Houellebecq, controversă, scandal, Barnum

În dezbaterea la care a fost invitat la Bookfest, Michel Houellebecq a primit o întrebare interesantă, la care a dat un răspuns la fel de interesant. Cum e statutul de autor controversat? a fost întrebarea. Asta nu e atât de important, a răspuns Houellebecq. Controversele contribuie la animarea sezonului literar și pe urmă dispar.

Un astfel de răspuns naște alte întrebări. A folosit Houellebecq cu premeditare scandalul pentru a-și impune opera? E preocupat de posteritate? Și, în general, poate fi călărită controversa ca un cal nărăvaș către celebritate și succes?

Michel Houellebecq painted portrait _DDC2379

Michel Houellebecq painted portrait (Photo credit: Abode of Chaos)

Să începem cu un scurt inventar al așa-numitelor controverse din jurul celebrului francez. The Paris Review se întreabă dacă scriitorul e realist sclipitor în marea tradiție a lui Balzac sau nihilist iresponsabil, după ce amintește că la început a fost mult mai iubit de critica străină decât de cea franceză, fiindcă Particulele elementare au vândut doar 3000 de exemplare în Franța, după care l-au transformat pe Houellebecq într-o celebritate internațională. Brussels Journal vorbește de dificultatea clasificării pe axa dreapta-stânga – Houellebecq detestă flower power-ul, dar e, curios, în adorație față de precursorul mișcării hippy, Aldous Huxley -, în timp ce New York Times a stigmatizat volumul deja numit ca fiind o pastișă proastă a lui Camus sau Foucault. Houellebecq a mai fost acuzat de misoginism și, în fine, cea mai cunoscută tinichea de coadă: de atitudine anti-arabă, fiindcă a afirmat într-un interviu din Lire că Islamul e cea mai stupidă – con în original – religie.

E o listă făcută la repezeală, dar care atestă un lucru: însăși clasificarea drept controversă a tuturor celor de mai sus e un eufemism gen Wikipedia – sau o exprimare să-i zicem corectă politic -, care se aplică în cazul unor posesori de atribute pozitive: funcție administrativă, bogăție, faimă artistică, distincții științifice, alte tipuri de apartenență la elite. Momentul? Atunci când personajele pozitive calcă pe bec într-un mod care stârnește oroarea unei părți de public. Controversat înseamnă deci, adesea, detestat de unii, din cele mai felurite motive, pe drept sau pe nedrept, în momente și contexte diferite.

La ce ne folosește această constatare? La concluzia că controversatul e mai puțin subiectul unor controverse – polemici, conversații – între două tabere, cât punctul de intersecție al unor judecăți foarte diferite, pozitive sau negative, despre lucruri diferite și din epoci diferite.

E verosimil faptul că o controversă, în sensul de dezbatere pe același subiect, în același timp și loc (măcar virtual) poate întări o reputație catalizând susținătorii. Dar în data smog, adică în dezorientarea contemporană cauzată de excesul de informație, opiniile contrare nu se întâlnesc nici măcar într-o dialectică de tip Hegel.

Asta e o primă generalizare la care ne predispune exemplul concret, adică Michel Houellebecq. Putem rezuma și altfel: în România, prea puțin din aceste controverse au ajuns odată cu primul volum tradus de Polirom, deci succesul francezului n-a prea depins de controversă. Dar, desigur, în cazul său, au existat și discuții punctuale în contradictoriu. I-au potențat acestea faima?

Posibil. Iar dacă Houellebecq și-ar fi premeditat scandalul, ar fi fost de la sine înțeles să îl expedieze ca pe ceva secundar, care „animă salonul literar și apoi dispare”. Dar căutarea de scandal ar însemna că Houellebecq a scris efectiv la modul provocator, ca să facă valuri, deci ar altera substanța operei sale, din care vin majoritatea așa-numitelor controverse. Caz în care nuanța de detașare, de premeditare legată de un anumit gen de marketing nu ar putea fi susținută.

Orice-ai crede despre Houellebecq, că e un mare revoltat nu poți nega. Posibil, de la un punct încolo autorul a început să se joace cu opinia publică și să o provoace, așa cum au făcut artiștii inovatori dintotdeauna. Dar totul se întemeiază pe contestare onestă artistic și genuină.

Din punctul de vedere al imaginii, controversa, fie reală, fie eufemism, nu e un soi de breloc sau mască pe care să o atașezi unei personalități de o altă esență. Cei ce reiau mereu enunțul „nu există reclamă negativă” nu știu, sau uită să menționeze, autorul: P.T. Barnum, sinonimul circului. Scandalul pur și simplu vinde numai produse ieftine. Iar provocarea artistică e un resort organic al operei, nu o strategie post factum.

Articol scris pentru ediția de joi, 7 iunie a săptămânalului “Dilema veche”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *