum cu contractul colectiv de muncă. Eu nu le simt că există.

Robert Turcescu: Nu le simţiţi în spaţiul public.

Mihai Tatulici: Da, despre asta vorbim, şi vorba domnului Nistorescu, patronatele nu exisăt pentru că nu au simţit nevoia să se organizeze pentru că nu există organizaţiile profesionale.

Cornel Nistorescu: Presiune foarte mare.

Mihai Tatulici: De ce să se chinuiască patronii să-şi facă organizaţie patronală dacă ziariştii nu-i deranjează?

Robert Turcescu: Păi nu ziceai mai devreme că au început să-şi facă?

Mihai Tatulici: Au început, dar e mai multă resursă care vine dinspre noi ziariştii decât dinspre patroni. E o presiune că s-a făcut un contract între mai mult organizaţii în care pentru prima dată am vrut noi să-l băgăm în contractul colectiv de muncă de anul ăsta şi nu a vrut patronatul din provincie, RoMedia n-a vrut să-l bage, acolo scrie foarte clar: patronul face politica editorială, o dă editorului şef şi ăla o tratează cu ziariştii, cine vrea o face, cine nu nu. Deci de ce toate aceste slăbiciuni pe care eu cred că ele pleacă în primul rând de la ziarişti? Corpul presei, filosofia presei, cultura presei e dată de corpul de ziarişti, nu e dată nici de patroni, nici de marketing.

Cornel Nistorescu: Imaginea actuală a presei din România este imaginea lor. Capacitatea noastră de a influenţa nu există.

Dan Tapalagă: Minimalizaţi puţin rolul dumneavoastră acum şi faceţi o mică scamatorie, eu nu cred, cred că aveţi în continuare un rol foarte important.

Cornel Nistorescu: Nu noi dăm tonul.

Oana Dobre: Dar noi funcţionăm într-o reţea de complicităţi, ne facem că nu ştim ce ştim de fapt, pe care generaţia dumneavoastră a creat-o.

Cornel Nistorescu: Poate.

Mihai Tatulici: Spargeţi-o, distrugeţi convenţia asta.

Cornel Nistorescu: Nu că nu aţi făcut nimic împotrivă, n-aţi dinamitat-o prin performanţă profesională, asta mi se pare cel mai neplăcut lucru…

Dan Tapalagă: Eu cred că sunt oameni din generaţia tânără care au făcut performanţă profesională puternică şi vă pot da o listă lungă de oameni, de jurnalişti. Eu nu mai am încredere în asociaţiile profesionale, ci în echipe de jurnalişti, care pot să se lupte cu un patronat infinit mai puternic decât asociaţiile profesionale, pe care nişte jurnalişti le pot crea la un moment dat.

Cornel Nistorescu: Care e problema cu echipa?

Mihai Tatulici: Nu, a făcut o observaţie corectă.

Oana Dobre: Spuneţi că vreţi să spargem zidul, nu putem să facem asta decât după ce ne facem un decont cu generaţia dumneavoastră, iar întrebarea colegului meu face parte din decontul ăsta.

Cornel Nistorescu: Nu mai sunt decât 3-4 jurnalişti din generaţia mea.

Oana Dobre: Sunt mai mulţi.

Cornel Nistorescu: 10.

Oana Dobre: Suficient.

Dan Tapalagă: Şi lucrurile esenţiale nu au fost spuse până la capăt despre jurnaliştii din generaţia dumneavoastră.

Mihai Tatulici: Eu cred că e alta problema.

Oana Dobre: Domnule Nistorescu cât cunosc eu? Dumneavoastră m-aţi angajat între altele.

Cornel Nistorescu: Eu pe mulţi am angajat. Şi cred că eşti dintre cei la care am fost inspirat…

Oana Dobre: Ăsta este acelaşi mecanism de gândire, de a plensi pe omul care te întreabă ceva în momentul în care nu-ţi convine întrebarea, l-aţi făcut şi cu Cristi Şuţu, mă puneţi pe mine în poziţia ridicolă să spun acum vai dar eu ştiu, vai dar eu pot, nu cred că e cazul să vă dau dumneavoastră decontul ăsta acum, dumneavoastră l-aţi acceptat în momentul în care m-aţi angajat.

Cornel Nistorescu: Îl faci prin ceea ce scrii, sigur că da.

Mihai Tatulici: Şi în ciuda faptului că se simte undeva o creştere de personalitate la generaţia voastră eu am curajul să spun relaxat şi liniştit că deficitul vostru de statură profesională a adus presa în situaţia de azi.

Oana Dobre: E unul dintre lucrurile care a adus presa în situaţia de azi, iar eu sunt prima care a recunoscut asta, când după ce 7 ani nu am făcut decât presă politică, nu am stat decât pe culoarele Parlamentului, la guvern, am zis stai să văd şi ce se întâmplă în viaţă, şi m-am apucat de presă socială.

Robert Turcescu: Am ajuns la o discuţie absolut penibilă despre conflictul între generaţii în presa din România, păi eu vă dau o veste: eu sunt foarte bucuros să pot să stau la aceeaşi masă cu Cornel Nistorescu sau cu Cristian Tudor Popescu sau cu Mihai Tatulici, nu am niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere, da? Că avem la un moment dat a ne reproşa tot soiul de chestiuni legate de caracterele noastre e cu totul altceva. Dacă vorbim de profesionişti păi oamenii ăştia, că sunt într-o generaţie sau mai vârstnică dacă au ajuns să fie la un moment dat în continuare în activitate unii dintre ei sau poate pensionaţi recent înseamnă că au făcut ceva. Problema este legată de coeziunea acestei bresle, de capacitatea acestei bresle de a se aduna şi de a pune la cale nişte proiecte comune, unde apare într-adevăr o altă mare problemă, aceea că eu nu pot să-i mai cer, aş vrea să-i cer domnului Cornel Nistorescu haideţi domnul Nistorescu alături de noi în această asociaţie să facem în continuare o grămadă de lucruri, dar s-ar putea Nistorescu să-mi spună bătrâne sunt obosit nu mai am chef, am făcut, m-am săturat, şi e de înţeles la un moment dat. Energia pentru proiecte viitoare aparţine unor oameni care au acum 20-30, poate 40 de ani în zona asta, dar asta nu înseamnă că eu nu pot să stau de vorbă la un moment dat cu Nistorescu, cu Popescu sau cu Tatulici şi să-i întreb bă voi cum aţi face într-o astfel de situaţie? Aveţi vreo idee?

Mihai Tatulici: Ai curajul să recunoşti că de fapt lipsa asta de coeziune se datorează unui element nou care a apărut în presa de după revoluţie, care se numeşte miza, banul?

Robert Turcescu: Nu ştiu dacă asta e explicaţia. Eu cred că e vorba de egoism, fiecare este pe barba lui, nu-l interesează să lucreze, să lucrezi într-o asociaţie înseamnă de foarte multe ori să faci un soi de muncă voluntară, să vii acolo, să-ţi baţi capul, să pierzi timp şi unii zic păi de ce să mă duc eu acolo să-mi bat capul… să schimb nişte proiecte şi să nu câştig nimic de pe urma asta, nu câştigi nici glorie uneori, absolut nimic, câştigi înjurături de foarte multe ori, a, ăla e omul lui nu ştiu care, ăla şi-a făcut organizaţie ca să mai aibă o funcţie de preşedinte sau poveşti de genul ăsta. Dom’ne să vină alături să construiască nişte chestii care pot să iasă sau nu, trebuie să îţi asumi un astfel de risc.

Oana Dobre: Pot să vă întrerup pe un ton deranjant? Altul nu am, asta e. Observ cu stupefacţie cum dumneavoastră mi-aţi spus la începutul emisiunii că vreţi să construiţi această organizaţie de jos, iar în momentul acesta dumneavoastră spuneţi că nu puteţi construi această organizaţie fără garda veche…

Robert Turcescu: Poate trebuia să vorbesc invers, am spus că nu am niciun fel de problemă într-o astfel de chestiune, adică eu chiar simt nevoia de multe ori să vorbesc cu oameni precum Nistorescu, Tatulici, Popescu şi alţii.

Oana Dobre: De acord.

Robert Turcescu: Asta este responsabilitatea noastră, a oamenilor din generaţia nouă de presă, dacă vrem, dacă nu nu. Dar nu apare…

Oana Dobre: Dar nu vă văd străduindu-vă să ne convingeţi pe noi din generaţia asta să venim în organizaţia asta…

Robert Turcescu: Dar eu nu vreau să-l pun pe Nistorescu la zid şi să zic Nistorescu a făcut numai lucruri proaste în presa din România. Mie Nistorescu îmi place ca jurnalist…, nu vreau să îl pun la zid!

Mihai Tatulici: Mai avem cinci minute. Sunt cinci invitaţi la emisiune, până la urmă trebuie să ajungem măcar la o idee finală şi am să încep cu Nistorescu că e din generaţia mea. Domnul Nistorescu statutul presei de astăzi vă convine sau nu, ca cititor şi ca telespectator?

Cornel Nistorescu: Statutul da, performanţele nu.

Mihai Tatulici: Domnul Turcescu?

Cornel Nistorescu: N-am consumat un minut, eu cred că România are nevoie de profesionişti. În această profesie în presă performanţa şi salvarea începe de la individ, eşti bun, contezi, exişti, poate să-ţi dea 1000 de asociaţie această ţară sau colegii tăi dacă eşti un mediocru, un nimeni, un alfabet, un agramat, nu exişti domnule. Şi doi, după aceea vine relaţia cu România, cu publicul larg, această presă de acum după părerea mea este foarte departe de nevoile lor, ale unora, că cele de hăhăială, de partipriuri, cele de televonelă sunt satisfăcute pe deplin.

Mihai Tatulici: Bun răspuns domnule Nistorescu la vârsta dumneavoastră. Robert Turcescu.

Robert Turcescu: Cred că breasla are nevoie de un puternic imbold spre coeziune, cred că e nevoie să ne adunăm cumva în aceste asociaţii, nu cred în povestea asta cu eu lupt pe cont propriu, nu cred nici în lupta împotriva unui sistem şi împotriva mediocrităţii în presă cu pixul semnând comunicate de militanţii activişti de partid, cred că e nevoie de proiecte, de definirea unui statut al jurnalistului profesionist, cred că e nevoie de un rencesământ în presă, cred că pe viitor şi nu foarte îndepărtat e nevoie de introducerea unei cărţi de presă care să poată să fie şi retrasă în condiţiile în care nu respecţi standardele deontologice, deci cred că avem de parcurs aceşti paşi. Lucrurile astea nu se poate face de un grup mic, trebuie făcute de asociaţii profesionale puternice în stare să aplice astfel de lucruri chiar dacă ar fi să dureze destul de mult şi chiar dacă ar fi să existe cicatrici foarte serioase în urma bătăliilor pe care avem a le duce cu patronii sau chiar cu interese politice ori altfel de interese financiare.

Mihai Tatulici: Bun şi răspunsul lui Turcescu. Dan Tapalagă.

Dan Tapalagă: Cred că ar trebui o mică trezire în presă din aplatizarea asta în spirit jurnalistic care a existat cândva extrem de puternic şi a existat în anii trecuţi însă oameni cu o personalitate jurnalistică puternică din păcate încet-încet au ieşit din presă, cred că ar trebui la fel de bine să se întâmple refacerea unor echipe de jurnalişti pentru că eu cred mai mult în forţa unei echipe de jurnalişti care se poate bate cu un patronat ostil, pentru că se întâmplă să ai un patronat ostil şi să lupţi împotriva managerismului de presă, managerizarea de presă, încet-încet presa începe să se golească de sprijinul jurnalistic şi să vină uşor-uşor un fel de fericirea de a trăi în uniunea trusturilor concentrate, unde există reguli şi funcţionezi ca într-un fel butic, ca într-un fel de SRL, asta aplatizează spiritul jurnalistic şi face din meseria asta ceva foarte apropiat de funcţionare. Cred că problema nr 1 rămâne totuşi lipsa de curaj a foarte multor jurnalişti şi resemnarea în faţa a ceea ce vedem că se întâmplă şi anume controlul media de către o oligarhie de presă, cu interese politice şi economice.

Mihai Tatulici: Mulţumesc.

Liviu Iolu: Presa seamănă foarte mult cu societatea noastră, iar jurnaliştii mult prea mult cu politicienii şi de-asta nu reuşesc să se adune şi să încropească ceva pentru ceilalţi, pentru breaslă. Cocoşelile, toată discuţia de aici a fost un exemplu, înre noi ar trebui să trecem peste toate astea, şi Robert şi Dan să se aşeze la o masă şi să facă ceva în sensul…

Robert Turcescu: Vii şi tu Liviu Iolu?

Liviu Iolu: Da.

Robert Turcescu: Asta voiam să aud, mai mult decât orice.

Cristi Şuţu: Avem o problemă de libertate, presa nu este liberă cred, la fel cum nici Parlamentul nu este liber, nici Guvernul nu este liber, liber de interese politice şi economice, câtă vreme nu rezolvăm această problemă de libertate într-un fel sau altul avem de suferit încă la audienţă, tiraj şi credibilitate.

Mihai Tatulici: Mulţumesc. Nu regret că am făcut emisiunea asta, deşi probabil că şi dumneavoastră simţiţi ca şi mine dezamăgirea.

Cornel Nistorescu: Dom’ne dar nu putem contribui la ideea că presa trebuie să fie unei idei proletare despre presă, că presa are interese economice, nu există decât din astea. Cum o să vrem, presă de mănăstire, de maici? Am promova un fals grosolan.

Mihai Tatulici: Mulţumesc, suntem la final. Doamnelor şi domnilor concluziile mele sună cam aşa: inteligenţi şi fără coerenţă, egoişti şi egolatri, ziariştii români sunt încă departe de a avea spirit de castă profesional. Din cauza aia nici patronii nu simt vreo nevoie, iar dumneavoastră trebuie să vă împăcaţi cu ideea că deocamdată vă dăm ceea ce suntem şi nu neapărat ceea ce sunteţi şi dumneavoastră. Eu cred că noi putem mai mult, o seară bună, la revedere tuturor.

DATA: 10-06-2007

EMISIUNEA: DESCHIDE ROMÂNIA

POSTUL: REALITATEA TV

ORA: 15:15

MODERATOR: MIHAI TATULICI

INVITAŢI: DAN TAPALAGĂ

CRISTI ŞUŢU

MIRCEA TOMA

LIVIU IOLU

ROBERT TURCESCU

CORNEL NISTORESCU
FORMAT: TALK-SHOW

  1. barflai Reply

    Tatulici-trustul SOV
    Turcescu-trustul SOV
    Dobre-trustul SOV
    Sutu-trustul SOV
    Nistorescu-colaborator trustul SOV

    Iolu-trustul Ringier, aripa discreta
    Tapalaga-freelancer
    Bucurenci-freelancer

    Deci, cine a facut legea?

  2. Claude Reply

    Cum se poate considera Nistorescu profesionist cind el considera ca doar cei formati in comunism pot fi jurnalisti adevarati?…Cind prin aceasta ideea ucide orice fel de indrumare a tinerei bresle a jurnalistilor? Deci el e marele stapin al adevarului si altii (cum ar fi cazul regretatului Ioan Chirila) care au pus suflet in formarea unora ca Tolontan au facut lucruri gresite? Ca sa nu mai spun ca are momente prin emisiuni cind pare total de lumea reala inconjuratoare… Imi pare rau, l-am pretuit dar asta e. Cit despre santajul in presa…sa nu mai discutam, cazul Ziua e cel mai concludent (ce nevoie am de justitie ca doar nu-l bag cu mina mea in puscarie pe santajist, conteaza pina la urma parerea mea ca cititor, ca doar eu le fac vinzare). Si ar mai fi multe de spus (goana dupa senzational, audienta cu orice pret calcind in picioare deontologia profesionala, etc, etc.

  3. Claude Reply

    O completare, daca mi-e permis: legea in presa o face, din pacate in proportie foarte mare, scandalul si prostul gust

Post your thoughts