Dezvelirea şi zilele numărate ale lui Traian al Treilea

Dezvelirea de către Sorin Oprescu a unei statui ciudate a lui Traian, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, a provocat un scandal. Lucrarea, care aparţine sculptorului Vasile Gorduz, a fost repudiată de directorul Muzeului, care spunea acum câteva săptămâni că „nu va sta multă vreme acolo”.

Bronzul are vreo 2 metri şi 15 şi înfăţişează un Traian posac, ţinând pe braţe, ca pe o tavă, o lupoaică atinsă de catatonie. Poate că autorul, sculptorul Vasile Gorduz, a vrut să-l înfăţişeze pe împărat ţinând în mâini un animal care, ca să spunem aşa, fusese deja sculptat odată. Dar asta numai Răzvan Theodorescu, care a lăudat sculptura la dezvelire, ştie. Autorul lucrării, Vasile Gorduz, nu-şi mai poate comunica viziunea, fiindcă a murit în 2008. Însă nu e nici la primul scandal, nici la primul Traian: un Eminescu îmbrăcat într-un fel de negligé, cu capul mare, dezvelit în 2004 în Place de Roumanie din Montreal, a fost luat în râs de diasporă, la vremea respectivă, printre altele pe motive de asemănare cu Elena Ceauşescu. 

Dar cum e cu Traienii cei mulţi? Cel dezvelit la Bucureşti poartă numărul trei, fiindcă e turnat de Ioan Bolborea după macheta de ipsos a lui Gorduz. Ceilalţi doi sunt unul la Sevilla, fiindcă împăratul era de origine iberică, şi un altul la Accademia din Romania din Roma, din motive evidente. Ce-au zis locuitorii Sevillei şi romanii de cadou nu se prea ştie sau nu s-a prea auzit până la noi.

Pe de altă parte, Traianul mezin, care l-a călcat pe nervi pe Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie, e pus de al său ctitor Sorin Oprescu în relaţie cu lupoaica readusă în Piaţa Roma şi anunţat ca parte dintr-o serie mai lungă de lucrări cu încărcătură de simboluri naţionale, care ar fi amplasate pe Calea Victoriei. Ce-a scris presa e puţin confuz pe tema asta, dar se pare că greul nu a trecut. O să mai tot avem astfel de monumente, într-un circuit care probabil integrează şi Ţeapa şi cartoful lui Alexandru Ghilduş. Bucureştiul se împânzeşte tot mai tare de lucrări controversate, de ceasuri furate dintr-un decor cinematografic de epocă şi mai ales de pancarte maro, care semnalizează monumentele istorice.

Dacă ai văzut vreodată o capitală europeană ca Parisul sau Londra, indicatoarele din Bucureşti care te trimit la Gară sau la Romană în chip de atracţii turistice îţi provoacă un amestec de tristeţe şi sentiment al penibilului. O fi Gara de Nord Gara de Nord şi Piaţa Romană, ornată cu Lupa Capitolina, dar abundenţa de monumente istorice, autentice şi mai ales invenţii de dată recentă, ne trimite tot la cocota săracă, care se fardează cu care Alexandru Paleologu compara Bucureştiul în anii ’90.

După zgârie-norii cretini plantaţi unde a avut chef câte-un investitor prieten cu Primăria şi clădirile cu bulină roşie care sunt rase ca să facă loc la tot felul de orori, se pare că asistăm la un al treilea trend în urbanismul bucureştean, statuile şi ornamentele mutante, cu pretenţii de patină. Când vezi ce aiureli cresc în jur peste noapte, faptul că primarii dispar în ceaţă după alegeri şi reapar doar în ultimul an de mandat, ca să facă tapaj electoral, e chiar o binecuvântare.

Articol scris pentru ediţia de joi, 3 mai a săptămânalului “Dilema veche”

 Legat de asta:

Post your thoughts