În jurul unei presupuse agresiuni

Arestarea şi presupusele aventuri sexuale ale lui Dominique Strauss-Kahn de la New York fac înconjurul lumii, de două zile. A mai rămas ceva de spus în toată povestea?

Poate, faptul că nouă, românilor, ne place să ne tot întrebăm. România e o ţară în care nu doar OTV, ci şi un institut de sondaje cu pretenţii de seriozitate face cercetări cantitative cu întrebări ca: “Cine e vinovat? Monica Gabor sau Irinel Columbeanu?” Şi în care unul din cele mai gustoase filme din noul val se numeşte: “A fost sau n-a fost?”, cel al lui Porumboiu, cu revoluţia de la Vaslui.

Pericolul care ne paşte în faţa isprăvilor şefului FNI e, prin urmare, să ne batem capul, degeaba, cu ceea ce ar putea fi verdictul justiţiei americane în privinţa a ceeea ce, preliminar, arată ca un viol sau o tentativă de viol săvârşită de Strauss-Kahn pe seama unei cameriste de 32 de ani. De fapt, a susţine vinovăţia e prematur, iar a presupune că totul e o înscenare e cam ilogic şi paranoic.

Ca să te gândeşti la o înscenare, ar trebui să arăţi cum autorităţile americane de felul NYPD ar putea fi la cheremul unor trăgători de sfori politice din Franţa. Ceea ce pare imposibil. Sau că femeia implicată i-a fost plantată de cineva ca momeală lui Strauss-Kahn, ceea ce e, totuşi, lipsit de compasiune, fiindcă în definitiv sunt şanse bune să fie vorba de o victimă.

Eliminând acest gen de interogativitate, e mai potrivit, poate, să recapitulăm consecinţele întregii întâmplări. Soarta lui Dominique Strauss-Kahn pare pecetluită, din punct de vedere politic, dacă e adevărat că din cauza arestării acesta nu va mai prinde alegerile preliminare pentru candidatul la preşedinţie al Partidului Socialist francez. Pe acest raţionament, oricare-ar fi verdictul cu privire la suspect şi fapta lui, povestea de la New York discreditează stânga franceză şi creează premise pentru realegerea lui Sarkozy.

Ponoase are de tras şi FMI. Ca om de stânga, Strauss-Kahn era oricum o personificare ciudată a instituţiei. Acum, cu întregul episod, marea finanţă internaţională începe să capete atribute de căpcăun, fie el şi sexual. Oricât poate face simplul cetăţean diferenţa între instituţie şi posibilele pulsiuni ciudate ale şefului acesteia, ceva-ceva tot rămâne.

Cam atât, şi nu mai mult, se poate vorbi serios pe tema lui Strauss-Kahn. Sunt lucruri care s-au spus, şi nu odată; se va opri conversaţia din jurul întregii poveşti aici şi acum? Probabil că nu. Dar oamenii serioşi se pot preocupa de altceva.

Articol scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 19 mai a ziarului “România liberă”

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Citat: “Ca să te gândeşti la o înscenare, ar trebui să arăţi cum autorităţile americane de felul NYPD ar putea fi la cheremul unor trăgători de sfori politice din Franţa.“

    Am râs, pe bune. 🙂 Că exact asta îi interesează pe ei. Cine e director la FMI… piece of cake, nu contează.

Post your thoughts