Donați pentru Feri Predescu, are să-i dea o mulțime de bani lui Radu Mazăre

Feri Predescu, unul din puținii corespondenți locali cu o vizibilitate mare din presa românească, a pierdut un proces de calomnie cu Radu Mazăre, primarul Constanței, și are să-i dea acestuia 15.000 de euro. Ca om care am fost pe statul de plată al unei redacții, știu cât de mult înseamnă această sumă în cazul unui jurnalist onest, care nu are alte surse de venit. De aceea, am marșat din prima la ideea Agenției de Monitorizare a Presei de a dona o sumă în contul lui Feri Predescu. Vă propun și vouă să o faceți, dacă puteți. Contul este:

Banca Transilvania sucursala Constanta – RO40BTRL01401201D45373XX – titular Predescu Ghiulfer (Feri).

Mai puteți ajuta semnând petiția care se găsește aici.

Mai multe detalii și lista donatorilor:

8 decembrie 2008

Bucuresti

Sprijin pentru un jurnalist care trebuie sa ii plateasca 15 000 de euro primarului Mazare

Decizia definitiva si irevocabila impotriva ziaristei Feri Predescu, intr-un proces civil de calomnie intentat de primarul Constantei, Radu Mazare, este o victorie a coruptiei si crimei organizate asupra libertatii de exprimare.

Nu ma impac cu aceasta situatie.

Feri Predescu a relatat, intr-o emisiune TV la care era invitat si Radu Mazare, despre relatiile primarului Constantei cu lumea interlopa. Informatiile erau publice, ele erau rezultatul unei anchete realizate de o echipa de 12 jurnalisti de investigatie care au redactat o monografie a crimei organizate care sufoca orasul si judetul Constanta. Informatiile la care s-a referit Feri Predescu fusesera deja publicate nu numai in aceasta monografie, ci si intr-un cotidian central. Ele detaliau relatia dintre afaceri, lumea interlopa, politicieni si administratia locala. Nici monografia, nici cotidianul nu erau editate in Constanta. Nici unul, nici celalalt nu au pierdut in justitie niciun proces deschis de Radu Mazare. A pierdut, insa, Feri Predescu: ea a vorbit, la telefon, din Constanta. A castigat la judecatorie, a pierdut la tribunal. Tribunalul a dispus ca Feri Predescu:

– «sa prezinte scuze reclamantului prin intermediul unei scrisori publice adresata acestuia, in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;

– «sa publice prezenta hotarare, pe cheltuiala sa, intr-un ziar de larga circulatie in Municipiul Constanta si intr-un ziar central de larga circulatie in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari, sub sanctiunea platii daunelor combinatorii de 100 ron/zi de intarziere»;

– sa plateasca 50.000 de RON daune morale, cheltuielile de judecata in valoare de aproximativ 7 197 RON.

Curtea de Apel Constanta a mentinut decizia. Reamintim judecatoarelor de la Tribunalul si Curtea de Apel Constanta, care au luat aceasta decizie, ca in situatiile care prezinta interes public, care implica politicieni sau functionari publici importanti, jurnalistul care a exprimat cu buna-credinta opinii avand o minima baza factuala, este protejat de articolul 10 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In plus, condamnarea la plata unei sume de aproximativ 15 000 de euro, la care se adauga obligatia de a publica zcuze hotararea instantei, este mult disproportionata din perspectiva Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceste considerente fundamenteaza decizia ziaristei de a da in judecata statul roman la CEDO, sprijinita de APADOR-CH.

Dar pana atunci ea trebuie sa execute decizia judecatoreasca irevocabila. Ceea ce, pe mine ma revolta. Simbolic, mesajul acestei pedepse este urmatorul: cine se leaga de mine, plateste scump. Mesaj dur, transmis cu forta unor voci – Tribunalul si Curtea de Apel Constanta – care ar trebui sa fie garant al administrarii legii, iar nu protectoare ale celor care nu vor sa se vorbeasca despre crima organizata. Simt nevoia sa protestez fata de aceasta victorie asupra unuia dintre putinii ziaristi care mai indraznesc sa vorbeasca liber intr-unul dintre orasele cele mai sufocate de coruptie si crima organizata. Iar pentru a face din protest o institutie, simt nevoia sa ii recladesc ziaristei Feri Predescu si celor care gandesc si actioneaza ca ea, increderea ca daca la Constanta sunt singuri si vulnerabili in fata unui primar abuziv, nu sunt singuri in Romania.

Inteleg sa contribui la eliberarea ei de sub presiunea unei pedepse excesive si sa-i usurez efortul cu o contributie in bani. Sa inteleaga primarul Mazare ca nu ajunge un calus de 15 000 de euro pentru ziaristii din Romania.

Am depus azi o suma in contul colegei mele Feri Predescu impotriva lui Radu Mazare si a acelor magistrati din Constanta care nu apara principiul libertatii de exprimare.

Mircea Toma, presedinte Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei

Se alatura demersului si o sprijina financiar pe Feri:

1. Jean-François Julliard, Secretar general, Reporteri fara Frontiere
2. Ioana Avadani, director executiv – Centrul pentru Jurnalism Independent
3. Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania
4. Rodica Culcer, jurnalist
5. Catalin Tolontan, jurnalist
6. Dan Tapalaga, jurnalist
7. Iulian Comanescu, jurnalist
8. Valentin Zaschievici, jurnalist, Jurnalul National
9. Liana Ganea, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei
10. Razvan Martin, coordonator al programului FreeEx, Asociatia Agentia de Monitorizare a Presei
11. Stefan Candea, jurnalist, vicepresedinte Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
12. Sorin Semeniuc, jurnalist, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
13. Catalin Pruteanu, jurnalist, Jurnalul National
14. Cristian Stefanescu, ziarist Deutsche Welle Radio
15. Cristian Godinac, presedinte al Federatiei Romane a Jurnalistilor MediaSind
16. Sanziana Ionescu, jurnalist, Gandul
17. Carmen Macavei, asistent executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent
18. Petrisor Obae, jurnalist, paginademedia.ro

Cristian Tudor Popescu s-a alaturat demersului nostru cu propriul sau punct de vedere:

“Cele spuse de jurnalista Feri Predescu in emisiunea postului Realitatea TV din 12.08.2006 in legatura cu Primarul Constantei, Radu Mazare si razboaiele interclanuri din acest oras nu reprezinta un demers ireprosabil profesional. Chiar daca exista intr-o urbe lucruri “indeobste cunoscute”, despre care “se stie”, “se aude”, chiar daca aceste lucruri pot fi si adevarate, un ziarist profesionist nu are dreptul sa utilizeze asemenea “argumente”: “Ceea ce am spus, am spus in calitate de observator al cotidianului, de ani de zile, chestiile astea se observa, se discuta, se consemneaza”. Daca nu poate acoperi asemenea afirmatii cu dovezi concrete, ziaristul se expune unei hotarari judecatoresti defavorabile. Ceea ce s-a si intamplat in procesul Radu Mazare versus Feri Predescu.

Suma insa, la plata careia a fost condamnata jurnalista din Constanta, 15 000 euro, mi se pare dovada clara a unei rele judecati, nu numai nedreapta, ci si agresiva, indreptata la intimidare impotriva intregii bresle jurnalistice. Este o suma menita sa distruga practic un jurnalist a carui vina nu justifica nici pe departe asemenea sentinta. Prin urmare, inteleg sa ii donez o suma de bani jurnalistei Feri Predescu, in semn de protest si solidaritate, pentru a contribui la achitarea amenzii, pana cand se vor pronunta organismele europene de justitie.”

Cristian Tudor Popescu

SEMNEAZA SI TU PETITIA SI FA O DONATIE PENTRU A SPRIJINI LIBERTATEA PRESEI. http://www.petitieonline.ro/petitie-p49832053.html

[donatiile se pot face la Banca Transilvania sucursala Constanta – Contul in lei RO40BTRL01401201D45373XX – titular cont Predescu Ghiulfer (Feri)]

16 thoughts on “Donați pentru Feri Predescu, are să-i dea o mulțime de bani lui Radu Mazăre”

  1. Ca ziarist, atat timp cat nu esti in stare sa demonstrezi ce afirmi esti bun de plata!
    Foarte bine a patit si poate, in felul acesta, data viitoare va fi mai bine pregatit inainte de a scrie un articol. In felul asta ori nu mai apar articole aiurea, ori sunt atat de bine documentate incat justitia, oricat de corupta ar fi, nu mai poate lua o hotarare care sa contrazica lucruri evidente.

  2. Daca as fi coleg de breasla cu voi, v-as intelege. Altfel, din pacate, nu.
    Piscati-l de fund pe CTP sa latre la mizeria asta de justitie, vad ca atunci cind e de luptat se da la fund!

  3. Nu este adevarat ca un jurnalist are nevoie de dovezi foarte solide, atata timp cat exista argumente ca sa-i justifice demersul jurnalistic. Cu justitia corupta insa, Radu Mazare primeste un imprumut, pana cand Feri Predescu va castiga procesul la CEDO. Ca dom’ Mitica nu vrea sa-i repereze onoarea.

    Se poate sa vedem decizia Curtii de Apel Constanta, si pe ce s-a bazat ea? Care este instanta superioara? De ce este decizia definitiva?

    Din pacate, ceva imi spune ca Monica Macovei nu se va intoarce la portofoliul Justitiei.

  4. Profit de aceasta ocazie pentru a va ura tuturor un calduros LA MULTI ANI si tot ce va doriti. De ce asa devreme ? Fiindca:
    1. Pentru mine luna decembrie este foarte aglomerata (ca activitate profesionala). Zile libere ? La anu` !!!
    2. Mi-a crapat putintel windowsul (merge dar cu probleme) iar de intrat pe bloguri nu o fac decit de acasa.
    3. In concluzie e posibil sa nu prea mai apar pe bloguri.
    Sa ne vedem sanatosi si sa aveti “drum drept si lumina“ cum bine zice cineva.
    Marian.

  5. Ceea ce trebuie adaugat la cazul lui Feri este ca in emisiunea blamata erau de fata si Radu Mazare si Nicusor Constantinescu, care si-au aparat imaginea si punctul de vedere, chiar au facut-o nebuna, buna de ‘dus la balamuc’. Iata de ce nu are dreptate Cristian Tudor Popescu, al carui demers este de fapt menit in mod pervers s-o discrediteze pe Feri si sa transforme donatia sa intr-o actiune umilitoare. Aici este vorba de o pura actiune de intimidare a jurnalistilor si de aceea ne-am solidarizat. As fi preferat sa-si fi facut demersul in mod individual, iar actiunea noastra sa fi ramas neviciata. Astept insa ca domnul Popescu sa faca propria investigatie in interiorul lumii interlope in care colaboreaza borfasii si politicienii, daca-l tin balamalele. Toti stim ca lucrurile acestea se intimpla, dar nu putem vorbi despre ele. Sint esigura ca stie si domnul Popescu acest lucru.

  6. Feri a avut dreptate, mai mult ca sigur.Fratii Vasea, cei care au intrat in Hotel Flora al primarului Mazare isi cereau drepturile pentru conductele de petrol sparte la comanda acestuia si a clanului sau.
    La un moment dat fostul ministru Codrut Seres a facut o afirmatie aparuta in presa la adresa fostului prefect de Constanta, Martin si a lui Nicusor Constantinescu referitor la spargerile de conducte la comanda acestora(un anume Sponti a facut 2 ani de puscarie dupa ce a fost prins cu motorina furata-isi facuse o hala peste o conducta ce trecea pe langa comuna Castelu,jud.Constanta si amenintat ca daca nu isi tine gura va sta la “mititica” 25 de ani).Cum de a reusit Mazare care avea casa ipotecata inainte de alegerile din 2000 sa stranga o avere de 6 milioane de Euro si sa apara in Top 100 din revista Capital in anul 2002, nu se intreaba nimeni?Bugetul Constantei in acel an a fost de 60milioane de Euro – exact 10% era averea lui atunci – vesnica zeciuiala a celor corupti ajunsi la putere!

  7. Incerc sa nu fiu prea dur, dar nu imi dati alternativa. Sunteti agramat. Nu ma intereseaza ora la care a fost scris. Argument in sprijinul afirmatiei mele: “Ca om care am fost pe statul de plată al unei redacții, știu cât de mult înseamnă această sumă în cazul unui jurnalist onest, care nu are alte surse de venit.”
    Aveti un acord de milioane. Aceasta nu este o greseala facuta din neatentie, este una facuta din obisnuinta.

  8. 1. fiind vorba de Mazare, intr-adevar o depling pe Feri Predescu pentru modul obscen in care á furat-o’ de la o institutie aservita intereselor de moment / context politic
    2. pe de alta parte am fost in postura in urma cu ceva vreme in care asa zisi jurnalisti de la Atac au postat o serie de articole murdare despre subsemnatul (calomnios e putin spus in acest caz) fara macar sa incerce sa afle daca sunt fundamentate sau nu…dorinta de senzational intr-o anumita parte a presei este peste limita decentei, a deontologiei si a bunului simt in multe cazuri…

    asa ca : unde tragem linia ?

  9. Spam: când m-am hotărât să donez pentru Feri Predescu nu m-am gândit la fondul chestiunii, ci pur și simplu la sumă, care e foarte mare pentru un jurnalist. Ar fi trebuit să fac săpături ca să mă lămuresc ce cred eu despre ce s-a zis și s-a făcut – și oricum ideea asta e cam hopeless, cât timp avem un verdict în proces și eu nu sunt justiția română. Feri Predescu este însă unul din cei mai buni jurnaliști din afara Bucureștiului și chiar presupunând că a greșit, mi se pare că solidaritatea e binevenită. Nicio legătură între ea și jurnaliștii care scriu pe bani împotriva cuiva ș.a.m.d. Linia pe care o trag eu e între un profesionist care face un serviciu util social – și uneori tocmai de aceea jurnaliștii “și-o iau” sub diverse forme – și lucrurile rău-intenționate.

  10. Bravo Radu,
    m-am saturat de ziaristii care isi fac nume pe senzational. Toti se apuca sa latre la Mazare, Nastase, Iliescu, Hrebenciuc. Priviti-ma…sunt neinfricatul luptator pentru dreptate. jurnalistul roman, o victima a sistemului. totusi, chiar daca hotii comunisti din PSD incearca sa ma intimideze, eu imi fac datoria – imagine Badea telling this 🙂 – si ies pe sticla sa eliberez adevarul. Am voie sa spun orice de 18 ani, fara dovezi, am voie sa ma antepronunt, am voie sa fac orice ca e democratie si restul partidelor au grija de spatele meu. A dracu’ treaba, SOV, Patriciu, Taricianu, Base…toti curati ca lacrima. 15.000 euro a scapat lejer, oricum nu plateste ea. Si scutiti-ma cu demersul asta de doi lei, se stie de unde vin banii.

  11. Iulian,

    si tu te descurci binisor pentru un inginer… 😉

    altfel, demersul vostru privit prin prisma solidaritatii sociale si atit, merita mai mult decit un articol pe blog…ramin totusi la ideea ca fondul problemei si demersul vostru trebuie delimitate in mod clar, pentru ca altfel dau nastere unor comentarii idiosincratice de tip Marius.

    hai pa

  12. Nu mai e Mazare in costumul lui Fidel Castro, ca “lupta contra nedreptatilor” justitiei, contra DNA-ului s.a.?
    Curat-murdar!… Nici apa de mare nu spala obrazul.
    Ziaristii au mai mierlit-o rau in epoca 2000-2004, cand toate…(mai ales presa si justitia) erau aservite partidului-stat. Se-ntorc timpurile?

Leave a Reply to RazvanM Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *