Dincolo de calea ferată – un exercițiu reușit de empatie

Unul din reproșurile care se aduc filmelor românești din noul val e că sunt prea des sau prea mult despre masculul urban middle class, care-și aruncă la gunoi tinerețea și se înșurubează într-o maturitate satisfăcătoare material, dar plină de deziluzii. „Dincolo de calea ferată” nu e deloc așa, iar exercițiul de empatie pe care îl face Cătălin Mitulescu duce la un gen de catharsis care lipsește din alte filme altfel meritorii. 

Radu (Alexandru Potocean) e chelner în Italia, are o amantă de-a locului, mai matură și mai înlesnită material, dar se întoarce acasă, la Monica (Ada Condeescu), soția lui, și copilul lor, Luca. Aici, într-o mahala nenumită dintr-un oraș nici mare, nici mic, la doi pași de calea ferată, descoperă că lucrurile nu mai stau deloc cum stăteau și, chiar, Monica, sătulă de așteptat și promisiuni vagi, l-a înșelat. Nici Radu, nici Monica nu știu nici să iubească, nici, în ultimă instanță, să trăiască. Probabil, sunt de-abia alfabetizați, cu 12 clase obligatorii – și cu cele mai banale aplecări existențiale pe care le-ai putea presupune, de la mezelurile picante aduse de Radu cu microbuzul din Italia, la rochia de nuntă „balamuc” a Monicăi, o bucată zgârcită de mătase, al cărei prost gust nu reușește să o urâțească. Probabil, în timpul liber Radu se uită la fotbal și Monica bârfește cu prietenele, în chip de activități culturale, iar copilul crește cum poate, iubit dar neîndrumat, în maghernița care le ține loc de domiciliu familial. Prezentul narațiunii lasă să se ghicească între cei doi o veche pasiune, acum amenințată de distanțe și timp petrecut separat.

Și totuși, Radu și Monica se decupează în decorul mahalalei prin sex appeal, aflați la vârsta la care încă nimic, și mai ales trupurile, nu s-a urâțit. Cei doi strălucesc în costumația lor aproximativă, „de ocazie”, la petrecerea de nuntă și în jurul ei, cu ajutorul camerei manevrate de Liviu Mărghidan, care dă o specie de glamour oniric locațiilor prăpădite, evitând cu discernământ naturalismul.

Din nou spre deosebire de alte producții românești, în secvențele în doi, „Dincolo de calea ferată” e un film tăcut, din motivul ușor de înțeles că cei doi nu prea au multe să-și spună. Ada Condeescu și Alexandru Potocean reușesc să-și contureze personajele mai mult nejucând decât jucând, cu un soi de coregrafie stăpânită care accentuează misterul dintre ei. Potocean e foarte bun, iar Condeescu e cel puțin la fel de bună în acest gen de non-joc, în care reflecția spectatorului e declanșată de tăceri și fețe imobile.

Ca să ne întoarcem la empatie, scenariul și regia lui Cătălin Mitulescu reușesc să te scoată din confortul și dramoletele animalului urban din clasa de mijloc, iar asta e, în sine, un exercițiu altruist, care te umilește și în același timp te îmbogățește. Oricine poate iubi, oricine are acces la umanitate, iar poziția socială și educația nu te diferențiază, sugerează filmul. Bineînțeles, problema a fost și a realizatorului, care a trebuit să se desprindă de propriul personaj de middle class, în ideea că regizorii noului val au făcut de multe ori, și adesea cu succes, filme cu cu iz autobiografic și alter ego-uri ușor mutante.

Faptul că două personaje umile, de mahala, reușesc să iubească și să sufere mai mult decât noi, educații, esteții, spiritualii, e o achiziție nebanală și îndestulătoare la finalul filmului. Care, veți vedea, reușește să fie mai mult decât satisfăcător.

Articol scris pentru revista Șapte seri. Filmul a intrat de vineri în cinematografe.

Making of

  1. Emil Calinescu Reply

    Si asta e un film usor autobiografic.

    Mitulescu a trait undeva la periferie, a facut un documentar despre Adrian Minune, iar la “realizari”, la loc de cinste pe Cinemagia figureaza un videoclip de manele (Floare alba, floare neagra).

Post your thoughts