Inimă de mogul

Din pachetul-ofertă de la “Adevărul”/”Averea”: asigurare privată de sănătate, legitimație de Medicover, card de debit, overdraft de câteva salarii, card de credit pentru cine vrea, un mobil pe “Adevărul Holding” plus alte trei pentru familie, la câțiva cenți pe minut.

Îmi amintesc de punga de un leu cu care îmi luam leafa în hârtii de 100.000 ROL de la Realitatea TV, prin a doua jumătate a lui 2004, și de condicile de prezență de hîrtie (da, cu î din i, aia nu era ceva de pe vremea lui â) pe care trebuia să le semnăm în fiecare dimineață. HR-ul de acolo imaginase un gambit sinucigaș: să ponteze oamenii, care stăteau desigur peste opt ore și în consecință ar fi trebuit plătiți o dată și jumătate leafa.

De bună seamă, lucrurile s-au schimbat și acolo. Pare-se că mogulii (sau cel puțin Patriciu) au priceput că se găsesc tactici mai iscusite pentru recrutarea oamenilor decât aruncatul cu bani în ei. Tendința de a trata ziariștii ca pe ființe umane a avut-o primul Ringier. Să vedem cine plusează. Probabil că nu Ringier sau Sârbu, care oferă alte motivații, cum ar fi: trust cu tradiție.

UPDATE: Doi useri de mobile îmi spun că tarifele sunt foarte mici, dar numai în rețea, din care face parte și familia.

4 thoughts on “Inimă de mogul”

  1. Iulian, poate ca tentatia de a privi “jurnalistii ca pe niste fiinte a avut-o Ringier”, numai ca piata salariilor a fost modificata decisiv, la mijlocul deceniului trecut, de catre Sarbu.
    Si acum Sarbu plateste mai bine ca Ringier. Intre timp au aparut si alte trusturi care platesc OK, unele foarte bine, insa am tinut sa marchez cu cordialitate distanta dintre conceptiile noastre. Cred ca Pro si Ringier au avut intotdeauna culturi diferite in privinta oamenilor valorosi. Multumesc!

  2. Cătălin: Ai perfectă dreptate în privința salariilor. Am beneficiat de ele în Pro TV, între 1996 și 1998. Mă refeream la alte motivații. Mai nou, Ringier plătește sub piață, cu toate creșterile date de fuga de la “Libertatea” și tot restul.

  3. Și totuși… am uitat sandvișurile lui Sârbu. O chestie care ni se părea cool prin anii ’90. Sigur că gustul lor depindea de șpaga șefului de producție și dispoziția autorului de sandvișuri din ziua respectivă (cuvântul catering încă nu exista în România)….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *