Dintre cele câteva imagini de excepție cu care autorii transmisiei de la finala Campionatului Mondial au umplut puținii timpi morți ai meciului, una are un sens aparte. Este vorba de cei peste 100 de mii de suporteri adunați pe plaja din Copacabana (după estimările gâjâiților comentatori ai TVR 1) în fața unui ecran uriaș, la care meciul putea fi urmărit gratis. Asta, în timp ce pe stadioanele pe care Dilma Rousseff a cheltuit 11 miliarde de dolari biletele costau între 440 și 990 de dolari la preț oficial și până la 20.000 la speculă.
Brazilia este o țară a cărei economie crește rapid, dar care pierde prin corupție, anual, 41 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, includerea în grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) nu înseamnă un trai mai bun pentru cetățeanul obișnuit, care are de suportat așa-numitul Custo Brazil, prețul ridicat plătit pentru a face afaceri în această țară, care se reflectă și în bunuri și servicii. De aceea, decizia echipei Rousseff de a cheltui miliarde de dolari pe organizarea unui campionat mondial nu putea fi decât controversată: un mega-spectacol fotbalistic poate însemna și un catalizator economic, dar și o vacă bună de muls pentru companiile care primesc contracte grase pentru stadioane și altele. Și, bineînțeles, și o strategie demagogică, mai ales dată fiind popularitatea fotbalului în Brazilia.
După ce Brazilia a pierdut cu 1-7 cu Germania, situația amenința să devină explozivă. În 2013, la Cupa Confederațiilor, milioane de brazilieni au ieșit pe străzi. Protestele au pornit de scumpirea biletelor de transport în comun, dar au înglobat și alte teme, după care s-au stins oarecum de la sine, prin implicarea unui grup anarhist violent, Black Bloc, care, printre altele, atacă bănci sau sediile unor firme internaționale. Cei mai mulți dintre brazilieni s-au retras atunci de pe străzi, dar, înaintea Campionatului Mondial, au reapărut: în iunie 2014, au avut loc greve ale bugetarilor, care au culminat printre altele cu o demonstrație petrecută pe 22, cu 250 de mii de participanți în mai multe orașe.
Conform unui sondaj, 60% dintre brazilieni consideră că organizarea Campionatului Mondial e rea pentru țară. Dilma Rousseff, președinta Braziliei (dar și șefa executivului) a fost huiduită și insultată la meciuri. Cele șapte goluri primite de la Germania au fost, pentru echipa Rousseff, o veste mai proastă decât un dezastru natural, mai ales că un pod construit pentru Mondiale la Belo Horizonte, unde a avut loc meciul Brazilia-Germania, s-a prăbușit ucigând doi oameni. Presa, și nu numai ea, aștepta mișcări masive de stradă, imediat după semifinală. Ele însă nu s-au petrecut.
Pentru descurajarea lor, autoritățile braziliene au mobilizat 25.000 de militari și polițiști. Aceștia au înăbușit tulburările incipiente, cu spray cu piper și gaz lacrimogen, arestând înaintea finalei 19 activiști politici. În locul protestelor reale, pe rețele au apărut imagini de la mișcările de anul trecut, date drept fotografii recente. Iar lucrurile s-au cam oprit aici.
Sau nu? Foreign Policy spune că după plecarea turiștilor și a presei străine, oamenii ar putea reapărea pe străzi. Brazilia se pregătește, acum, de Olimpiada din 2016, dar până atunci, chiar la sfârșitul acestui an, mai au loc alegeri prezidențiale. Experimentul fotbalistic a eșuat, chiar în țara fotbalului, chiar dacă plasarea echipei pe locul al patrulea a fost cea mai bună performanță din 2002, de când Brazilia câștiga un alt Campionat, încoace. Starea de spirit din țară este bine rezumată de un locuitor al orașului Rio, pe nume Antonio Hipolito, citat de Associated Press: “Fotbalul e doar o iluzie, trebuie să ne trezim la realitate.”
Sportul s-a amestecat cu politica de când lumea. Acum 1500 de ani, cele două mari galerii de pe Hipodromul din Constantinopol, albaștrii și verzii, dădeau și numele facțiunilor politice omonime din Imperiul Bizantin. Istoricii nu sunt de acord în privința a ceea ce însemnau cele două partide-galerii; după unii, primii reprezentau elitele, iar ceilalți, poporul. Mult mai încoace, evenimentele sportive globale puse în scenă de regimuri cu probleme democratice, ca Olimpiada lui Putin, de la Soci, au dat măsura slăbiciunilor unor regimuri care, altfel, păreau solide. La cum s-au desfășurat lucrurile nu numai în Brazilia, ci și la Soci, liderii politici problematici din ziua de azi ar trebui să își amintească faptul că circul nu e de ajuns. Mai trebuie și pâine.
Articol scris pentru ediția de joi, 17 iulie, a săptămânalului Dilema veche.