Dudeism

În mod normal, dacă autorul acestor rânduri ar fi fost o persoană onestă, acest articol nici n-ar fi existat, fiindcă subiectul lui e moștenirea filozofică și în mod particular umanist-pacifistă a lui Lebowski “The Dude”, personajul lui Jeff Bridges din filmul Fraților Coen. Dar, cum azi se lansează o carte pe tema asta, The Dude și maestrul zen, meditația și tăcerea merită curmate o clipă.

Mai întâi despre film: Big Lebowski a fost lansat în 1998 de Frații Coen și e cotat în diferite topuri ca una din cele mai savuroase comedii ale tuturor timpurilor. Nu există descriere mai nedreaptă și categorială (scuzați cuvântul, Lebowski-The Dude nu l-ar fi pronunțat niciodată) pentru peliculă. Filmul e un qui pro quo bizar și în același timp irezistibil: un șomer fumător de iarbă și băutor de White Russian, pe nume Lebowski, e luat, de o bandă de derbedei cu aspirații de gangsteri, drept un alt Lebowski, răufăcătorul, cel care deține mai multe milioane extorcate de la, în fine, un alt personaj.

Toată povestea sună ca-ntr-un Billy Wilder sau ca-n Beaumarchais. Dar e altceva, în primul rând grație personajului titular, interpretat de Jeff Bridges, care reușește incredibil să-și castreze toate atributele de sex simbol și să se transforme într-o paiață bărboasă, cu păr lung, slinos, îmbrăcată în cele mai incredibile ciurucuri din clasa pulover cu guler-șal, halat de baie și pantaloni scurți de la reduceri. Dacă ați văzut filmul, v-am plictisit deja; dacă nu l-ați văzut, singura voastră scuză e că, poate, sunteți într-adevăr lebowskieni și dudeiști, într-o asemenea măsură încât nu considerați necesar să vă bateți capul cu lung-metrajele de artă realizate de regizori manieriști, pe deasupra și frați.

Acum despre carte: la 15 ani de la lansarea filmului, volumul prezintă rezultatul a cinci zile de conversații între Jeff Bridges și un maestru zen pe nume Bernie (Glassman, o să vă amintiți dacă sunteți tocilari, dar prenumele, Bernie, devorează numele de familie). Conform tuturor relatărilor, Bernie, maestrul, a venit într-o zi la Jeff Bridges și i-a spus că filmul e plin de învățături și spirit zen și că ar merita discutat pe tema asta. Deși între Bridges și Frații Coen nu a venit vorba deloc de zen la filmările pentru Lebowski, cel dintâi a acceptat să stea de vorbă cu maestrul Bernie și, în carte, îi dă implicit dreptate atunci când acesta găsește sămânță de povești moralizator-ezoterice în diferite secvențe.

În principiu, în carte, atâta cât am citit – fiindcă de la un punct încolo m-am luat cu altele, exact ca pontiful religiei, The Dude – maestrul Bernie enunță tot felul de episoade și le găsește o intepretare zen, după care Jeff Bridges spune o serie întreagă de povești de viață, care viață se întâmplă mai ales la filmări, în rulotă sau alte spații aferente platoului. Interpetările îi cântă în strună lui Bernie. Am mai zis odată asta?

Nu știu. Cât am citit din carte am citit când eram peste măsură de obosit, înainte să adorm, și ce scrie acolo e de un lejerism nemaivăzut, ciulama pentru creier, mici revelații în care mintea se trezește ca un membru amorțit. O rușine, cu excepția faptului că însuși sensul discuțiilor și doctrina globală a dudeismului interzic orice fel de activitate intelectuală mai susținută și mai tulburătoare decât acest gen de furnicătură.

Pân-aici, tot n-ar fi de-un articol. Dar acum vreo doi ani, am citit o carte numită The Big Lebowski and Philosophy: Keeping Your Mind Limber and Abide Your Wisdom. Un titlu prea lung ca să-mi bat capul să-l traduc, cartea am cumpărat-o pe Kindle, dar am văzut-o ulterior la Cărturești, de hârtie, la un preț previzibil de nesimțit față de ediția electronică, care costă numai vreo 13 dolari, adică vreo 40 de lei. Acolo, lucrurile erau expuse foarte organizat și mult mai doct decât în volumul care a apărut ulterior la Humanitas, ăla cu maestrul Bernie. Că veni vorba, m-aș distra să-l văd pe Gabriel Liiceanu, diriguitorul editurii, în dialog cu același Bernie și cu Jeff Bridges, și ca să duc până la capăt insolența, mi-ar plăcea să participe și Andrei Pleșu, că tot e directorul Dilemei, locul unde scriu aceste rânduri.

Dar, oricum, din toată cartea aia foarte metodic împărțită – nu cea cu maestrul zen, cealaltă, cu filozofia – nu mai țin minte nimic, doar, eventual, faptul că, parcă, era ceva cu neo-kantianism într-un capitol. Însă asta n-are nimic de-a face cu una din dilemele mele deocamdată insolubile, sensul verbului to abide. “The Dude abides”, spune una din replicile celebre din film – și chestia asta, deși am înțeles-o literal din prima, continuă să mă intrige. Sensul de dicționar ar fi “încuviințează”. Dacă ai frunzărit ceva filozofie, te gândești la stoicism și la integrarea în ordinea cosmică. În cheie religioasă, ar fi, chiar, “se închină”. Dacă îți activezi locuțiunile românești, ar fi “lasă să treacă de la el”. Dar tot nu e ce trebuie.

The Big Lebowski nu a produs numai un film irezistibil și două cărți. Pe Internet găsiți și un stil de viață numit dudeism, și o publicație numită The Dudespaper. Există tipi care se îmbracă exact ca Lebowski, cu pulovăr cu guler-șal sau halat jegos de baie, iar eu, când am fost invitat la lansarea cărții de la Humanitas, așa am vrut să mă duc. Soția mea, Ana-Maria Caia, om serios, colaborator al Dilemei, mi-a zis că mă omoară dacă fac așa ceva. După aceea s-a dovedit că de lansarea e într-o zi în care eu sunt plecat din București, cu niște treburi. Când a aflat asta, Ana-Maria m-a lăsat să merg în halat. Dar, sigur, diferența dintre mine și The Dude e că eu am treburi, iar el, nu.

Articol scris pentru ediția de joi, 28 august, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts