Houellebecq, controversă, scandal, Barnum

În dezbaterea la care a fost invitat la Bookfest, Michel Houellebecq a primit o întrebare interesantă, la care a dat un răspuns la fel de interesant. Cum e statutul de autor controversat? a fost întrebarea. Asta nu e atât de important, a răspuns Houellebecq. Controversele contribuie la animarea sezonului literar şi pe urmă dispar.

Un astfel de răspuns naşte alte întrebări. A folosit Houellebecq cu premeditare scandalul pentru a-şi impune opera? E preocupat de posteritate? Şi, în general, poate fi călărită controversa ca un cal nărăvaş către celebritate şi succes?

Michel Houellebecq painted portrait _DDC2379

Michel Houellebecq painted portrait (Photo credit: Abode of Chaos)

Să începem cu un scurt inventar al aşa-numitelor controverse din jurul celebrului francez. The Paris Review se întreabă dacă scriitorul e realist sclipitor în marea tradiţie a lui Balzac sau nihilist iresponsabil, după ce aminteşte că la început a fost mult mai iubit de critica străină decât de cea franceză, fiindcă Particulele elementare au vândut doar 3000 de exemplare în Franţa, după care l-au transformat pe Houellebecq într-o celebritate internaţională. Brussels Journal vorbeşte de dificultatea clasificării pe axa dreapta-stânga – Houellebecq detestă flower power-ul, dar e, curios, în adoraţie faţă de precursorul mişcării hippy, Aldous Huxley -, în timp ce New York Times a stigmatizat volumul deja numit ca fiind o pastişă proastă a lui Camus sau Foucault. Houellebecq a mai fost acuzat de misoginism şi, în fine, cea mai cunoscută tinichea de coadă: de atitudine anti-arabă, fiindcă a afirmat într-un interviu din Lire că Islamul e cea mai stupidă – con în original – religie.

E o listă făcută la repezeală, dar care atestă un lucru: însăşi clasificarea drept controversă a tuturor celor de mai sus e un eufemism gen Wikipedia – sau o exprimare să-i zicem corectă politic -, care se aplică în cazul unor posesori de atribute pozitive: funcţie administrativă, bogăţie, faimă artistică, distincţii ştiinţifice, alte tipuri de apartenenţă la elite. Momentul? Atunci când personajele pozitive calcă pe bec într-un mod care stârneşte oroarea unei părţi de public. Controversat înseamnă deci, adesea, detestat de unii, din cele mai felurite motive, pe drept sau pe nedrept, în momente şi contexte diferite.

La ce ne foloseşte această constatare? La concluzia că controversatul e mai puţin subiectul unor controverse – polemici, conversaţii – între două tabere, cât punctul de intersecţie al unor judecăţi foarte diferite, pozitive sau negative, despre lucruri diferite şi din epoci diferite.

E verosimil faptul că o controversă, în sensul de dezbatere pe acelaşi subiect, în acelaşi timp şi loc (măcar virtual) poate întări o reputaţie catalizând susţinătorii. Dar în data smog, adică în dezorientarea contemporană cauzată de excesul de informaţie, opiniile contrare nu se întâlnesc nici măcar într-o dialectică de tip Hegel.

Asta e o primă generalizare la care ne predispune exemplul concret, adică Michel Houellebecq. Putem rezuma şi altfel: în România, prea puţin din aceste controverse au ajuns odată cu primul volum tradus de Polirom, deci succesul francezului n-a prea depins de controversă. Dar, desigur, în cazul său, au existat şi discuţii punctuale în contradictoriu. I-au potenţat acestea faima?

Posibil. Iar dacă Houellebecq şi-ar fi premeditat scandalul, ar fi fost de la sine înţeles să îl expedieze ca pe ceva secundar, care „animă salonul literar şi apoi dispare”. Dar căutarea de scandal ar însemna că Houellebecq a scris efectiv la modul provocator, ca să facă valuri, deci ar altera substanţa operei sale, din care vin majoritatea aşa-numitelor controverse. Caz în care nuanţa de detaşare, de premeditare legată de un anumit gen de marketing nu ar putea fi susţinută.

Orice-ai crede despre Houellebecq, că e un mare revoltat nu poţi nega. Posibil, de la un punct încolo autorul a început să se joace cu opinia publică şi să o provoace, aşa cum au făcut artiştii inovatori dintotdeauna. Dar totul se întemeiază pe contestare onestă artistic şi genuină.

Din punctul de vedere al imaginii, controversa, fie reală, fie eufemism, nu e un soi de breloc sau mască pe care să o ataşezi unei personalităţi de o altă esenţă. Cei ce reiau mereu enunţul „nu există reclamă negativă” nu ştiu, sau uită să menţioneze, autorul: P.T. Barnum, sinonimul circului. Scandalul pur şi simplu vinde numai produse ieftine. Iar provocarea artistică e un resort organic al operei, nu o strategie post factum.

Articol scris pentru ediţia de joi, 7 iunie a săptămânalului “Dilema veche”

Post your thoughts