Este Ceauşescu un brand?

Mass media, publicitatea, cinematografia, teatrul şi altele se referă din ce în ce mai des la defunctul preşedinte al Republicii Socialiste România. Avem de-a face, cu alte cuvinte, cu o modă Ceauşescu. Este însă acesta, în acelaşi timp, şi un brand?

Nicolae Ceauşescu

Ceauşescul de pe Wikipedia

Ataşat unui nume de persoană, cuvântul anglo-saxon a devenit în ultima vreme un soi de compliment sau de consfinţire a notorietăţii. Se spune “Cutare e un brand” pur şi simplu fiindcă persoana respectivă, de obicei sălăşuitoare pe lumea asta, e foarte cunoscută. Dar, într-o astfel de situaţie, categorisirea ca “brand” e dacă nu falsă, cel puţin aproximativă. 

Fiindcă româna e o limbă cu dicţionarele rămase în urmă, în DEx cuvântul înseamnă aruncător de proiectile. Dar, în comunicare, prin “brand” se înţelege un ansamblu de atribute verbale (nume + slogan) şi vizuale (logo) care desemnează un anumit produs. De aici, noţiunea a fost preluată şi în cazul persoanelor, dar numai în măsura în care acestea sunt interesate de crearea unei imagini cu scop lucrativ. Adică în măsura în care persoana respectivă vrea să “se vândă” într-un mediu profesional sau, alteori, în chip de celebritate.

Ceauşescu nu are cum să vrea aşa ceva, şi nu atât din cauză că nu-i plăcea capitalismul, cât pentru că, de vreo 20 de ani, nu prea mai are cum să vrea lucruri. Să presupunem însă că alţii ar dori să vândă ceva folosind numele şi poza răposatului.

Acum nişte ani, mai mulţi, acestea au apărut pe o băutură ieftină. Nu a fost singura tentativă de acest fel. Probabil din acest motiv, Valentin Ceauşescu, singurul fiu supravieţuitor, a înregistrat numele la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi poate cere renunţarea la folosirea lui în diferite cazuri. Lucru pe care l-a şi făcut în cazul unei piese de teatru.

În treacăt fie spus, apariţia lui Nicolae Ceauşescu într-o operă de artă nu îi conferă acestuia calitatea de brand. Nu i-a trecut nimănui prin cap să spună că Luceafărul, Fefeleaga sau Tudor Şoimaru sunt branduri. Dar, dincolo de asta, înregistrarea la OSIM nu îl transformă neapărat în brand, deşi Oficiul se ocupă de mărci.

Aici intervine o subtilitate creată în limbă. Pe nesimţite, în ultimii ani, cuvântul brand a început să însemne “marcă în sensul comunicării, al marketingului”, în timp ce mai vechiul termen, provenit din franceză, se referă mai degrabă la aspectele juridice şi legate de proprietate intelectuală ale aceleiaşi realităţi. Ceauşescu ar deveni brand dacă fiul lui ar intenţiona să folosească numele într-un scop comercial. Dar, cât timp nu face asta, rămâne o marcă.

Articol scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 5 octombrie a ziarului “România liberă”

Post your thoughts