Două din cele trei mize ale ordonanței care modifică Legea Audiovizualului

De ieri, de la prânz, de când a apărut faimoasa ordonanță care modifică Legea Audiovizualului, primesc telefoane și invitații de a vorbi pe tema asta din diferite locuri. E clar că piața media a luat foc, dar o serie întreagă de stakeholderi tac mocnit, deoarece cartoful fierbinte e în mâna altora. Am făcut o serie întreagă de săpături, mai ales că Oana Dobre m-a chemat la 6, la Money TV, ca să vorbesc chiar despre ordonanță, și am câteva concluzii:

ASPECTUL POLITIC, CA SĂ SCĂPĂM DE EL. E bine că povestea cu demiterea CNA de către Parlament prin respingerea raportului de activitate a dispărut din proiectul de ordonanță. S-ar fi ajuns la situația deplorabilă în care e în momentul de față TVR-ul, a cărui principală problemă e controlul politic creat de legea caducă de funcționare. Povestea cu prescrierea amenzilor până la judecarea contestației e însă o problemă pentru același CNA. În principiu, am crezut multă vreme că instituția asta are în ADN controlul politic asupra mass media, dar amenzile date în ultimii ani de Consiliu mi s-au părut dacă nu justificate, cel puțin utile. CNA-ul are membri rezonabili și știutori și e singura autoritate cu un grad de credibilitate pe care o poți invoca, de exemplu, într-un raport Soros atunci când vorbești despre dezechilibrul politic de la Antena 3 sau B1, măcar numărând amenzile fiecăruia și motivele lor. Nu bag mâna-n foc că broadcasterii sunt din cale-afară de afectați de sumele pe care trebuie să le plătească, care mi se par mici, dar s-ar putea să nu fie chiar așa.

SCOATEREA AGENȚIILOR DIN JOC. Interesant e faptul că isteria s-a creat mai degrabă în zona de business, și nu în cea politică, și e clar de ce: dacă advertiserul primește facturi direct de la televiziune, dispar rebate-ul și niște etaje din sediile unor agenții. Cel mai tare s-a strigat despre faptul că principalul beneficiar al ordonanței e Intact, ceea ce, măcar în zona în care reglementează relația cu agențiile, nu stă în picioare. De ordonanță beneficiază în exact aceeași măsură și CME, și Kanal D și toți ceilalți actori ai pieței TV care obțin venituri substanțiale din publicitate, adică exact partea onorabilă – atâta cât se poate în România – a acestui business. Am mai auzit despre faptul că prevederea asta e discriminatorie, fiindcă printul și online-ul trebuie să contracteze în continuare prin agenții. E adevărat, dar e o prevedere exact la fel de discriminatorie ca, de exemplu, cele care interzic spoturile cu copii, normează dreptul la replică sau stipulează obligativitatea publicării acționarului-persoană fizică, în zona TV. Fiindcă banii și influența sunt într-adevăr la TV, acest gen de reglementări apar mai des în acest segment – și nu numai la noi. Lucru care pe mine nu mă încântă, dar, se pare, funcționează. Despre asta ar putea vorbi mult mai cu cap un jurist decât mine.

CUM O FI LA ALȚII? Pe firul poveștii, prima oară m-am întrebat dacă transparența unei piețe, ca aceea de publicitate, poate fi reglementată de o lege. Și dacă nu cumva practicile dubioase vor fi reinventate sub forma unor workaround-uri. E ordonanța “o ingerință stupidă făcută de analfabeți”, așa cum zicea ieri, cu aplomb, reprezentantul uneia din industriile implicate? Întrebarea logică este dacă astfel de legi există și în piețele civilizate. Ei bine, da: toată zona referitoare la relațiile dintre advertiser, agenție și televiziune seamănă foarte tare cu o lege promulgată în Franța în 1993, supranumită Legea Sapin. Puteți citi un rezumat al ei aici, dacă știți franceză. Fără să fi avut timpul – și nici pregătirea juridică – să sap foarte adânc, mie mi se pare că problema a fost aceeași și soluția legislativă e foarte apropiată.

Sigur că la vremea respectivă, în Franța, agențiile au reacționat asemănător. Netul mai păstrează o pagină din 1993 a AdAge, din care vă puteți convinge de acest lucru. Rămâne întrebarea: se poate reglementa așa ceva printr-o lege? Răspunsul pare a fi, din nou, că da, spune The Advertising Handbook a lui Christopher E. Gittings și Sean Brierley aici. Profitul agențiilor a scăzut între 30 și 50%, susțin autorii. Ownerii de media au încercat să bage și BTL-ul, care era “discriminat” prin Legea Sapin, la un loc cu media buying-ul, dar nu au reușit.

The Advertising Handbook dă și un detaliu foarte interesant: o asociație a advertiserilor britanici (din Franța, bănuiesc) a salutat la vremea respectivă Legea Sapin. De ce? Dacă intermediarul, adică agenția, era problema, înseamnă că și marii clienți și-ar putea freca mâinile din cauza unui context care îi ajută să obțină mai multe GRP-uri cu aceiași bani cheltuiți. În Franța, britanicii păreau scoși din joc, dar la noi? Presa noastră s-ar putea duce spre astfel de mari clienți, ca să le afle părerea. Dar voi ce credeți, vor vorbi aceștia? 🙂

LIPSA CONSULTĂRII. A introduce această ordonanță de urgență fără consultare publică e într-adevăr foarte riscant pentru inițiatori, despre care s-a spus că sunt Intact. În acest stadiu, Intact ar trebui să nege sau să-și asume inițiativa, cred. Lipsa consultării e un lucru grav, fiindcă ea, consultarea, e strict necesară pentru o legiferare democratică. În ziua de azi, din păcate, aceeași consultare e foarte des un simulacru în spatele căruia se ascund lucruri numite Public Affairs sau lobby – numele românesc, urât, e “sforărie” -, care determină în ultimă instanță decizia. Presupun că inițiatorul, oricare ar fi el, a preferat să evite acea sforărie și să își asume scandalul de după apariția ordonanței. La fel, a arunca o asemenea propunere pe piață în campanie electorală mi se pare orice altceva decât o dovadă de tact, mai ales că din campanie mai sunt doar vreo două săptămâni, iar beneficiile politice (pe raționamentul “nu luăm amenzi de la CNA, deci putem face orice la TV”) sunt deocamdată ipotetice. Dar, cine știe, o să avem surprize?…

P.S.: Nu am avut timp să mă edific ca lumea cu privire la zona care, de fapt, e cea mai interesantă: telecomurile și reglementarea lor. E clar că ei sunt nou-veniții în peisaj și că încep să reprezinte o miză politică prin implicarea în conținut. Aici lucrurile sunt chiar palpitante din punctul de vedere al business-ului. Dar despre asta, cu altă ocazie.

6 thoughts on “Două din cele trei mize ale ordonanței care modifică Legea Audiovizualului”

  1. Salut,

    Lipseste tratarea ca subiect a urgentei, de ce era urgent ? Acest tip de guvernare fara comunicare, transparenta si prin dictatura ordonantei de urgenta, nu promite nimic bun pentru – probabil – perioada dupa 9 decembrie. Puterea actuala a promis ca nu va face precum cei din guvernarea anterioara, in ce priveste reglementarea prin OUG si consultarea publica. Foarte multi oameni au iesit in strada in iarna asta. Eu cred ca unul din zecile, sutele sau miile de motive au fost si lipsa de consultare publica (fiecare intelegem altceva probabil, din aceasta sintagma). Insa ce putem face este sa privim Legea privind transparenta decizionala si putem observa ca nu a fost respectata. Pentru mine, fata de celelalta zeci sau sute de motive, lipsa consultarii conform cadrului legal, este ingrijoratoare. Nu inteleg de ce daca au promis ca fac consultare, nu o fac. Inseamna ca au mintit ?! Cu ce sunt diferiti fata de cei de la PDL, UDMR, etc.?! Apoi desi li s-a cerut consultare pe lege (ceea ce legea accepta si obliga autoritatea sa organzize consultarea) pur si simplu, inteleg din relatarile publice, nu au facut-o. Ce poti crede despre o guvernare care reglementeaza de urgenta, fara consultare ?! Ca va face si mai rau dupa probabila accedere la putere ?! Apoi de ce era o urgenta in acest moment sa fie reglementate raporturile de piata si de putere ? Romania nu are buget pentru anul viitor si piata relatiilor media era asa, un incendiu de stins ? De ce s-a vorbit de Intact ? Pentru ca primul raspuns la intrebarea “Cui foloseste?!” este Intact. Desigur si altora le este utila, dar este bine sa adopti masura astfel incat sa beneficieze un grup, din care face parte exact cine trebuie. Chipurile sa nu se vada. PS: Am experienta propunerii unor puncte de vedere legale, catre un minister din Romania, de 4 ori in acest an, in perioada legala de consultare publica. La vedere. In ministeriatul de acum 6 luni, mi s-a raspuns la respectiva propunere legala. In acelasi ministeriat din guvernarea Ponta, de 3 ori, nu mi s-a raspuns nimic.

  2. (cf. paginademedia.ro) Din OUG privind CNA, asta mi se pare haios, ne spune Guvernul cum sa ne aranjam canalele in grila, in receptor: “Cabliștii riscă amenzi usturătoare, între 1 și 3 la sută din cifra de afaceri, dacă nu respectă noile prevederi: posturile TV trebuie aranjate în ordinea audienței și trebuie să aibă aceeași calitate a transmisiei. Dacă posturile TV pot obține amânarea amenzii, în cazul cabliștilor, contestarea în instanță nu suspendă aplicarea amenzii.”

    Posturile TV trebuie aranjate in grila in ordinea audientei ? Cine este masuratorul audientei, a dat Gvuernul OUG si pentru asta ? Si daca eu mi le schimb in casa, in receptor, in alta ordine ? Si de ce de-abia dupa doi ani cei de la TV afla daca platesc sau nu amenda si cei de la cablu sunt obligati sa plateasca si abia apoi, eventual, sa primeasca banii inapoi ?

    M-as mira daca se va adopta si Legea sanatatii publice tot prin OUG ?

  3. Si asta este si mai si. Cine constata diferenta de calitate si cum, intre transmisa afisata pe ecran si cea de la sursa, cind am purici ? Daca este de la cablul cu mufa SCART ? Daca semnalul la origine este prost ? Daca consumatorul reclama la ANPC, ca se vede prost transmisia unui post de televiziune, cum anume constata ANPC abaterea de la calitate ? Va avea inregistratri video la origine si la difiuzare ? Cum este definita rezolutia video, pentru ce fel de receptor ? Ce inseamna aspectul de imagine ?

    Asta nu este o aberatie adoptata in regim de urgenta. Daca cineva trebuie sa mai traduca din romana in romana OUG inseamna ca a fost prost facuta. Definirea rezolutiei video trebuie astfel determinata incat sa poti merge in litigiu, in instanta.

    Iata din OUG, cf. paginademedia.ro: “c) Pentru retransmisia prin retele de cablu digital si retransmisia prin retele de satelit, retransmisia serviciilor de programe trebuie sa se faca astfel incat dupa prelucrare sa se pastreze rezolutia video si aspectul de imagine originale ale sursei.”

  4. Ce este coruptia ? Intr-un text de lege, nu se pot face simple afirmatii, in expunere de motive. Exista coruptie dovedita in instanta prin contractele dintre agentiile media, grupuri media si clienti ? Ce fel de afirmatie este asta, dupa ureche, din OUG: “Obiectivele de combatere a coruptiei manifestata la nivelul achizitiei de spatiu publicitar media, precum si necesitatea combaterii sistemelar netransparente si anticoncurentiale in acest domeniu, care afecteaza in egala masura activitatea statiilor tv si dreptul publicului la informatii corecte si de calitate….”

    Care sunt cazurile de coruptie constatate de initiatorul legii (se poate un raspuns, nejurnalistic, cu probe, fara ca publicul sa fie luat la misto) ? Exista procese in curs, sesizari penale la parchet pe astfel de cazuri ?

  5. Cred ca “uau” inseamna ca nu am convins, dar polemica nu supara pe nimeni. Si mai important este sa fim cu ochii pe guvernare, oricare ar fi aceea, sa nu comita abuzuri. Iata ca azi, 21 decembrie, a fost publicat de catre Consiliul Concurentei un punct de vedere, fundamentat legal. Toata actiunea Guvernului pare si mai caraghioasa. Nici azi se intelege de ce primul ministru s-a grabit? Oarec care au fost specialistii in piata media care au scris legea si de ce au facut-o ? Consiliul Concurentei este de acord pe ici pe colo cu modificarile, dar la altele arata ca interventiile contravin functionarii pietei. Iar amenzile pe care urma sa le stabileasca OUG frizau, conform jurisprudentei CEDO, natura penala. De ce dl. Zaharescu a spus ca OUG este aprobata si apoi s-a dovedit ca nu este aprobata ? De ce a avut loc tot acel balet si acel circ ? Comentariul pe marginea Deciziei CC este al Agentiei MEDIAFAX (ma rog, trustul PRO), aici : http://www.orange.ro/stiri/divertisment/cc-avizeaza-oug-de-modificare-a-legii-audiovizualului-cu-conditia-aplicarii-must-carry-si-la-satelit-115456

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *