George Marin-Esca

Dispărut zilele trecute dintre noi, așa-numitul ultim crainic al telejurnalelor cu Ceaușescu, George Marinescu, e un caz interesant în materie de brand personal. Cea mai mare parte a existenței lui poate fi cuprinsă în formula paradoxală de celebritate necunoscută.

Apoziția pe care presa i-a atașat-o de regulă lui Marinescu chiar și în necroloage, cea legată de telejurnalele cu Ceaușescu, e relevantă. Până pe la 50 de ani, vârstă la care l-au prins evenimentele din decembrie 1989, George Marinescu nu avea nume, ci doar o față și o voce, a căror singură asociere posibilă, din punctul de vedere al publicului, se lega de Ceaușescu și osanale. Un fragment de Telejurnal de pe vremuri, dezgropat ieri de “România liberă” de pe YouTube, ni-l prezintă pe craininc la cadrul obișnuit în acele vremuri, larg, ca un triton sau pitic de grădină, în colțul ecranului, pentru ca spațiul din dreapta lui să poată fi umplut cu imagini cu Comitetul Central, suprapuse pe chroma key. Sub influența noilor tehnologii HD, Andreea Esca începe să alunece și ea din centrul imaginii către un colț, făcând fundalul utilizabil în mod asemănător, și are o voce la fel de recognoscibilă ca Marinescu. Dar spre deosebire de Esca, lui George Marinescu îi lipsea acel ingredient esențial: burtiera cu numele. 

Cadrul de Telejurnal, versiunea 1989

Cadrul de Telejurnal, versiunea 1989

Un pas mic pentru televiziune, dar mare pentru public: Esca devenea celebră în 1995, la 23 de ani, și ulterior, cel mai bun brand personal din România. “Ăla de la Telejurnal” nu avea să capete un nume (public) decât la dublul acestei vârste, după 1989, când a ținut să-și facă celebra “mea culpa”. Și el, și Petre Popescu, și supraviețuitorul Mihai Tatulici au fost colaboratori ai regimului Ceaușescu, vinovați de propagandă. Însă toate capetele vorbitoare de acest gen au depozitat mult mai multă ură decât li se cuvenea din cauza vizibilității mai mari decât a șefilor lor ierarhici.

În mod curios, George Marinescu a devenit victima mașinăriei de propagandă pe care a servit-o. Ceaușescu nu era la fel de nebun ca acel dictator dintr-o țară africană, care interzisese menționarea la TV a altor nume decât al lui. Însă în cazul lui George Marinescu o întreagă existență a fost redusă, în sens public și, probabil, și istoric, la o imagine 2 D. Și parțial color.

Articol scris pentru ediția de tipar de miercuri, 14 septembrie a ziarului “România liberă”

Enhanced by Zemanta
Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

2 thoughts on “George Marin-Esca”

  1. Salut

    De fapt nu cunoastem decat acest 2D. Un pic in plus se gasea in lumea sa, la TVRM. Dar este nedrept ca oamenii din spatele sau nu au fost tot atat de vatamati de oprobriul public. A fost un fraier ca si-a facut mea culpa? Sau un om care si-a recuperat bunul simt, mai de frica, mai de nevoie? Ceilalti au ramas mindri in spatele usilor inchise…PS: Am fost coleg cu George Marinescu, la Consiliul pentru Reforma si Relatii Publice, care includea mai multe departamente, inclusiv Studioul TV al Guvernului. Unde a fost coleg si cu Mircea Hamza si cu Catalin Catoiu….mi-aduc aminte cand ne-a facut cinste la Costinesti, de ziua lui cu vodca….la viele Forum, unde aveam seminarul “Presa tranzitiei-tranzitia presei”….history is gone….

  2. Presa tranziției-tranziția presei? N-a fost ceva de pe vremea lui Văcărioiu? Parcă am fost și eu. Dar nu-mi amintesc de George M., ci de Văcăroiu apărând și comandându-și un uischi și de Lia Trandafir făcând plajă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *