Imagine cu pumnii

Implicarea Guvernului României, prin Elena Udrea, în organizarea meciului dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy, a fost deja criticată de – şi pe – diferite voci. Imaginea României nu poate fi promovată printr-o gală de box profesionist, pe deasupra legată şi de lumea interlopă, s-a spus. Dar cui serveşte, atunci, spectacolul de sâmbătă?

La prima vedere, Elena Udrea, cea care a disponibilizat 2,5 milioane de euro din fondurile Ministerului pe care îl conduce pentru gală, pare a fi perdanta întregii poveşti, fiindcă numele ei a fost huiduit. Totuşi, ea se pune în astfel de contexte de ani de zile şi continuă să fie o figură de primă mărime pe scena noastră politică. De ce oare?

Cum nu va răspunde cu de la sine putere la o astfel de întrebare, şi cu atât mai puţin sincer, putem avansa o presupunere: acţiunea Bute, şi altele ca ea, aduc beneficii de imagine, dar nu în sensul în care autorul lor pretinde public că aduc. Ci la alte grupuri-ţintă.

Prin 2004, Adrian Năstase sărea în faţa camerelor TV pentru a se afişa, cu un aer de gazdă grijulie, alături de Gerhard Schröder, atunci când acesta făcea o vizită privată la Ceanu Mare, pentru a se reculege la osemintele tatălui, fost ostaş german. Încălcarea de protocol nu avea cum să convină nici cancelarului, nici în general părţii germane, dar “pentru uz intern” putea fi contabilizată ca acţiune electorală reuşită. E un exemplu – nu neapărat primul, dar unul foarte clar – cu privire la modul cum, se ştie, politicienii joacă la două capete şi deghizează mesaje electorale în discursuri idealiste.

În cazul Bute-Udrea, lucrurile stau asemănător. A fost o acţiune premeditată, iar Elena Udrea nu s-a speriat de huiduieli. Dacă, de pildă, la scandalul frunzei, cel cu brandul de ţară, doamna ministru a ezitat să-şi asume personal proiectul, pasând problema la comisia de specialişti care îşi dăduse avizul, după meciul lui Bute ea a scris o însemnare cu un titlu polemic şi tranşant pe propriul blog: “România a învins odată cu Lucian Bute”.

Ce sau pe cine a învins România e greu de stabilit. O altă interpretare a întregii poveşti e însă mai plauzibilă: există un anumit gen de electorat autohton, tânăr şi cam fără bacalaureat, al cărui vot, totalizat, cântăreşte de o mie de ori mai mult decât cel al tuturor exasperaţilor care semnează articole şi posturi de blog pe tema galei. Prea puţin sensibil la fineţuri de felul “un demnitar n-are voie să gireze acţiuni şi branduri private”, acest electorat vede un politician implicându-se într-o poveste pe gustul lui. Pentru el, Elena Udrea este o alternativă electorală la nimic. Cui servesc decenţa şi rigoarea politică?

Post your thoughts