Gustul și poza

Amicul Andrei Crișan, art director și întreprinzător, mi-a cerut un text despre mâncare și ziariști, pentru Foodconnect.ro. A ieșit o poveste care e și de media, așa că am s-o teasuiesc aici:

Pozele alea cu mâncare pe care le vedeți în revistele de femei sunt mai mincinoase decât pozele alea cu femei pe care le vedeți în reviste de bărbați. Nu mă credeți? Păi uite de ce:

Prima oară când am luat contact cu această realitate crudă (pe alocuri la propriu, o să vedeți) a fost acum vreo 11 ani, la revista Unica. Era o poză verde, de import, cu ciorbă de burtă, soupe d’entrailles, care nu știu ce căuta, dar căuta în revistă. Radu Leonte, art directorul, se uita lung la poză, în monitorul lui cel mai mare din parcare. “Bă, ce dracu’.” Mă uit și eu. “Da, nu seamănă”, zic. “Nu, nu de asta-i vorba. Nu seamănă niciodată… chestia e – cum să pui morcovii la sfârșit în ciorba de burtă?” Păi nu se poate, zic. Zice, da, rămân cruzi. Hai să-i mutăm la început.

Îi mutăm.

Era o problemă. Nu știu dacă vă privesc aceste explicații, dar cel mai rău e să greșești, în media, chestiile utile. Dacă încurci programul TV sau dai o rețetă care nu se poate face, ai încurcat-o și cu cititorul sau cititoarea. Dacă zici de Băsescu că are două capete sau de Patriciu că a fost pictor în tinerețe, nu-i nicio problemă, se iartă. Dar morcovii trebuie să fie la locul lor în procesul tehnologic.

De ce erau la sfârșit? Fiindcă la “Unica”, cele mai multe ciorbe le făcusem, probabil, eu și cu Radu Leonte. Fetele din redacție se ocupau cel mult cu supă de varză. De obicei se tratau cu un amestec de junk food și regimuri draconice de slăbire. Habar n-aveau să gătească, pe românește, iar rețetele nu voia să le scrie nimeni. Pozele erau din Elveția, de la Ringier, care deține revista și în România. Rețetele le scrisese, traducând aproximativ, fata de la Dietă. Care credea, ca toate fetele din redacție, că dietă egal cură de slăbire și nu un regim adecvat pentru o anumită condiție.

Probabil că cititoarele înghițiseră un număr apreciabil de morcovi cruzi în supă și altele asemenea. Mai era o problemă cu pozele, care erau frumoase, colorate, dar de la rețete care nu se puteau face în România. Azi mai găsești câte-un sos de soia sau un lapte de cocos la supermarket, dar pe vremea aia, pas. Nici măcar curry. Rețetele trebuie să se poată găti. M-am apucat să le produc în România.

Habar n-aveam cu ce se mănâncă, ca să zic așa. Am început să caut restaurante cu bucătari de mâna-ntâia, care să ne lase să pozăm la ei contra o mențiune-n revistă. Au vrut toate. După ce găteam, mâncam recuzita. Era foarte bună.

Pe urmă mergeam în redacție și așteptam să iasă pozele. Pe vremea aia nu erau DSLR-uri. Sau n-aveam noi. Când pozele ieșeau, mâncarea aia foarte bună arăta dezgustător. Maro, putredă. Gâlmeanu, pozarul de copertă, s-a săturat să umble prin tot felul de bucătării. Era cald și oricum el se hrănea doar cu Red Bull și sticksuri. Odată n-a vrut pui cu bere la un restaurant belgian că el nu consumă alcool.

Gâmeanu mi-a zis că asta-i altă meserie și că pentru pozele de mâncare există ceva numit food decorator. Femeile de pe copertă și de la modă îi ieșeau de la bine în sus. Mâncarea, oribilă, maro.
Am luat pe altcineva, fotograful no. 2, 3 sau 5 și am mers cu el la Hilton. La Hilton se schimba mâncarea în fiecare sezon, de data asta era un bucătar scoțian. Care făcea ceva cu caviar și cu ou. Părea foarte apetisant. Altcinevaul a luat un pumn de caviar și a început să-l presare în oul crud pe care-l înșirase într-o farfurie de supă. “Mă, nu așa e-n rețetă, nu vezi ce face ăla?” m-am indignat. “E bine, dă contrast în imagine”, a zis Altcinevaul. Am început să ne certăm. Până la urmă, nu mai știu ce-am publicat, dar de caviar dat la cuptor n-am auzit. Și n-auzise nici scoțianul.

Citiți continuarea pe Foodconnect.ro

4 thoughts on “Gustul și poza”

  1. Anul trecut, prin iunie, am dat o fuga cu niste colegi pina la Ruse (la bulgari, pentru cei care nu stiu!) ca sa… mincam ceva bun. Pozele din catalogul de prezentare (meniu, pe limba noastra) aratau bestial. Photoshop la greu, zic eu, de colo. Apar chelneritele, cite doua la masa, ca sa nu rateze ceva. Cind au auzit romaneste una s-a retras, nu stia. Cealalta rupea doua vorbe dar tot nu ne-am inteles. Si ce daca nu ne-am inteles ? Fiecare avea cite un fel de PDA atirnat la sold. In catalog, fiecare produs avea un cod. “Doua d`astea, trei d`astea, cinci sticle d`astea“. Pac, codurile in PDA, comanda a ajuns instant la bar si bucatarie.
    – Dupa doua minute s-a intors cu bautura.
    – Dupa alte vreo 20 de minute au venit farfuriile.
    – Am platit in euro, nu s-au cramponat sa ceara leva.
    – Sa vezi chestie, mincarurile aratau EXACT ca in poze !!! Deci nici vorba de Photoshop.
    Doar profesionalism si interes deosebit pentru client. Ai nostri cind se invata minte, oare ?

    PS: pai pune si niste poze din acea perioada, tare sunt curios cum era lumea inainte de DSLR !

  2. Cred ca problema are niste explicatii legate de mentalitate. Cand spun “mentalitate” ma refer si la ceva care se leaga, oarecum, de istoria moderna a celor doua popoare vecine si nu neaparat prietene.
    Pe scurt… Si noi, si bulgarii am avut in epoca moderna pe tron principi germani. Romanii pe Carol de Hohemnzollern, bulgarii pe Alexandru Battenberg (ulterior acesta pentru ca era omul Rusiei a fost inlocuit cu un alt print german, Ferdinand de Saxa Coburg Gotha agreat de Viena). Noi, romanii eram “ginta latina”, frantuziti si mai boemi. Vecinii bulgari, slavi sudici, nu aveau la acea ora o intelectualitate temeinic pregatita, nici scoli, nici universitati. Cam de aici a pornit totul… Germanul Carol, cu ceva sange frantuzesc, a trebuit sa guverneze cu o clasa politica educata la Paris. Germanul Alexandru Battenberg nu prea avea cu cine sa guverneze caci intelectualitatea bulgara era foarte firava.
    Carol al Romaniei era sprijinit de Bismarck. Verisorul de la sud (erau inruditi!) nu prea putea sa iasa din vorba Tarului dar nici mare sprijin politic nu avea. De altfel el si-a pierdut destul de repede Tronul (in 1886) fiind inlocuit cu Ferdinand de Saxa Coburg, omul Austro-Ungariei. Totusi Austro-Ungaria nu se prea putea compara cu Imperiul Germaniei. In plus, aceasta nici nu prea avea interes sa-i ridice pe bulgari.
    De aici a pornit totul: printul german-roman trebuia sa asculte de clasa politica deja existenta iar printul german-bulgar incepea sa-i trimita pe tinerii meritosi la … Bucuresti.
    Asa ca nu se putea face o comparatie intre Belgia Orientului si tanarul si inca firavul stat sud-dunarean Dar bulgarii au o calitate: stiu sa asculte si sa execute sarcinile fara comentarii.
    De aceea de ei s-a lipit “disciplina germanica” si ordinea aferenta.
    Romanii au ramas cu educatia franceza ingaduitoare si atat de permisiva. Bulgarii s-au ales cu disciplina de tip german!

  3. Uite de la ce am pornit si unde am ajuns !
    Cum, necum, germanii astia rigizi si cu francezii permisivi dau “tonul la cantec“ in Europa de azi.
    Ceea ce ne arata ca ambele conceptii au valoarea lor si pot merge bine impreuna. Si/sau separat.
    Din vremurile de care vorbesti si pina azi au trecut totusi niste ani, mi-e greu sa cred ca nu sunt suficienti. De altfel Brucan era si mai optimist, el ne-a dat 20 de ani. Azi avem internet, avem TV prin satelit, deci lumea poate vedea chiar si din fotoliu cum e la altii. Culmea, unii chiar au fost pe acolo si au vazut cu ochii lor. Mentalitate ? Firul rosu al acestei mentalitati, problema problemelor, e ca am vrut sa ardem etapele si am trecut peste una extrem de necesara intitulata “biciul si zaharelul“. Uite ca nu merge, pur si simplu.

    Dar sa revenim la mancarurile noastre. Iulian o sa puna niste poze pina la urma si trecem la discutii despre calitatea supei de tomate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *