Diaconescu. Cristian sau Cristi?

Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo 10 ani, după ce, în 2000, se făcuse secretar de stat în același minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiție și de la PSD la UNPR cu grație și sex appeal. Cum a făcut el asta? Și la ce fel de viitor îl predispune?

După studii de drept și diferite poziții deținute în organisme internaționale ca Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa sau Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, Cristian Diaconescu a apărut în prima linie a politicii în martie 2004, ca ministru în guvernul Năstase care își trăia ultimele luni, pe un val de nepopularitate care a dus PSD la pierderea prezidențialelor și, ulterior – prin majoritatea non-PSD creată de Traian Băsescu – și a guvernării. 

Ultima formulă de guvern Năstase. La prima vedere, cea mai nefericită montură pentru cineva care dorește să-și creeze imagine. Și totuși, Cristian Diaconescu a reușit să se crească în scurtul mandat. Cum? Cu un discurs articulat și potolit, fără stridențele și isteria ce caracterizează și azi (non-)retorica politicianului român. Diaconescu era – și este – genul de personaj dispus să dea dreptate interlocutorului. Și pe de altă parte, un politician care răspunde la telefon reporterilor, pentru care, în lipsă, este mai curând Cristi decât Cristian. O familiaritate temperată, care atestă o anumită legătură afectivă cu personajul, de felul celei pe care o creează brandurile ce ajung să fie poreclite, de la Bulina roșie la Blaupunkt. În studiourile de talk-show – Ce vremuri… pe atunci exista doar Realitatea TV! -, Cristi redevenea Cristian, ipostază în care era capabil să deturneze emisiunea către o discuție consistentă și potolită, așa cum nu se fac la noi la TV.

Din toate acestea, Cristi în absență și Cristian in corpore, Diaconescu și-a conturat rolul simbolic pesedistului bun. Era, cum se spune, contrast-avantajat pe fundalul de aroganță, rinocerizare, limbă de lemn al guvernanților din acele vremuri. A urmat congresul PSD care l-a detronat pe Năstase și l-a adus pe Geoană. Și, mai apoi, diferite frământări, care au culminat cu referendumul nereușit pentru demiterea lui Traian Băsescu, din 2007. Diaconescu a fost în continuare Cristian cu electoratul și Cristi cu PSD, în tot acest timp, fără a încerca să se desprindă prea tare în peisaj, într-un context în care alți politicieni ar fi apăsat pe accelerație. În 2008, a fost mai degrabă împins decât a decis să candideze la primăria Bucureștiului. După o campanie în care a părut preocupat să nu fie nici Cristi, nici Cristian, evitând prejudiciile de imagine pe care le-ar fi avut dacă ar fi intrat în luptă cu șerpescul Oprescu, a ieșit din cursă în primul tur, cu un 13% mult sub orice fel de scor electoral obținut vreodată de PSD.

De aici și până la reapariția în conducerea UNPR, cu Diaconescu nu s-a mai întâmplat nimic. Actualul ministru al Justiției a demisionat din PSD în martie 2010, cu o poveste polițistă referitoare la faptul că a fost filat de colegii săi de partid (în poveste apărea și Vanghelie. Marian Vanghelie, vă mai amintiți?), care i-ar fi putut crea lui Diaconescu o aură romantică, de proscris. Asta, dacă cineva ar fi luat-o foarte în serios, oricare-a fost adevărul.

În 2012, ca ministru de externe, Diaconescu va ști, cu siguranță, să nu gafeze. Are și CV-ul, și profilul. Însă, uitându-ne înapoi, problema lui Diaconescu e mai puțin ce știe să nu facă, cât ce face. Pentru a fi mai mult decât ministrul-de-după-orice-remaniere, el va trebui ca la un moment dat să-și asume cauze și roluri, chiar dacă până acum a câștigat din înfrângeri care pe alții i-ar fi scos din circulație, gen cea cu 13%. E drept, în România, politicienii Cristi sunt foarte rari. Însă chiar și un Cristi politic trebuie să știe să devină, din când în când, Cristian.

Articol scris pentru ediția de vineri, 16 martie, a “Dilemei vechi”

Enhanced by Zemanta
Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *