Dichis’n Blues: dincolo de blues, dichisul e chiar dichis

Blues-ul e o treabă prin care orice ascultător avizat trece la un moment sau altul şi în momentul respectiv are senzaţia că n-o să iasă niciodată din trip-ul respectiv, cum se zice. Eu mi-am cam încheiat socotelile cu el, după ce am început ca toată lumea cu britanicii din anii ’60 – Clapton, Mayall, Peter Green şi toţi ceilalţi – ca s-o iau înapoi (ca mulţi alţii, cred, din nou) către sursele lor, de la BB King la Robert Johnson şi să mă-ngrop în înregistrările istorice ale lui Lomax, care se găsesc acum la greu pe YouTube. De aceea, n-am crezut să am mari surprize cu ce-o să văd la Dichis’n Blues (Tulcea, 2-3 septembrie), şi totuşi le-am avut, în ordinea următoare. 

Blues-ul

Leszek Cichoński

Leszek Cichoński e un polonez născut în ’57, care a debutat în țara lui prin anii ’80. Nu știu exact care a fost traseul lui muzical, dar așa cum l-am găsit la Tulcea, e unul din puținii chitariști care au o conexiune validă cu Hendrix. Cu trupă foarte bine pusă la punct, capabilă de jam-uri prelungite (a și încheiat cu un potpuriu de Hendrix), surpriza pe care o produce Cichoński se poate rezuma: un tip care reușește să producă atât de multe note la chitară fără să fie ridicol sau plicticos. Poate că asta e și una din cele mai importante lecții ale lui Hendrix, după care au rămas toate postumele acelea pe care el nu le-a considerat bune de pus pe disc: pe undeva, fiecare notă contează, chiar și în cel mai neglijent sau improvizat context.

În prima seară au mai fost Soul Serenade, o trupă civilizată care produce ceva corect, cu iz acustic-countrish-academic, pe care Hanno Höfer, ca guest star, a infuzat-o cu feelingul lui inconfundabil, și Marcian Petrescu, zeu autohton al muzicuței, despre care în nesimțirea mea mai recentă habar n-aveam și care, ca frontman la Trenul de Noapte, a cântat suficient cât pentru următoarele 10 concerte de blues la care n-o să mă mai duc fiindcă sunt nesimțit. Probabil, Marcian Petrescu ar fi un sideman perfect pentru o trupă mare, dar așa, e cea mai bună muzicuță din România, cred eu, din nou, ca nesimțitul.

Soul Serenade feat. Hanno Höfer

Soul Serenade

 

Marcian Petrescu

Marcian Petrescu

Dichisul

În cazul în care considerațiile mele muzicale vi se par căldicele și vă întrebați ce caut aici, în afară de berea lângă care e laptopul la care scriu postul ăsta, aflați că cea mai mare surpriză a festivalului e organizarea. Totul se întâmplă la Casa Avramide, pe un fel de pajiște sau teren terasat de lângă construcția stilish ridicată de un grec venit din Ioannina la Tulcea cândva prin secolul al XIX-lea. Dichisul constă în primul rând într-o sonorizare foarte bună (poate ajută și spațiul dintre clădiri, în pantă, așa cum e) și un public destul de numeros și evident avizat, care aplauda exact atunci când era ceva de aplaudat. Cristi Antonescu de la Asociația Exil, organizatorii, m-a confirmat că e vorba de tulceni și faptul că într-un oraș de dimensiunile astea ai atâta public competent e de foarte, foarte bine.

Dar astea-s doar lucrurile aflate pe nivelul de bază al piramidei lui Maslow a dichisului. Pe palierele următoare sunt o bere artizanală foarte bună (am băut-o dar am uitat cum se cheamă, promit că aflu diseară și vă spun), grătare de scrumbie de Marea Neagră într-o curte privată, jam session-uri absolut spontane pe terasa de la Select, un trei stele cinstit unde poți mânca un batog home-made și un crap foarte bun. Organizatorii au mai programat un workshop de blues pentru copii cu Vali Răcilă, iar diseară sunt niște Hanno (din nou) cu Raul Kusak și Liviu Pop (adică Bluescore), niște italieni și Billy Branch, un alt guru al muzicuței, de fel din Illinois și nominalizat la Grammy. Mâine, festivalul se încheie cu o croazieră prin deltă cu jam session pe vapor.

Una peste alta, Dichis’n Blues e făcut de niște oameni care vor să se simtă bine și știu cum să facă asta, plus că, în același timp, reușesc să-i molipsească și pe alții. O surpriză evidentă despre țara în care 40% dintre locuitori cred în continuare că Soarele se-nvârte în jurul Pământului. Vreți să vă povestesc și restul?

Post your thoughts