Infografice: încă n-am descoperit America. Dar s-ar putea să nici nu existe

Ce legătură există între infograficele de azi şi cartografii din Evul Mediu? Răsfoind “Mapping the World” a lui C.J. Schuller, am dat nu numai peste întrebare, ci şi peste răspuns. La fel cum până pe la 1800 exploram Pământul, acum explorăm realitatea virtuală şi scormonim în grămezi de date. Iar numitorul comun e lipsa unui standard “ingineresc” pentru desene.

În paranteză fie zis, albumul se găseşte foarte redus la Diverta, cu 49,90 RON, ca şi “NY Times, The Complete Front Pages” şi alte bunătăţi. Sunt nişte cărţoaie de dimensiuni respectabile, mai curând sub care te vâri decât le iei în mâini, pot fi răsfoite eventual doar pe un birou de prim-ministru. Ce găsim în “Mapping the World”, cu posibilă legătură cu ce facem astăzi? Lucruri de felul ăsta:

Care e legătura dintre cele trei imagini de mai sus? Niciuna, dar tocmai asta e o legătură. Fiindcă nu avem, încă, o standardizare a modului de-a desena o hartă. Lucrurile astea se întâmplau mai ales înainte de 1492, când harta lui Ptolemeu era un fel de normă, dar în diferite reconstituiri şi interpretări, nu tocmai identice. Şi atunci, cum se leagă ceea ce se întâmpla înainte de descoperirea Americii, cu ce se întâmplă azi? Să ne uităm puţin la imaginile de mai jos:

Cele trei imagini de mai sus sunt disponibile de la, în ordine: ZippyCart: Shopping Cart Reviews, All Assisted Living Homes, SimpleLeap.com.

Diferenţe, asemănări? Situaţia e cam la fel ca la hărţile antice: lipsă de unitate a reprezentării, deşi, evident, stilul vizual e cu totul altul, de grafică pe computer, în timp ce Ptolemeu n-avea Adobe Illustrator (la ce găseşti prin unele birouri azi, presupun că a fost head developer la Corel, dar asta-i altă poveste…). Există, e drept, la infografice, un principiu comun: una din axe e adesea a timpului, ca la fizică. Dar această axă şi însăşi ideea de axe încep să dispară din reprezentările contemporane. E limpede de ce: spre deosebire de profesorii de fizică de liceu şi cartografi, noi reprezentăm realităţi fără “măsurabilitate”, vorba lui Baudrillard. E vorba fie de hărţi mentale, fie de încercări de cartografiere a spaţiului virtual, care nu are nici nord, nici sud şi nici, cum spuneam, unitate de măsură.

Cu alte cuvinte, în materie de infografice, încă n-am descoperit America. Suntem înainte de acel 1492 în care, pe lângă altele, lucrurile au început să se limpezească din punct de vedere vizual şi să semene de la percepţia cuiva la a altcuiva. E drept, în Excel, lucrurile se împart de unele singure în bare şi prăjituri-plăcinte (primele pentru valori care nu dau 100%, celelalte pentru procente), dar acest gen de reprezentare tinde să fie considerat simplist şi să fie nesocotit de infografiştii de azi. Or tocmai asta ne duce la o idee: America spaţiilor virtuale s-ar putea să nici nu fie descoperită. În sensul în care ea dă o anumită finitudine a spaţiului şi standardizare a reprezentării, ea nici nu există.

Dar, până la urmă, de ce desena Sebastian Münster Europa ca pe o regină, pe la 1570, aşa cum puteţi vedea mai sus? Pentru a oferi o reprezentare expresivă, un adevăr mai degrabă artistic decât ştiinţific. Münster, dar şi contemporani ai noştri ca Michael Wesch (cu siguranţă ştiţi de asta), au mai puţin de-a face cu ingineria, valorile exacte şi similarităţile, decât cu viitorul şi sugestia. Nu cumva ea, ingineria, se duce dracului din nou?

Post your thoughts