Imaginea Republicii Moldova: exercițiu de percepție

Proaspăt întors dintr-o călătorie în Republica Moldova, am suficiente amintiri-detaliu ca să mă pot gândi la o imagine alcătuită dintr-o succesiune de asemenea mici amănunte. Fiindcă e vorba de o țară atât de apropiată de a noastră, genul de exercițiu pe care-l propun mai jos devine un fel de oglindă pe care poți s-o așezi în fața României.

Imaginea unei țări este o sumă de experiențe disparate, dar similare, ale străinilor care o vizitează. Dacă te poți lăuda cu arome și gusturi persistente, și în același timp dezirabile, ca ale vinului franțuzesc, berii nemțești sau curry-ului asiatic, atunci o astfel de sinestezie-de-la-un-turist-la-altul se realizează ușor. Lucrurile pot fi însă și mai amestecate, așa cum se prezintă în Republica Moldova – dar și în România.

Probabil că primul lucru pe care îl remarci atunci când vii de la aeroport spre Chișinău e șoseaua largă, flancată de multă vegetație. Probabil că un prim atribut al Moldovei ar fi verdeața, mai ales pentru un călător care vine dintr-un oraș construit de Marele Maniac al Betoanelor, Ceaușescu. Orașele fostei Uniuni Sovietice sunt mult mai verzi decât capitala României, iar Chișinăul e prin unele locuri parc lângă parc, iar prin altele, pe la periferie, zone de copaci care aduc de-a dreptul a pădure, de te-apucă spaima că taximetristul care vorbește numai rusește intenționează să te hăcuiască, deși nu e cazul.

Ceea ce mă duce cu gândul la al doilea atribut vizibil dinspre români, în Moldova: limba rusă. Primul caz particular al acesteia e taximetristul de care vorbeam. Are o variantă serviabilă, prietenoasă, dar și o alta scârbită, distantă, care începe în mod curios să învețe românește spre sfârșitul cursei, dacă insiști pe limba ta și-a moldovenilor și ții la păstrare arsenalul de levo-pravo-tam. Un al doilea caz particular al rusei e vânzătoarea de magazin de fițe sau supermarket. Dacă în versiunea 2.2, de supermarket, doamna sau domnișoara începe în rusă și continuă în română, există locuri cu ștaif în care latinismele se pleoștesc de versiunea 2.1 ca niște cornete trase cu sarbacana.

Dar, în fine, mi-am propus să evit politicul în textul de față, vedeți mai jos de ce. Despre rusă în româna de Republica Moldova mai trebuie spus doar că bilingvismul din mediile urbane educate permite jocuri de cuvinte, duble înțelesuri și importuri argotice delicioase, de la mai vechiul pațan (prieten) la aproape intraductibilele gopnic, bâc, kalbasi. Adică, în ordine, un fel de rapper-cocalar, malac (masiv, stupid), a o face lată. [Mai multe explicații despre această poveste lingvistică, în Timpul.]


Episodul despre bâci din Cool Publika – format creat de Ana-Maria la Chișinău, pentru Publika

Dar, sigur, Moldova nu înseamnă limba rusă. Exclamațiile sentimentale dintotdeauna, cu privire la rodnicia Republicii, au acoperire și în gusturi, și în mirosuri. Merită să treci Prutul aproape numai ca să mănânci o salată mică de legume amestecate, în stânga și nu înaintea felului principal, cam cum era și în România până nu demult. Ei bine, roșiile alea, care nu seamănă cu sfere pitagoreice și nici n-au culori cu cod Pantone, au altceva, și anume gust și consistență. Cărora li se adaugă încă ceva, sub forma unui praf discret și în același timp persistent de mărar, mărar adevărat, fin, și nu genul acela de arbust mutant, crocant și lipsit de savoare, care se vinde azi, peste tot, în România.

Dar, bineînțeles, moldovenii știu să facă și altceva decât salată asortată. Pregătesc carnea foarte bine. Din meniuri scot capul iepuri de casă și tot felul de alte ciudățenii, iar lucrurile stau bine și pe lista cu lucruri simple, unde vițelul e fraged, iar găina, găină, și nu o materie spongioasă, tăvălită pentru gust prin tot felul de E-uri.

Greu de imaginat pentru o țară cu un singur punct de ieșire la Dunăre, și totuși adevărat, mai e de pomenit și peștele, pentru care moldovenii au un cult. La supermarket, cel afumat ocupă un galantar întreg, de la cunoscutele macrouri și batog, la șarade ale voluptății ca burta de șalău sau coloana de somon. De bon ton este și sushi-ul, pe care moldovenii îl fac și acasă și care n-are gustul de congelat-semipreparat din România.

Aș mai putea descrie multe, dar e cazul să închei cu borșul (ucrainean, probabil) de sfeclă și pâinea consistentă, foarte diversă și fără aditivi.

Asta înseamnă că Bucureștiul mănâncă bătaie de la Chișinău la capitolul restaurante în care se mănâncă cu adevărat bine, dar în întreaga Moldovă, ceea ce se cheamă alimentație publică e tributar, în sensul bun, unor ani ’80 mai fericiți decât cei ai românilor. Cu alte cuvinte, în orice orășel de talia Sorocăi sau a Cimișliei, poți mânca o masă măcar curată.

Trecem rapid peste vin și vodcă (primul – mai degrabă mândria moldovenilor, a doua – mai degrabă preocuparea vizitatorilor) pentru a ajunge, desigur, la femeile Moldovei. Ca să depășim trivialitățile despre dansatoare și stereotipurile de tot felul, o să spun doar că într-un fel sau altul Chișinăul reușește să fie un oraș în același timp foarte erotizat și cu o doză de romantism toxic. Vara, orașul se transformă într-o Californie, cu amestecul lui de soare și vegetal.

Da, știu, nu v-am povestit nici despre Muzeul de Arheologie și Istorie (merită văzut), nici despre cauzele rupturii din Alianța pentru Integrare și nici despre unire, deși am părerile mele destul de nuanțate în toate aceste chestiuni. Mai știu că am văzut Moldova mai curând ca un fel de expat, pe palierul celor mai scumpe localuri și hoteluri, în funcție de diferitele grupuri media și organizații neguvernamentale pentru care am lucrat acolo. Și, pe deasupra, că nu pot avea decât perspectiva vestică a unui român; habar n-am, de altfel, ce specific local ar putea găsi la Chișinău sau pe-aproape un rus curios.

Legat de lista de mai sus, mi se va reproșa bineînțeles și faptul că am inclus pe ea o serie de atribute care aparțin tradițional altora: argoul rusesc, borșul ucrainean, peștele din fostele Republici Baltice. Sunt toate acestea ne-moldovenești? Fără mutațiile suferite la adoptarea în română, argoul n-ar fi argou, la fel cum, fără răspândire, borșul, peștele afumat și toate celelalte ar fi rămas vreo ciudățenie de subsol într-un tratat de antropologie culinară. Deci, dacă nu e vorba de neaoșism, nu putem vorbi nici de o criză de identitate.

Trivial și lipsit de pretenții cum e un rezumat ca acela de mai sus, el are schimb avantajul de a fi interesant și dezirabil pentru un mare număr de indivizi. Despre asta vorbim și de asta călătorim, de regulă, atunci când o facem. De aceea, nu trebuie să ne mai mirăm atunci când străinii vor de la noi Casa Poporului în loc de Muzeul Satului și gustă glumele despre rromi de la Top Gear în locul fanteziilor autoerotic-paseiste despre Micul Paris, cu care împuiem capul cui vrea să ne-asculte la al doilea pahar de vin.

Text scris pentru ediția de joi, 7 martie, a revistei Dilema veche.


Petru Scalețchi, Bucătarul Diplomat, care dă rețete la TV în Moldova, e un personaj tipic pentru audiovizualul din Republică. L-am ajutat puțin la formatul de pe Jurnal TV prin vara lui 2011

P.S.: Așa cum știm, zilele astea se întâmplă lucruri în politica moldovenească. Ruperea Alianței pentru Integrare Europeană a dus la demiterea primului-ministru Vlad Filat. Cercurile informate din Chișinău vorbesc de alegeri anticipate și o nouă ofensivă a comuniștilor, care îl vor scoate din circulație pe Filat cu unu sau mai multe dosare penale. Dacă vreți interpretări mai de profunzime ale situației, citiți această poveste de pe blogul analistului moldovean Petru Bogatu și, în general, cam tot ce scrie acest domn remarcabil.

  1. gobru Reply

    Mici note cu rpivire la ce-ati servit in Moldova.Vin din parte unui moldovean din BT:
    -borsul de sfecla nu este uncrainean este moldovenesc si se consuma si la noi in nordul Moldovei noastre;
    – sub inteleg ca locuiti in Bucuresti si ,nu numai,sunteti oarsean get-beget.Daca doriti sa simtiti gustul unui pui adevarat si aroma unui marar adevarat va sfatuiesc sa numai frceventati supermarcheturile 😉

  2. MyNigga Reply

    Ar mai fi de adăugat şi fripturica de porc cu brânză de oi şi măligă (aka mămăligă) plus mojdei şi smântână. Inevitabil de gustos!

Post your thoughts