Îl susţin pe Gramo?

Nu m-am implicat până acum în scandalul stârnit de fotografiile apărute pe Gramos.Wordpress.com, dar cineva mi-a cerut să-l susţin pe proful de la filozofie, cu privire la care conducerea facultăţii îşi va da azi un verdict, aşa că scriu şi eu aici ce cred, lăsându-vă pe voi să decideţi dacă asta înseamnă susţinere sau nu.

Pro GRAMO:
1. nu cred că să faci plajă în pielea goală e ceva imoral. Am făcut-o şi eu, nu constant, ci de câteva ori, atunci când nu-mi găseam slipii, fiindcă se întâmpla ca amicii să mă sune şi să-mi spună: “Venim să te luăm cu maşina, în cinci minute să fii jos.” În apă e parcă mai bine fără slipi, dar în rest, n-aş putea spune că am sesizat mari diferenţe filozofice – sau nu – între nudism şi costum de baie. La nudişti nu e deloc promiscuu, cât am văzut eu regulile de politeţe se respectă mai strict decât în alte părţi. Altfel spus – fiecare cu ce-i place, cât timp nu deranjează pe alţii.

2. nu cred că pozele de pe Gramos.Wordpress.com sunt pornografice. N-aş putea spune exact ce sunt, dar în definitiv e o marfă pusă pe un blog, iar blogul e chiar locul unde se întâlnesc diferite tipuri de comunicare greu de clasificat.

3. nu cred că pozele lui Gramo sunt problema numărul unu a facultăţii de filozofie în momentul ăsta. Se ştie cum stăm cu învăţământul universitar şi nu numai. Cred că mogulii filozofiei româneşti s-au întrunit azi ca urmare a aşteptării presiunii create de scandal, în rest n-am auzit de vreo atitudine sau vreun succes răsunător în ultimii ani, legat de aceeaşi facultate. Asta spune destule despre “filozofia” facultăţii de filozofie. Faptul că o şcoală unde se predă şi etica e la remorca societăţii în felul ăsta mi se pare nu foarte măgulitor. Dar, în definitiv, vorba lui Pleşu, specialistul în etică nu e în mod obligatoriu un tip foarte moral.

4. nu cred că nuditatea, în sine (excluzând lucrurile cu iz de pedofilie sau alte orori) e o problema numărul unu a omenirii. Sunt alte chestii care mă scandalizează.

5. nu prizez indignarea ziarului Gândul. Genul ăsta de atitudine e de obicei a tabloidelor. Ele se scandalizează, de pildă, de faptul că supermanechinul X a prezentat topless, pentru ca să poată da poza cu sânii goi. Desigur, nu ştiu ce-a fost în capul celor de la “Gândul” când au pus subiectul şi fundul lui Gramo pe a-ntâia, nu pot decât să constat că seamănă cu ce apare în tabloide: indignare + fundul lui Gramo (fără copyright şi blurat, contrar licenţei oferite de Gramo).

Anti GRAMO:
6. să linkuieşti un blog care conţine nuditate de pe site-ul Facultăţii mi se pare o imprudenţă şi o prostie. Dincolo de dezbaterea: e/nu e moral aşa ceva, chiar faptul că te expui unei atari dezbateri mi se pare prostesc. De altfel, Gramo nu e prost şi sunt convins că regretă. Oricum, să ajungi victima celor de la “Gândul” mi se pare ceva destul de caraghios. Îmi pare rău că Gramo-ea are probleme cu sarcina, dar mi se pare că Gramo-el ar fi putut fi mai puţin necugetat. Nu încerc să evidenţiez vreo “vină”, a profului, a ziarului sau a facultăţii. Merg pur şi simplu pe lanţul cauzal şi las pe alţii să ridice piatra.

7. Gramo-masculul e nasol. Sau pozele sunt nasoale. Nu că mi-ar plăcea bărbaţii… mişto. Îmi plac femeile, dar între Gramo-masculul şi statuile greceşti nu prea există vreo asemănare. Impresia mea e că n-ar trebui să pui poze nasoale cu tine nicăieri. Dacă nu cumva ai vreun motiv care ţine de comunicare s-o faci.

8. Gramo-blogul nu are concept, e un stomac de struţ în care apar dezbateri despre etica lui tata lui Aristotel, dar şi poze nude. Cred că dacă blogul era mai bine făcut, cu o identitate mai clară, toată hărmălaia asta nu se crea.

9. Una peste alta, Gramo-proful a uitat un lucru esenţial, anume că un profesor e într-o oarecare măsură o persoană publică. Cel puţin aşa presupun eu. Mulţi dintre profesorii din România nu prea respectă ceea ce fac. Mi se pare că neîndemânarea lui Gramo-proful, atunci când s-a linkuit pe site-ul Facultăţii de Filozofie şi a făcut un blog… echivoc intră în zodia aceleiaşi nepăsări faţă de o meserie care nu prea aduce recompense materiale, intelectuale sau morale. Nu, nu marşez deloc la ideea din “Gândul”, că proful e în dezacord flagrant cu statutul profesorului ş.a.m.d. Cred că există mii de profesori care îşi respectă meseria mult mai puţin decât şi-o respectă Gramo-proful: profesori care nu vin la ore, care vin beţi la ore, care fac grevă ca să nu vină la ore, care au încremenit într-un proiect intelectual de acum 30 de ani, care sub pretextul că te “meditează” ca să te bage la facultate se umplu de şpăgi contra unui loc deasupra liniei, neveste stupide de conferenţiari devenite asistent fiindcă sunt incompetente la cratiţă, animale care sub pretextul că predau educaţia fizică pipăie elevele etc., etc. Fundul lui Gramo e, ca să zic aşa, vârful aisbergului şi poate că asta e discuţia serioasă pe care ar trebui s-o purtăm.

  1. cleo Reply

    felicitari pentru articol, este singurul care puncteaza eficient adevaratele probleme din dosul fundului

  2. Gramo Reply

    Multumim pentru post. Avem cateva precizari la partea cu Anti Gramo:

    la 6: cam tot ce am facut pe blog am facut amandoi; n-ar trebui sa presupui ca tonul l-a dat mascului si femela a ascultat si s-a supus, fiindca e o chestie cam sexista;

    avand in vedere consecintele, sigur, regretam; e genul de regret pe care-l ai atunci cand faci bungee cu o coarda fara sa verifici cat e de sigura, nu regretul ca am fi facut ceva rau;

    la 7: aprecierea estetica e reciproca, dar asta nu e o chestie relevanta; ai vazut doar poze cu oameni frumosi in albumele de amintiri? sau in pozele de pe net? sau pe scenele pieselor de teatru? sau in expozitiile de arta? sau la manifestatiile de protest?

    la 8: ai dreptate cu lipsa de concept (suntem la inceput in blogging si mai suntem si doi), dar nu prea credem ca asta i-a sarit in ochi doamnei Vergu 🙂

    la 9: spui ca scriind in Gramo’s World, fara sa ascunda ca face asta, Gigi a facut ceva care nu se potriveste cu statutul lui de prof; sau cel putin asta am inteles; nu suntem de acord, dar o sa ne mai gandim la asta.

  3. Iulian Comanescu Reply

    Gigi: suntem mai de acord decât ni se pare şi uite de ce:

    6. Într-adevăr, am presupus că tu ai fost “capul răutăţilor”, dar mai mult fiindcă eşti mai mare – şi nu fiindcă eşti bărbat. Nu ştiu dacă tu sau Ramona – apropo, urări de sănătate şi să-i meargă bine cu sarcina – ai fost cu ideea cu blogul, ideea e că în ceea ce priveşte legătura cu facultatea de filozofie ai cam sfeclit-o singur. În rest – Ramona a stat la poză şi tot restul – şi nu o condamn cu nimic pentru asta.

    7. Apropo de urâciuni, eu unul evit să-mi pun nudul pe Internet, fie şi numai din motive de burta “cimitir de bere”, cum îi zic nemţii, de care de altfel încerc să scap. Recunosc că nu sunt Adonis şi nu ştiu ce-aş face dac-aş fi 🙂 E de discutat, ca şi la nudism, dacă oamenii cu un anumit grad de imperfecţiune fizică trebuie să se expună într-un fel sau altul, eu sunt de modă veche şi cred că nu. Prin asta nu înţeleg nici că tu eşti vreun estropiat şi nici că eu aş fi. Cred că “decenţa” la asta se referă, mai curând decât la nuditate. Cam asta-i întrebarea pe care mi-am pus-o la nudism, dar acolo nu m-au deranjat graşii sau babele. Şi în definitiv un slip în plus sau în minus nu contează în contextul respectiv – de ce i-am priva pe oamenii ăia de soare, totuşi? Probabil că şi noi o să fim ca ei, încă mai imperfecţi decât acum.

    8. Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ce se întâmpla dacă doamna Vergu vedea un site cu profil precis, numit “Amintiri în pielea goală” sau “Laudă nudismului” şi ştia că eşti prof la filozofie, dar nu exista o legătură cu site-ul facultăţii? Cred că făcea un tărăboi asemănător, dar Facultatea ar fi avut mult mai puţine de reproşat. Era o acţiune privată şi e de discutat ce grad de constrangere impune statutul de profesor vieţii private. Aşa s-a creat un echivoc, cu linkul respectiv, şi s-a ajuns la şedinţa de azi.

    9. Aici nu m-am făcut înţeles. Cred că orice prof are dreptul la bloguri şi e chiar bine să le facă. Cred că între vocaţia profesorului, care presupune interacţiune directă şi calităţi de mediator, şi cea a bloggerului, dacă există o vocaţie de acest tip, e o asemănare. Gigi a greşit în schimb când a făcut linkul acela necugetat, de la site-ul facultăţii. Sigur, a fost mult prea pedepsit pentru asta şi după război, mulţi viteji se arată. În rest, las răspunsul la întrebarea dacă un profesor are voie sau nu să se expună în public în pielea goală, în cadru privat, pe seama altora. Eu nu sunt specialist în etică şi nici nu mă deranjează personal. Deci spor la blog şi fă o chestie cât mai precisă. În toată prostia asta e un lucru bun: ai supertrafic, arată-le oamenilor ce poţi.

  4. tuslama Reply

    foarte precis si prolix, shafu’ !

    dar ar trebui dezbatut si rolul jucat de femeia-comisar de la Gandul, precum si de jurnalismul acestei persoane si al PRO TV ului, care baga informatii false la greu! ei zic ca pozele sunt pe situl facultatii, ca pozele sunt reprezentative pt blog samd. bashca “pornografie” – asta e curat minte de activist prost ante ’89.

    de pilda, eu n’am gasit pozele alea cand am intrat pe gramo; chit ca am intrat rarutz. concluzia mea: comisara a avut un pont. parca nu e prima data cand face d’astea (vezi subiectele la nu stiu ce examen mai acu cateva luni). ma intreb dc cucoana stie ce’i aia blog ori i’o fi deschis apetitul vreunul din cei de la gandul cu care v’ati certatara voi, astia, bloggerii

    asha ca bietii gramo trag ponoasele, iar jurnalismul mizerabil a mai marcat un punct, pe prima pagina si in prime time!

    si cica Gandu’ si PRO se tin de produse de mare calitate…

  5. moniK Reply

    @tuslama: Pro nu a spus niciodata ca pozele ar fi pe site-ul facultatii. ai la dispozitie site-ul televiziunii sa vezi chiar in fvarianta video cum a fost tratata stirea…

  6. de_ce Reply

    @tuslama: Nu trag cine stie ce ponoase, gramo-profu a primit o penalizare de care oricum a spus ca i se rupe

Post your thoughts