Fonfleul științific

Față de alte tipuri de gogorițe publicate de presă, fonfleul științific nu e o intoxicare, ci o tentativă de a stârni atenția sau mirarea cu pseudo-descoperiri. De regulă, dar nu totdeauna, el se bazează pe „specialiști”.

Poate cel mai insistent, dacă îi putem spune așa, fonfleu științific din presa românească a fost cel din 2008, referitor la acceleratorul de particule de la CERN. Vă amintiți, probabil, că în toamna acelui an, oamenii de știință au pus în funcțiune un accelerator uriaș, cu diametrul de 27 de kilometri, în căutarea Bosonului Higgs, așa-numita Particulă a lui Dumnezeu. Știrea nu s-a scris totuși așa: televiziunile, și nu numai ele, au bătut câmpii zile-n șir cu privire la sfârșitul lumii, care ar fi putut veni de la o gaură neagră creată în reactor.

Inutil să spunem că de atunci au trecut șapte ani și lumea e departe de a se fi sfârșit, iar acceleratorul funcționează în legea lui, conform programului. Deși opinia unanimă a savanților era și este că acceleratorul nu este în niciun fel periculos, presa de la noi n-a fost deloc interesată de bosoni și aplicații științifice, ci doar de spaima milenară.

Specialiștii neglijați în cazul acceleratorului sunt însă de mare folos pentru fonfleuri științifice mai mici, punctuale. Din motive neclare, cei finlandezi sunt foarte prolifici. Prin 2009, Libertatea publica o răscolitoare concluzie a acestora: ejacularea prematură este o dereglare genetică. Un text bizar relata despre un studiu pe 3.000 de perechi de gemeni, care s-ar fi plâns („majoritatea”, spune Libertatea) de probleme sexuale, de unde am putea deduce că ejacularea precoce e mai degrabă problema gemenilor decât determinată genetic.

Dacă săpăm puțin pe Internet, în surse de limbă engleză, aflăm că studiul a existat, într-adevăr, și că o genă producătoare de serotonină ar putea avea legătură cu problema. Gena este însă numai una dintre cauzele fenomenului, accentuează autorii studiului. Cu alte cuvinte, descoperirea revoluționară nu-i chiar așa de revoluționară.

Fonfleurile de acest fel sunt în general apanajul tabloidelor, dar și adormitul Jurnal național calcă pe bec. Acum vreun an, acesta publica „imaginile care au pus pe jar specialiștii britanici”, cu un mega-pește pozat din satelit în, ați ghicit, Loch Ness. Nu știm dacă și cum a fost tipărită știrea în ediția de hârtie, dar poza de pe site-ul Jurnalului e cu totul neinteligibilă, cel puțin nu în sensul că s-ar vedea un pește în ea. La linkul către Daily Mail oferit chiar de ziarul românesc, în cuprinsul articolului, vedem într-adevăr ceva ce seamănă a un fel de pește uriaș, în poze de pe Apple Maps, deși ar putea fi orice altceva. Totuși, ce-au spus „specialiștii” de care vorbește Jurnalul? Se dovedește că aceștia sunt, de fapt, membrii unui fan club al monstrului din Loch Ness, pe care Daily Mail, nu tocmai un model de seriozitate, îi numește cu afecțiune „experți”, iar Jurnalul preia titulatura.

Dacă în Loch Ness există cel puțin un monstru, din Click! aflăm, în schimb, că Iisus Hristos n-a existat deloc. Descoperirea aparține unui „cercetător” pe nume Michael Paulkovich, dar cum a ajuns Paulkovich la concluzia asta? „Se pare că”, spune Click!, omul a luat la mână un număr de 126 de texte istorice din epocă și a descoperit că în ele nu e menționat Iisus. Și dacă nu e menționat, nu există. Toată povestea pare atât de gogonată, încât ne-am întrebat dacă nu e vreo invenție autohtonă. Paulkovich însă există, ba chiar a și scris o carte pe nume No Meek Messiahdespre întreaga poveste. Spre deosebire de Click!, care se entuziasmează pe marginea poveștii, sursele americane ca Daily Beast expediază teoria din motive de precaritate. E la mintea cocoșului că lipsa unor mărturii scrise nu e același lucru cu inexistența persoanei. Dar ceea ce e expediat sau luat în derâdere în presa de limbă engleză e motiv de uimire la noi.

Toate cele de mai sus arată că lucrurile s-au schimbat de pe vremea celebrei Găini care naște pui vii a Evenimentului zilei. Mai puțin spectaculoase, fonfleurile contemporane nu sunt producțiuni originale, ci se bizuie pe citarea, adesea greșită, a unor surse dubioase (tabloide, autori controversați). Internetul scutește autorii de atari fonfleuri și de efortul mental al invenției. Aceștia nu trebuie decât să fie un pic dobitoci, sau să se prefacă astfel, luând un fan club drept „specialiști” și altele asemenea.

Articol scris pentru săptămânalul Dilema veche. Imagine Wikimedia Commons.