Dragomanul și pantoful

Zicător de bancuri pe la conferințe oficiale și posesor al celebrei găuri în pantof, Jeffrey Franks e un înger păzitor – e drept, cam ciudat – pentru România. Și nu e vorba numai de modul decisiv cum influențează politica economică, cu ale sale tranșe de împrumut.

Să ne gândim la comentariile răutăcioase pe tema găurii din talpă. Sigur, așa ceva e treaba tabloidelor, iar Franks însuși n-a obiectat nimic la întreaga gălăgie care s-a stârnit, precizând zâmbăreț, dar sec, după incident: “Mi-am schimbat pantofii.” Dar, dacă Franks ar fi avut în job description vreo țară africană, probabil că acolo nu s-ar fi vorbit chiar câteva zile despre asta. De ce s-a vorbit în România?

Pentru că la noi potentații autohtoni ies în evidență mai curând prin ceasuri ultrascumpe și mașinoaie excentrice. Iar acest gen de ostentație e mai… ostentativ într-o țară în care lucrurile nu merg sau merg în pierdere. Ce crede cu adevărat, dar cu adevărat, Franks despre interlocutorii lui români și ostentația lor? Dar despre un fost prim-ministru care a dezvăluit un presupus document FMI, aflat în stadiul de ciornă, pe propriul blog. În ultimă instanță, așa ceva e un sabotaj al liniei de politică economică a țării. Și presupunând că Adrian Năstase va redeveni vreodată o figură de primă mărime în politica autohtonă, va mai putea el negocia cu FMI-ul de pe o poziție normală?

Oameni ca Năstase pot vorbi despre tot felul de lucruri. Oameni ca Franks, nu.
Problema unei țări ca România e că politica internă e mai reușită atunci când e dictată de factori externi. A trebuit să existe un Jeffrey Franks pentru ca cineva să-i spună marelui performer Boc că regiile de stat nu pot funcționa cu clienți politici, ca și alte lucruri din zona truismelor care nu ne lasă să scăpăm de noi înșine de 20 de ani.

Pe vremuri, domnitorii fanarioți jecmăneau Principatele nu numai ca să-și îngroașe propria pungă, ci și ca să plătească datoriile pe care le făcuseră la Înalta Poartă, mituind în stânga și în dreapta, pentru a accede la tron. Atunci când se instalau în Moldova sau mai ales Țara Românească, ei veneau cu un alai din care făceau parte inclusiv creditorii, dornici să-și protejeze “investiția”. La un moment dat, unul din proaspeții căftăniți apare la nord de Dunăre cu asemenea datorii, încât Sultanul, intuind ceea ce azi am numi creșterea TVA-ului urmată de contracție economică, îi plătește fără prea mult zgomot o parte din ele. De la respectivul sultan la Jeffrey Franks sunt doar vreo 200 și ceva de ani; materia primă, adică poporul, demnitarul autohton și banii, nu diferă prea tare, cu tot “progresul”.

Articol scris pentru ediția de miercuri, 11 mai a ziarului “România liberă

Pantoful lui Jeffrey Franks

Pantoful lui Jeffrey Franks

Poza de la care a pornit tot circul provine de pe Presidency.ro, dar a fost tăiată de Cristi Șuțu.

2 thoughts on “Dragomanul și pantoful”

  1. Apropo de jigniri aduse alora din afara, trebuie sa ne aducem aminte de premierul francez (nu-mi amintesc numele) care venise “sa-si ia tainul”. Si au mai fost. Parerea mea e ca e unul din motivele pentru care nu sunt tocmai prietenosi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *