Hendrix e un brand?

Zilele trecute, s-au făcut 40 de ani de când Jimi Hendrix a fost găsit fără viață în apartamentul pe care-l ocupa la Samarkand Hotel din Londra. Ce rost mai are o discuție despre brandul personal al chitaristului la atâta vreme, mai ales că sintagma “brand personal” a fost pentru prima oară folosită în 1997? Tocmai de aceea…

Hendrix va rămâne în istorie pentru felul cum a revoluționat muzica rock, dar dincolo de asta, e interesant cum și-a premeditat imaginea. Primul element, care riscă să treacă neobservat, e numele. El conține, în datele de stare civilă, un “x” acolo unde omonimele ar conține “cks” (de pildă la fondatorul Discovery, John Hendricks). Însă muzicianul și-a scris și prenumele fonetic, în răspăr față de normele ortografiei anglo-saxone, Jimi. Aici, nu putem nega premeditarea, mai ales că Hendrix își căutase o identitate scenică în chip de Jimmy James.

Vin la rând vizualele. Cel pe care Eric Clapton îl numea greu de tradus “a hell of a dresser” (“se îmbrăca foarte-al naibii”), a preluat tunsoarea de la Bob Dylan și e unul din primii adepți cunoscuți ai trendului numit azi military: în 1966, cu un an înainte de flower power și “vara iubirii” din San Francisco, bântuia prin boutique-urile din Londra în căutarea unor vestoane de armată.

Hendrix și-a întregit imaginea cu o chitară Fender, mai puțin populară în 1966, când Clapton și Beck foloseau Gibson. Iar asta ne duce cu gândul la ceea ce era, fără discuție, elementul cu adevărat distinctiv: stilul de a cânta la instrument. Lejeritatea studiată ne aduce aminte de modul asemănător în care și-a scris numele. Cum ar fi fost ca muzica să fi fost semnată Jimmy Hendricks?

Hendrix, versiunea 1967. La Stockholm

Articol apărut în ediția de tipar a ziarului “România liberă” din 21 octombrie 2010 Trimiterea de internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *