Eraţi într-o redacţie pe 11 septembrie 2001? Ce făceaţi acolo?…

PEOPLE COVER

Au trecut opt ani. Deşi eram la “Unica”, în ziua aceea am lucrat pentru Revistapresei.ro (aşa se chema HotNews), care avea doar un an şi-un pic.

Dincolo de sensul istoric şi altele, 11 septembrie 2001 este o zi interesantă pentru media – şi mai ales pentru internet. La vremea respectivă, singurul canal global pe care puteai vedea relatări de la faţa locului în România era mai peste tot CNN-ul, intrat şi el rapid în stare de şoc din motive de ceea ce se întâmpla. Internetul a avut o zi foarte plină.

Televizorul din colţul halei în care era “Unica”, unde eram redactor-şef adjunct, era deja pe postul american atunci când am ajuns la treabă. Câteva fete de pe la reviste rămăseseră cu ochii pe el ca mâţa-n calendar, iar coloana sonoră era, presupun, nu ce ziceau americanii, ci o piesă a lui Gigi d’Agostino cu care colegii de la “Bravo” ne-au supt creierii luni la rând, în buclă, zi de zi. Era o zi oarecum ocupată, către jumătatea lunii, când revistele se apropie de predarea în tipografie, altfel nu cred că ar fi fost atâta lume la lucru dis de dimineaţă.

Două reviste de femei şi una de puştime/muzică: vă închipuiţi starea de şoc în care eram cu toţii, în timp ce prin geamuri îi vedeam pe colegii de la “Libertatea” apărând şi începând să se agite. Mi-am adus aminte de şandramaua amicului Mărgărit, m-am aşezat la calculator, am băgat userul şi parola şi m-am apucat de treabă. După vreo două-trei update-uri, am ajuns la ceea ce în ziua de azi s-ar numi live blogging. Un articol mare, actualizat din moment în moment, cu ora în faţa informaţiilor, dar pe atunci am senzaţia că scriam “cel mai recent, ultimul”. Luam o parte din lucruri de la TV, apoi de pe CNN.com, care a postat la scurt timp o versiune simplificată a site-ului, fiindcă serverul nu mai făcea faţă accesărilor:

Picture 3

Posturile româneşti preluau şi ele CNN-ul, dar după o vreme am început să am déjà vu-uri de la evenimentele din decembrie 1989: oricât ar fi fost de evoluaţi faţă de George Marinescu şi Petre Popescu, prezentatorii şi newsdeskul postului lui Ted Turner se prinseseră în aceeaşi plasă de paianjen a zvonurilor şi alarmelor. Informaţii care se băteau cap în cap se succedau cu repeziciune: “Rusia e cu noi! Putin ne-a oferit tot sprijinul”, după care: “Ministrul rus al apărării – avioane americane la bazele noastre din Kazahstan? Niciodată!”

Am început să scotocesc pe net. Cred că pe vremea aia mai căutam cu Metacrawler, Google era între creşă şi grădiniţă, dar nu mai ştiu. Am senzaţia că mergeam mai des din link în link şi aşa am ajuns la un ziar pakistanez de limbă engleză, care actualiza greu şi se încărca şi mai greu, şi la un ziar arăbesc din Londra. Cred că acolo l-am găsit pe Osama şi s-ar putea să fi fost primii care l-am dat, în România, deşi mi se părea că ceva pute în toată povestea aia.

CNN, singura sursă globală pentru noi (Fox, NBC şi altele se vedeau în foarte puţine locuri, în România), era o televiziune din ţara atacată şi, dincolo de stupoarea de înţeles a oamenilor de acolo, a început să dea rateuri la capitolul “tehnici de documentare”. Se bazau doar pe agenţii şi surse oficiale occidentale, în timp ce pe site-urile pakistaneze, indiene şi mai ştiu eu cum pe care intram cu greu se găseau lucruri mult mai interesante, cum ar fi declaraţiile lui Pervez Musharraf şi altele.

În fine, ştiu că am ţinut-o langa câteva ore, fetele din redacţie mă priveau cam ciudat, dar aveam senzaţia pregnantă că cineva citeşte ce fac eu acolo. Claudiu Şerban, directorul de atunci al revistelor, a văzut ce făceam şi că lucram pentru “duşmanul” nostru Mărgărit, dar n-a avut nicio obiecţie, ba dimpotrivă. S-a lăsat cu trafic mare pentru Revistapresei.ro şi Mărgărit m-a sunat după vreo câteva zile ca să-mi spargă urechile pe tema că Revistapresei.ro a fost citată în presa scrisă. Cred că era prima dată.

Sigur că nu numai eu am făcut asta. Internetul s-a detaşat mai bine ca niciodată în chip de sursă globală şi în acelaşi timp serioasă de informaţie în acea zi din toamna lui 2001. Ca de obicei, o catastrofă a fost o veste bună pentru media.

PS: Poate că ar fi trebuit să încep cu asta: o colegă de la una din revistele Ringier se fâţâia imperturbabilă cu nişte printuri de revistă între propriul birou şi hală. La un moment dat am apucat-o de mânecă: “Alo, tu nu vezi ce se-ntâmplă la televizor? E nenorocire.” La care ea, agasată: “Lasă-mă, dragă, cu prostiile, nu vezi că am treabă? Nu-s gata reţetele!”

  1. Marian S. Reply

    Apropo de colega ta. Nu ma mira atitudinea ei acum ca imi aduc aminte de a mea. Stiu ca i-am spus sotiei ( ptiu, pe atunci eram inca insurat ): hai, ia toti banii din casa si fuga la supermarket ! Nu glumesc, am dat buzna in Billa Titan si am facut ravagii. Credeam ca va incepe cel de-al treilea razboi mondial si cind ai un copil de doar trei ani cam intri in panica. De fapt nu cred ca am fost prea departe de adevar.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Marian: lumea a fost cam siderată şi a reacţionat în diferite moduri. Şi modul cum eu mi-am adus aminte că fusesem ziarist de cotidian şi TV şi am aplicat toată treaba pe unde puteam, adică la online, se poate trece pe aceeaşi listă.

  3. Adrian Reply

    Si tot apropo de faza cu retetele… 11 septembrie mi-a ramas si altfel in cap. In timp ce absolut toate posturile normale la cap faceau breaking news, sau se chinuiau sa aduca in platou un om care sa vorbeasca despre WTC, Florin Condurateanu avea o emisiune in direct, nu mai retin pe ce post, despre efectele neplacute ale diareei.. Pe care a dus-o (emisiunea, nu…) cu succes pina spre seara…Cu tot tacimul: invitat, telefoane, reactii, sfaturi…

  4. ruxandra Reply

    ca sa raspund scurt si la obiect intrebarii tale, da, eram intr’o redactie. senior editor externe, multumesc frumos de intrebare. atunci am facut ulcer si’am ratat restanta la latina 🙂
    dar, daca pot sa zic asa, a meritat efortul. si cred ca oricum, mai devreme sau mai tarziu, helicobacter pylori nu m’ar fi ratat!

  5. modeviata Reply

    imi faceam unghiile doar era ceva mai important de facut pe data de unsprezece septembrie knd a fost banalul ala d atac terorist asupra turnurilor gemene :-j nu sunt mai importante unghiile mele:-? :))) ?ce oameni:|

  6. Razvan Braileanu Reply

    Imi luasem liber de la munca (revista 22) ca sa-mi dau o restanta la facultate. Dupa examen m-a sunat un amic sa-mi spuna ca a inceput al treilea razboi mondial. Eram pe strada, am intrat in prima carciuma cu televizor.
    A doua zi la redactie, pe net, pe CNN, pe agentii.
    Funny thing: Gabriela Adamesteanu, care era atunci redactor-sef la 22, plecase de la Bucuresti la NY pe 10 septembrie. Doua zile n-am stiut nimic de ea.

  7. alex Reply

    Misto treaba, nu stiam ca ai fost la Unica. Eu am lucrat pt Ringier la studiul de piata care a condus la lansarea Unica (dar asta era prin 1998 parca).

  8. Tudosiei Reply

    Bun exercitiu. Eram PR in Antena 1. Stateam incremeniti in fata televizoarelor, deschise pe tot felul de posturi, incepand cu CNN, desigur. Eram socati. In cateva minute dupa ce am reusit sa tragem aer in piept pana la capat, recunosc cu relaxare dupa 8 ani am facut ceea ce ar fi trebuit sa fac:
    am scotocit dupa informatia “care a fost postul romanesc care a intrat primul in direct cu info despre WTC”.
    Intr-un fel imi pare rau, pentru ca asta mi-a demonstrat ca am fost un pic hain. Desi eram socat de ceea ce puteam vedea pe ecran.
    stiu sigur ca am dat repede un comunicat despre cine-a intrat primul in direct. La naiba, nici nu-mi mai amintesc despre asta nici cine-a fost primul, nici daca a contat ca am dat informatia asta.
    Ar trebui sa-mi fie rusine?!

Post your thoughts