Cu privire la zvonurile din ultima vreme că m-aș fi vândut la Institutul Cultural Român, recunosc: așa e. Conducerea ICR mi-a promis însă că nu mă va vopsi în portocaliu și nici nu mă va băga în lanțuri dacă voi juriza, împreună cu Florin Dumitrescu și Răzvan Țupa, o serie de proiecte de presă culturală care au candidat la bursele ICR. E vorba de finanțarea unor materiale jurnalistice despre România, și povestesc despre asta aici fiindcă au fost două idei care m-au interesat în mod special (și care, de altfel, au luat primele două locuri, în ordinea notelor):
- AMANDA M. WILSON, o americancă, vrea să urmărească o serie de turiști italieni care vin în România într-un program numit Turisti non a caso, inițiat de Universitatea din Bologna în 2008. E vorba de demontarea stereotipurilor legate de români, pe care conaționalii noștri plecați în Italia le-au creat pe alocuri. Bineînțeles, e vorba de a expune italienii și la altceva decât marginea de jos a societății românești. Mai întâi m-am poticnit puțin în ideea corectă politic, apoi mi-a plăcut izul de “Băștinașii”/reality show (National Geographic) al ideii.
- CHLOE FAIRWEATHER din Marea Britanie propune ceva inedit, pe nume Singing Romanian. Doct vorbind, proiectul caută o corespondență între vârste și rituri/Sfinte Taine; lucrurile devin surprinzătoare atunci când vezi că la capitolul “copilărie” e Cleopatra Stratan. Genul de “cârlig” care poate face pe cineva să se intereseze de România și, mă rog, reușește să includă și MTV România, și Muzeul Țăranului.
Lista completă e pe site-ul ICR. Dacă cineva are prieteni jurnaliști străini, mai sunt două locuri libere – am judecat a fi “peste linie” numai opt dintre proiecte, pentru zece locuri.
Sa inteleg ca italienii au nevoie de un ghid ? 🙂
Iulian, am urmarit cu atentie site-ul ICR si n-am vazut un lucru, util, zic eu. Se dau acolo rezultatele pentru anii anteriori. Bun, am vazut o lista de nume, poate voiam sa vad REZULTATE. Adica UNDE au scris despre Romania acei oameni si CE au scris.
Altminteri o sa credem ca au pus si ei poponetze goale si zvastici pe ziduri.
O sa incerc sa anticipez o intrebare: de ce nu ma adresez direct la ICR ? Raspuns simplu: pentru ca, in lumina trecutului lor apropiat, increderea mea in ei tinde vertiginos catre zero.