M-a siderat:

“3. Acest blog descurajează atacurile la persoană. Vor fi criticate idei, stări de lucruri, acţiuni şi nu persoanele de la care toate acestea emană.”

Deci intr-o lume plina de indivizi care se autopromoveaza, nu avem voie sa ne legam de nimeni. Trebuie sa ii lasam in pace pe toti, sa isi rostogoleasca bulgarele de ego pe toate canalele, sa isi creeze mici imperii online (cum doresti si tu sa faci, daca nu ma insel) si noi sa tacem malc, sau cel mult sa ii admiram sincer si deschis si sa scrijelim pe blogurile noastre link-uri elogioase catre ei.

Sau am inteles gresit?

Astept prin urmare cu nerabdare perfectionari. Ce-as dori sa se perpetueze din ea: ar trebui poate o formulare succinta, nu mai mult de 10 reguli, fiindca altfel incepe sa semene a disclaimer de-ala de site comercial, pe care nu-l citeste nimeni. Sau, daca nu, facem o forma scurta, de marketat, si una mai lunga, in-depth, pentru cei care chiar vor sa se informeze.

Trebuie sa te contrazic doar intr-un punct: “sa nu deranjeze pe nimeni”. N-o sa fie asa.

- in opiniile sa spunem artistice, reportaje, naratiuni, descrieri poti si e bine sa fii subiectiv. Asta seamana cu ce faceti voi pe City Limits.

- oarecum setul ala de reguli te invata ce sa faci atunci cand incepi sa te referi la persoane si altele asemanatoare: de pilda, afirmatia “Catalin Crisan e un dobitoc” e extrapolata din faptul ca el face niste melodii care nu-ti plac tie. E mai urban (in sens vechi) si mai lipsit de consecinte penale sa spui ca tie nu-ti plac melodiile, pe care le poti compara cu diferite lucruri, de pilda cu niste ragete de dobitoace. Mai departe, daca gasesti niste comparatii mai iscusite, gen, sa zicem, poezia din piesele lui Catalin Crisan seamana cu proza lui Cristoiu: lunga, patetica si lipsita de puncte culminante, atunci judecata de gust e mai temperata si mai ironica. E drept, formularea “Catalin Crisan e un dobitoc” iti poate atrage mai multi fani, dar de ce calitate? Ofensa este in general aplaudata de mai multa lume. Dar de ce fel de lume?

Cam asa cred ca se aplica regulile alea in categoria aia intermediara, a “informatiei care nu e presa”. Nu cred sa existe asa ceva. E comunicare publica si punctum, cum zicea Eminescu.

Altfel spus: daca injuri, nu injura pe cineva. Nu e vorba de frica, ci de bun simt. Poate ca injuratura are niste virtuti estetice sau retorice, dar aplicata cuiva, cu intentie, devine ofensa.

Nu e adevărat că “nu există” coduri ale blogului şi ale Netului. Cel mai cunoscut este Netiquette, în diferitele lui ipostaze, pentru rest vă invit la un google.

Cei care cred că în lipsa acestui cod – care e mai curând un how-to, un set de recomandări decât o “lege” a Internetului – exprimarea pe bloguri e liberă se înşală. Cred că e a zecea oară când spun că eşti limitat în libertate de lucruri cum ar fi codul penal sau constituţia sau – mai filozofic – de interdicţia de a face rău celorlalţi. How-to-ul propus te învaţă doar cum să eviţi nişte capcane.

Am spus-o şi altădată: sunt pentru libertatea pe Internet, inclusiv în privinţa cuvintelor de patru litere şi altele. Nu doresc ca cineva să vină şi să facă o lege a Internetului, fiindcă tentative de genul ăsta au existat şi în afara României, şi în România. Cred că autoreglarea e mai bună decât norma impusă de alţii şi pentru asta militez, NUMAI în măsura în care blogurile se ocupă cu informaţie şi opinie de tip jurnalistic.

Altfel spus, las altora iluzia că “Internetul e liber” şi prefer să lansez în discuţie o chestiune mai clară, punctuală şi meşteşugărească: cum facem să n-o dăm de gard atunci când ne ocupăm cu lucruri asemănătoare cu jurnaliştii? Păi luăm nişte know-how de la ei şi îl adaptăm. Iar în “libertatea Internetului” e înglobat şi faptul că eu şi o serie de alţii o să preferăm să ne asumăm un set de reguli, de care să ne ţinem, şi să le postăm undeva. E un disclaimer colectiv, dacă vreţi, sau ceva asemănător cu o licenţă “creative commons”.