Gheorghe la Chișinău: Salutare, națiune!

Lucrurile pe care le-am pus la cale la Chișinău au ajuns pe sticlă, la Prime, televiziunea lider de piață acolo. Sunt curios ce părere aveți de un fragment din ediția a doua a lui “Salutare, națiune!”, cu Andrei Gheorghe, scuze de embed, dar nu pot să-l pun mai bine:

Când am început să caut oportunități la Chișinău, aveam în cap genul ăsta de emisiune, care se poate vedea foarte rar pe televiziunile românești. În linii mari, la București Piticul Porno și Ioan Ghișe se concurează de pe posturi diferite, la emisiuni fără platou, fără decor, fără format, fără subiect și fără telespectatori. Producțiile care se pot numi producții sunt doar în număr de patru-cinci pe toate posturile românești, mult mai puține decât acum câțiva ani.

Sigur că la “Salutare, națiune!”, la Chișinău, mai sunt lucruri de pus la punct, care se vor vedea la următoarele emisii, ca la orice format nou. De emisiune se ocupă dinspre partea românească Indie Studio (în principal, Ana-Maria Caia). În orice caz, Prime a făcut o treabă de pionierat, remarcabilă: acum un an poate, n-avea producție locală deloc, acum are două formate complexe, “Da sau nu” a lu Dan Negru și “Salutare” a lui Andrei.

Dacă aveți chef de mai mult Gheorghe la Chișinău, găsiți aici cele două ediții.

Andrei Gheorghe pentru Prime

Din shootingul pe care l-am făcut la București pentru Prime, cu Ionuț Staicu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *