Despre jurnalismul de Internet în Cotidianul

Cosmin Popan a scris în “Cotidianul” un articol despre jurnalismul de Internet. De citit pentru viziunea de ansamblu pe care o dă asupra problemei.

Cu permisiunea lui Cosmin, adaug aici răspunsurile mele integrale la întrebările pe care mi le-a pus:

Exista un miraj pentru jurnalismul 2.0. Care sunt explicatiile?

În primul rând, eu aş prefera să vorbesc separat despre Web 2.0 şi jurnalism cetăţenesc sau colectiv (cu varianta “producţie colectivă”). Există concepte Web 2.0 precum Wiki-urile, cărora le lipseşte nota de actualitate specifică jurnalismului. Cred că mirajul se leagă mai curând de ansamblul Web 2.0 şi conţine două mari vise. Primul e acela că oricine poate comunica ce-l roade, ceea ce e real, datorită platformelor de exprimare foarte lesnicioase ca softurile de blog, şi totodată himeric, fiindcă riscul cel mai mare e ca mesajul lui să nu ajungă la nimeni. Puţine din cele câteva zeci de milioane de bloguri din lume sunt citite de cineva. Al doilea vis e că oricine se poate îmbogăţi din Web 2.0, iar antreprenorii serioşi de-abia şi-au întors faţa şi miliardele spre astfel de concepte, aşa cum au făcut-o Rupert Murdoch (achiziţia MySpace.com) şi Google (YouTube). Cred că ăsta-i un vis cu mai multe şanse de a se sfârşi prost.

Ce aduce in plus jurnalismul cetatenesc (2.0) fata de cel clasic? Ce este insuficient in cazul acestuia? Care ii sunt limitele fata de cel traditional?

Jurnalismul cetăţenesc aduce în plus o anumită atitudine etică, un pic anarhistă şi în mod sigur contestatară, care vizează relevanţa conţinuturilor media colportate de marile trusturi de presă de la noi şi de aiurea, tabloidizarea, globalizarea, corporatismul. Producţia colectivă aduce în plus o mulţime de mărturii de la faţa locului, pe diferite suporturi media. Sunt două feţe ale aceluiaşi fenomen. Tornada de la Făcăeni e un exemplu de producţie colectivă avant la lettre. Filmuleţul cu execuţia lui Saddam, de pe YouTube, e mai curând jurnalism cetăţenesc. Bătrânele scrisori de la cititori sunt şi una – dacă trimiţi o reţetă –, şi alta – dacă eşti nemulţumit de atitudinea lui Băsescu.

Conţinutul de acest tip mai aduce în plus, la nivel retoric, prospeţime şi adecvare la cititor. Vezi neglijenţa plină de sensuri a filmuleţelor artizanale de pe YouTube, care se apropie de Dogma 95 a lui Von Trier şi compania. Un tip de expresie cinematografică promovat în lung-metrajul de ficţiune, dar descurajat în producţia TV. În fine, aici exemplul cel mai la îndemână e cuvântul scris, cu prospeţimea stilistică a unor bloggeri, prin contrast cu academismul de lemn al presei scrise.

Vorbind de insuficienţe, luat separat, fără nişte profesionişti care să-l popularizeze şi să-l disciplineze, jurnalismul cetăţenesc are puţine şanse de a-şi găsi un public, din motive evidente. Şi în plus, este lipsit de o grilă profesională. Se practică invectiva şi obscenitatea, se dau cu inocenţă ştiri neverificate, se colportează opinie şi speculaţii în chip de informaţie. Am spus în altă parte că din acest punct de vedere, un detractor ar putea susţine că jurnalismul cetăţenesc s-a născut pe garduri şi pe pereţii toaletelor.

Care este viitorul jurnalismului 2.0? Care ii sunt directiile de dezvoltare?

Cred într-o preluare a producţiei colective în mass media clasică, pe de o parte. Am vorbit deja mai sus de tornada de la Făcăeni, care s-a petrecut înaintea revoluţiei tehnice Web 2.0. Anul trecut, la sfârşit, a venit filmul cu execuţia lui Saddam, care a schimbat configuraţia politică mondială. Ştiţi poate că nişte congressmani americani, republicani, fideli ai lui Bush pana la eveniment, şi-au exprimat dezolarea faţă de felul cum s-a petrecut execuţia.

Pe de altă parte, jurnalismul cetăţenesc mai are o premisă interesantă: poate deveni câinele de pază nu al democraţiei, ci al mediei clasice, despre care unii spun că s-a transformat într-un lup paznic la oi, în sensul că minte poporul cu televizorul şi aşa mai departe. Totuşi, producţia colectivă, cealaltă faţă a fenomenului, poate şi ea deveni o amfetamină a popoarelor. Un fel de pastilă de râs: clipuleţe haioase, Shakira şi altele de acest fel, recomandate de Rupert Murdoch, care, pe bune, vrea să transforme MySpace.com în cea mai mare platformă de marketing din lume.

Cu ce dauneaza acesta jurnalismului traditional? Cu ce il ajuta?

Ajutorul vine dinspre multitudinea de mărturii text, audio, video. Pericolul, din faptul că producţia colectivă, bine strunită de specialişti în entertainment şi presă populară, o să abată atenţia publicului de la interesul public, discursul grav şi altele asemenea. Dar, în sensul ăsta, jurnalismul tradiţional s-a muşcat deja singur de coadă de multă vreme.

Exista riscul ca noul jurnalism sa-l canibalizeze pe cel vechi? Exista posibilitatea unei uniri egale de forte?

Pe termen lung, sunt puţin pesimist. Interesul public va înceta de a fi predominant în media, după cum am explicat mai sus. Dar asta nu se referă numai la revoluţia Web 2.0. Ci de faptul că lumea va prefera să se distreze în mai mare măsură decât să se indigneze de cazuri de corupţie şi altele asemenea. În alt loc am zis că trecem de la presa pentru morloci la cea pentru eloi, în termenii lui HG Wells. În secolul al XXI-lea, avem burta plină, deci mai puţine motive ca să ne indignăm.

Ar trebui sa existe o anumita atitudine din partea autoritatilor fata de jurnalistii 2.0 (includerea lor in lista pentru comunicate de presa, invitarea la conferinte de presa)? Ce parere aveti despre faptul ca in tari precum Franta, SUA sau Canada partidele politice au acreditat deja bloggeri?

Cred că există destule motive pentru ca aceşti oameni să fie băgaţi în seamă. De pe Trafic.ro se poate vedea că blogul lui Cătălin Tolontan are cinci-şase mii de vizitatori unici pe zi şi aproape 10 mii de pagini afişate în fiecare zi. Pe www.comanescu.ro, eu am ajuns pe la vreo 1.500 de cititori şi peste 3.000 de afişări cu un mesaj mult mai specializat decât al lui Cătălin, mass media. Cifrele noastre sunt deja comparabile cu ale ziarelor de hârtie mici (nu ca dimensiuni). Un alt motiv pentru care autorităţile – şi în general, companiile şi altele – ar trebui să bage în seamă bloggerii e acela că mitocanii de pe Internet se vor civiliza automat, într-o oarecare măsură, în contactul cu specialiştii în relaţii publice ş.a.m.d. Internetul e foarte comod ca să te ascunzi după un pseudonim şi să înjuri din spatele lui.

Cine e inteligent a sesizat deja că blogger înseamnă şi trend setter, fiindcă blogul e ceva trendy. PR managerul uneia din companiile mari de comunicare din România m-a contactat deja ca să mă întrebe cum ar putea intra în contact cu bloggerii, fiindcă a intuit acest asta şi îl felicit pentru intuiţie. Poate că o bună parte din comunicare se va desfăşura aşa, după colţ, prin e-mailuri sau pe Yahoo Messenger.

Cat este de etica / deontologica pentru un jurnalist “dedublarea” pe blog (jocul obiectivitatii in ziar versus subiectivitatea maxima de pe blog)?

Cât de subiectivă este obiectivitatea din ziar şi cât de obiectivă e subiectivitatea de pe bloguri? Nu cred în obiectivitate. Cred în imparţialitate, echilibru, onestitate în actul comunicării. Subiectivitatea este bună atunci când e vorba de naraţiune şi descriere, reportaj. Şi-o asumă destui ziarişti “tradiţionali” şi bine fac. Gândiţi-vă numai la Tom Wolfe, new journalism şi gonzo journalism. Bloggerii care-şi povestesc viaţa personală sau scriu ce muzică le-a plăcut şi de ce au dreptul să fie subiectivi. Cei care lucrează cu informaţie trebuie să se conformeze regulilor jocului, adaptate pentru Internet.

Avand in vedere ca consumatorii de media traditionali sunt constienti de informatia furnizata (grupurile de interese, selectia editoriala), ce ar trebui sa stie un cititor obisnuit despre riscurile jurnalismului 2.0? Cat de pregatit e publicul in acest moment (o comparatie intre cel roman si cel occidental)?

Poate ar trebui să ştie că mulţi dintre cei care scriu pe Internet nu ştiu că ştirea trebuie verificată din două surse şi aşa mai departe. Numai că el, cititorul obişnuit, va afla tot de pe Internet multe din gafele şi prostiile comise de media clasică. Asta, dacă nu citeşte povestioare de viaţă şi altele. Cred că una peste alta, “cititorul obişnuit” e adesea inteligent şi “pregătit” de Web 2.0. Altfel n-ar folosi ca un apucat Wikipedia.

Care sunt criteriile de selectare si metodele de editare si scriere a informatiei in jurnalismul 2.0 in comparatie cu cel traditional?

Selectarea informaţiei e poate mai pasivă în jurnalismul de tip nou, nu te duci tu la ea, ci vine ea la tine, pe mail, pe jucăria de citit ştiri cu care te-abonezi la tot felul de site-uri (rss reader) ş.a.m.d. Însă asta se întâmplă şi în redacţii. Din ziarele tipărite lipseşte ceea ce americanii numesc “legwork”, munca cu picioarele, mersul la locul întâmplării. Când, în 1998, Ringier România s-a mutat în Pipera, oamenii au început să-şi facă în mult mai mare măsură treaba cu telefonul şi mail-ul. Faptul că au succes în continuare arată că se poate şi aşa. Doar că mesajul se schimbă.

Ce ar trebui sa invete jurnalistii 2.0 de la cei traditionali si viceversa?

Cred că am răspuns deja mai sus la întrebare.

Prin ce difera raportarea la cititor in cazul jurnalistilor 2.0 fata de cei traditionali?

Aici e un aspect important. Există interacţiune directă. Sau cel puţin facilităţi pentru ea. Ziariştii de Internet trebuie şi pot da piept cu publicul, 1:1. Eu stau destul de mult în subsolurile postărilor de pe www.comanescu.ro. Şi, de multe, ori, postez întrebări, pentru ca un număr de cititori, pe care îi consider colaboratorii mei, să mă lămurească în subsol. Cine scrie on-line nu trebuie să se ducă în hala întreprinderii, pentru ca să se întâlnească cu cititorii. Ajunge să coboare un etaj, la demisolul însemnării.

Care sunt criteriile de evaluare si masurare a calitatii jurnalismului 2.0? Cate dintre acestea coincid cu cele traditionale? Care ar fi in plus?

Eficienţa economică nu se prea pune, fiindcă publishingul de Internet e foarte ieftin şi o chestiune de entuziasm. Mulţi comunicatori din new media sunt mânaţi de dorinţa de a fi ascultaţi. Sigur că există şi site-uri care fac bani, ca HotNews.ro, cu www în faţă, iar www.comanescu.ro îi aduce beneficii, ca şi mie însumi.

Popularitatea contează cam cât contează şi în media tradiţională, cu amendamentul că pe Internetul românesc din 2006 eşti “popular” de la câteva sute de vizitatori unici pe zi în sus. E un calificativ meritat, fiindcă ceea ce spui are oricum o adresare limitată, e de nişă. Ne putem imagina un blog al amatorilor de aparate cu film şi obiective interşanjabile din anii ’80, un altul al amatorilor de mâncare thailandeză şi aşa mai departe. Astea-s concepte valide pe Internet.

În fine, influenţa se manifestă mai subtil, ca trend setting.

  1. idanca Reply

    Pana voi ajunge la cateva sute de vizitatori unici pe zi (pentru a ma inscrie in criteriile de perfomanta ale lui Iulian Comanescu), mai am de lucru! Insa nu acesta este motivul principal pentru care scriu “la blog”. In primul rand, e vorba de un spatiu de exprimare liber de orice ingradire conceptuala/editoriala, unde pot sa comentez subiecte care altfel cu greu le-as gasi “un colt” in publicatiile la care lucrez/colaborez. Si ca sa fiu mai précis, desi sunt foarte pasionat de politica europeana si de ceea ce se intampla la noi din acest punct de vedere, acesta nu este singurul domeniu care ma intereseaza. Sunt mule alte chestiuni de principiu, de viata sau chiar de serviciu care imi provoaca deseori comentarii mai mult sau mai putin “intime”. Si atunci, de ce sa-mi refuz aceasta posibilitate de a ma exprima public, mai amplu si mai variat decat o fac in print sau pe diverse canale radio/tv?!

  2. Iulian Comanescu Reply

    Idanca: Păi nici nu ţi-o refuza şi bafta. Am de comentat doar faptul că lipsa de restricţii editoriale nu înseamnă lipsa unei politici editoriale. Sunt de acord că restricţiile din old media te pot deranja. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să-ţi fixezi singur un cadru de exprimare. Tematică, rubrici şi tot restul.

    A, şi unici am peste o mie 🙂

  3. idanca Reply

    Bine, umileste-ma! Sunt incepator, ce vrei?! Sau si aici am ajuns la spartu’ targului?! Glumesc, evident. Oricum, foarte interesante raspunsurile la intrebari. Mi-au placut. Multumesc si de sfaturi, dar daca dai o fuga pe blogul meu, o sa vezi ca ti-am ghicit gandurile!

  4. jurnalismonline.ro » Blog Archive » Jurnalismul 2.0 // Raspunsuri pe larg Reply

    […] Pentru articolul despre jurnalismul pe blog aparut vineri in Cotidianul, Cosmin Popan mi-a trimis acum cateva zile o lista de intrebari. Desigur, spatiul de ziar nu permite redarea acestei discutii desfasurate prin email, asa ca o fac eu mai jos: intrebari de la Cosmin Popan si raspunsurile mele. (Iulian Comanescu da si el raspunsurile lui pe blogul sau de la hotnews).. […]

Post your thoughts