Eminescopații de ieri și de azi

Abuzat ba în chip de proto-legionar (“Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire…”), ba ca precursor al socialismului (“Împărat și proletar”), Eminescu a fost de-a lungul timpului obiectul unor fantasmagorii nesfârșite. Interesant e că e în continuare pretextul productiv al unor astfel de lucruri. Ne-ar servi să le studiem? Eu zic că da.

Octav Minar a "descoperit" o fotografie de la Mănăstirea Neamț a lui Eminescu. E vorba de un fals realizat prin adăugarea capului din cea de-a patra poză autentică a poetului

Octav Minar a “descoperit” o fotografie de la Mănăstirea Neamț a lui Eminescu. E vorba de un fals realizat prin adăugarea capului din cea de-a patra poză autentică a poetului

Încă de acum vreo cinci ani, când îmi scriam cartea despre imagine (Cum să devii un Nimeni), mi-a fost clar că gogoșile și fantasmagoriile spuse pe seama lui Eminescu îl transformă pe acesta într-un fel de personaj de tabloid avant la lettre. Oamenii serioși, de la George Călinescu la Perpessicius și așa mai departe, s-au chinuit să îndepărteze grămezi de aiureli pentru a ajunge la adevărul factual. N-a fost întotdeauna prea ușor: 15 ianuarie este aniversată ca dată a nașterii în mod convențional, fiindcă mai există alte două (mă mir cum n-au apărut două secte Eminescu care să serbeze 14 și 20 decembrie) și așa mai departe. Însă diferitele fantasmagorii care au circulat și circulă pe seama poetului sunt și ele relevante, bineînțeles – nu atât în privința poetului, cât a anumitor mentalități și crampe culturale. 

Aiurelile, falsurile și minciunile spuse despre viața lui Mihai Eminescu au apărut chiar în timpul vieții poetului și l-au exasperat pe Caragiale încă din 1892, când scria Două note. Cei doi piloni istorici ai eminescopatiei sunt, probabil, Octav Minar, cel cu scrisorile plastografiate la începutul secolului trecut și falsa fotografie, și Nicolae Georgescu, care a publicat pe la începutul anilor ’90 o carte în care explica, în linii mari, că Eminescu a fost victima unei conspirații care l-a scos de nebun, deși a fost teafăr până la moarte. Motivul? Apartenența poetului la o societate unionistă secretă. Prin 2010, același Nicolae Georgescu combătea în continuare în Ziarul Axa, buletin de oceanografie ortodoxă (sic), dacă nu era vorba de un alt autor cu același nume, care scria pe același subiect.

Povestea cu conspirația se găsește pe diferite site-uri și bloguri gen Bucovina profundă, Frumoasa verde și altele, cu variații. [Nu dau linkuri către toate minunile astea, fix eu ar mai trebui să le propag.] Pe Eminescu l-au omorât ba austriecii, ba evreii, ba masonii, ba toți, la un loc. Teoria infestează și ziare mari ca Financiarul sau Curentul, în articole care seamănă suspect, la nivel de paragraf, cu cele de pe site-urile mai mici și mai vocale. Am găsit chiar undeva că Atac, un alt cotidian cunoscut acum câțiva ani, a făcut un apel către “întreaga breaslă jurnalistică” pentru a afla “adevărul asupra vieții și morții” poetului, de parcă toată chestiunea ar fi de resortul jurnaliștilor. Iar Tribuna, cea fondată de prietenul lui Eminescu Slavici și editată de Consiliul Județean Cluj, combătea și ea apăsat și serios pe aceeași temă în ianuarie 2013. Cel mai prolific, presupun, e însă un oarecare Constantin Barbu, care a publicat nu mai puțin de 10 volume din ceva numit Codul invers, pornind de la “o fotocopie cu semnătura lui Franz Joseph, un raport secret împotriva lui Eminescu”. Autorul afirmă că a mai scris alte “40-50 de cărți” despre Eminescu.

Dincolo de filonul conspiraționist, există și revelații de dată mai nouă, colorate și contradictorii.

Două fotografii de senzație cu Mihai Eminescu, necunoscute până în prezent. Gogorița o găsim pe un site al fraților moldoveni, Deschide.md, care citează blogul unui cetățean (cred) privat de dincoace de Prut, Apokolokintosis, pasionat de grănicerii români din armata lui Napoleon, misiunile secrete ale lui Hitler printre ruinele dacice și altele asemenea. Cele două poze înfățișează un mustăcios care aduce cu Eminescu cel din a treia fotografie autentică, de la maturitate. Mustăciosul e în salonul lui Carmen Sylva, alias Elisabeta I. Apokolokintosis (sper să nu-i pocesc numele) pare a fi totuși de bună credință, fiindcă după ce pune pozele lui “Eminescu”, află de undeva că mustăciosul e un oarecare Edgar dall’Orso, secretar al reginei. Deschide.md rămâne, ca să zic așa, cu prima impresie, la fel cum vor rămâne erudiții de Google ai generațiilor viitoare care ajung pe site-ul moldovenesc și, desigur, de-abia așteaptă să creadă.

Unul din "emineștii" "descoperiți" de Apokolokintosis. E vorba de cetățeanul cu cartea-n mână.

Unul din “emineștii” “descoperiți” de Apokolokintosis. E vorba de cetățeanul cu cartea-n mână.

Interviu inedit cu Mihai Eminescu. O altă publicație moldovenească, Timpul.md, însăilează un “interviu” din textele publicistice ale poetului, cu alte cuvinte, scriind întrebările la răspunsuri deja date de Eminescu în fragmente din textele lui. Informația că e vorba de un artificiu e undeva prin coada paragrafului doi, după platitudini cu privire la articolele originare, care “ar fi putut fi scrise azi”. Nu e vorba de o fantasmagorie propriu-zisă, dar titlul care îl vinde pe Eminescu cam cum mint tabloidele de dincoace de Prut va crea confuzia de rigoare printre cei mai slabi de înger.

Eminescu a scris poezii până în ziua morții, contrar ideii că a fost foarte puțin prolific după 1883, anul când s-a declanșat prima criză psihică. Dovada? Coșul plin de hârtii din camera lui. E drept, Perpessicius povestește că A.C. Cuza a găsit Kamadeva, datată 1887, pe jos în odaia poetului. Dar Secretele lui Lovendal e sigur că Eminescu “era întreg la minte și lucra” în ultimele zile ale vieții, fiindcă “în halatul lui s-au găsit două poezii”.

Lui Eminescu îi plac lesbienele. Concluzie trasă de același Secretele lui Lovendal pornind de la versurile: “Femei frumoase și copile/Te-ar îndrăgi, te-ar săruta”, adresate unei “nebune” (Atât de dulce).

Eminescu a fost bețiv. Revelația aparține unui site pe nume Beerclub, care, de altfel, nu aduce în chip de argument decât o total neutră o biografie de un paragraf a poetului. În subsol se încaieră diverși internauți.

Eminescu e sfânt. Nu în sens figurat, ci sfânt de calendar, fiindcă ceva numit Liga Scriitorilor din România i-a cerut Patriarhului Daniel canonizarea poetului. Liga Scriitorilor din România pare a fi Liga Scriitorilor Români din Cluj, posesoare de blog pe WordPress, condusă de Al. Florin Țene, membru corespondent al Academiei, posesor de e-mail de Yahoo. Biserica Ortodoxă a refuzat canonizarea, explicând cu răbdare: ca să fii sfânt îți trebuie și evlavie, nu numai reputație, talent și altele câte avea Eminescu.

Toate cele de mai sus sunt foarte departe de o istorie solidă a receptării de acest tip. Cu siguranță, contribuții eminesciene de dată recentă și de același nivel se mai găsesc. Puteți verifica și dumneavoastră, în modul cel mai simplu: căutați pe Google Adevărul despre Mihai Eminescu. Că doar Google știe tot, nu?

Articol scris pentru ediția de joi, 16 ianuarie, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts