Primii politicieni măscăriți pe stâlpii Bucureștilor, cam pe când era de așteptat, cu o săptămână înaintea votului, sunt Elena Udrea și Silviu Prigoană. Bula e așa: “Prigoană, lovește cu pliciul muștele astea de bucureșteni, că ne încurcă afacerile!”
Eu stau și mă-ntreb asupra eficienței afișului pentru că:
- Cheia grafică de bandă desenată și culorile vesele riscă să-i facă simpatici într-o oarecare măsură pe cei doi
- Campania lui Prigoană a fost atât de proastă, probabil cea mai proastă a unui candidat important la primăria Bucureștilor din 2000 încoace, încât nu știu dacă negativele au ce deturna în cazul lui
- Mesajul e nu numai lipsit de umor, ci și de răutate în doze suficiente. Raționamentul celor care măscăresc adversarii e că alegătorii tembeli și fanaticii câte unei formațiuni găsesc gluma despre adversar bună atunci când e groasă și obscenă.
Ce mă miră per total e că un tip cu inventivitatea și resursele lui Prigoană – e cel care a inventat televiziunile de știri, pe cele de manele și DVD playerul Eboda, nu?, dincolo de tot ce i se poate reproșa moral – a făcut o asemenea caricatură de campanie. Mai caricatură decât caricatura de mai sus.
Domnule Comanescu, mesajele anti sunt deja consacrate … Sectorul 2 colcaie de fluturasi lansati de PNL cu vechea poveste BUBA.
In cea ce priveste efectul acestora, aveti dreptate. Este 0. Ba chiar contrar celor care ar trebui sa beneficieze de pe urma acestor mesaje anti. Populatia are ocazia sa vada ca polul opus PDL-ului este exact la fel ca PDL-ul, ca politicienii care se vor alternativa nu sunt capabili sa se promoveze prin ceea ce sunt ei ci denigrand adversarii. Reactia de scarba la adresa PDL este completata cu reactia de scarba la adresa USL la vederea acestor fluturasi … Cred ca vor fi alegerile cu cea mai scazuta prezenta la vot din istoria Romaniei.