Dezvelirea și zilele numărate ale lui Traian al Treilea

Dezvelirea de către Sorin Oprescu a unei statui ciudate a lui Traian, pe treptele Muzeului Național de Istorie, a provocat un scandal. Lucrarea, care aparține sculptorului Vasile Gorduz, a fost repudiată de directorul Muzeului, care spunea acum câteva săptămâni că „nu va sta multă vreme acolo”.

Bronzul are vreo 2 metri și 15 și înfățișează un Traian posac, ținând pe brațe, ca pe o tavă, o lupoaică atinsă de catatonie. Poate că autorul, sculptorul Vasile Gorduz, a vrut să-l înfățișeze pe împărat ținând în mâini un animal care, ca să spunem așa, fusese deja sculptat odată. Dar asta numai Răzvan Theodorescu, care a lăudat sculptura la dezvelire, știe. Autorul lucrării, Vasile Gorduz, nu-și mai poate comunica viziunea, fiindcă a murit în 2008. Însă nu e nici la primul scandal, nici la primul Traian: un Eminescu îmbrăcat într-un fel de negligé, cu capul mare, dezvelit în 2004 în Place de Roumanie din Montreal, a fost luat în râs de diasporă, la vremea respectivă, printre altele pe motive de asemănare cu Elena Ceaușescu. 

Dar cum e cu Traienii cei mulți? Cel dezvelit la București poartă numărul trei, fiindcă e turnat de Ioan Bolborea după macheta de ipsos a lui Gorduz. Ceilalți doi sunt unul la Sevilla, fiindcă împăratul era de origine iberică, și un altul la Accademia din Romania din Roma, din motive evidente. Ce-au zis locuitorii Sevillei și romanii de cadou nu se prea știe sau nu s-a prea auzit până la noi.

Pe de altă parte, Traianul mezin, care l-a călcat pe nervi pe Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie, e pus de al său ctitor Sorin Oprescu în relație cu lupoaica readusă în Piața Roma și anunțat ca parte dintr-o serie mai lungă de lucrări cu încărcătură de simboluri naționale, care ar fi amplasate pe Calea Victoriei. Ce-a scris presa e puțin confuz pe tema asta, dar se pare că greul nu a trecut. O să mai tot avem astfel de monumente, într-un circuit care probabil integrează și Țeapa și cartoful lui Alexandru Ghilduș. Bucureștiul se împânzește tot mai tare de lucrări controversate, de ceasuri furate dintr-un decor cinematografic de epocă și mai ales de pancarte maro, care semnalizează monumentele istorice.

Dacă ai văzut vreodată o capitală europeană ca Parisul sau Londra, indicatoarele din București care te trimit la Gară sau la Romană în chip de atracții turistice îți provoacă un amestec de tristețe și sentiment al penibilului. O fi Gara de Nord Gara de Nord și Piața Romană, ornată cu Lupa Capitolina, dar abundența de monumente istorice, autentice și mai ales invenții de dată recentă, ne trimite tot la cocota săracă, care se fardează cu care Alexandru Paleologu compara Bucureștiul în anii ’90.

După zgârie-norii cretini plantați unde a avut chef câte-un investitor prieten cu Primăria și clădirile cu bulină roșie care sunt rase ca să facă loc la tot felul de orori, se pare că asistăm la un al treilea trend în urbanismul bucureștean, statuile și ornamentele mutante, cu pretenții de patină. Când vezi ce aiureli cresc în jur peste noapte, faptul că primarii dispar în ceață după alegeri și reapar doar în ultimul an de mandat, ca să facă tapaj electoral, e chiar o binecuvântare.

Articol scris pentru ediția de joi, 3 mai a săptămânalului “Dilema veche”

 Legat de asta:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *