Despre jurnalismul de Internet în Cotidianul

Cosmin Popan a scris în “Cotidianul” un articol despre jurnalismul de Internet. De citit pentru viziunea de ansamblu pe care o dă asupra problemei.

Cu permisiunea lui Cosmin, adaug aici răspunsurile mele integrale la întrebările pe care mi le-a pus:

Exista un miraj pentru jurnalismul 2.0. Care sunt explicatiile?

În primul rând, eu aș prefera să vorbesc separat despre Web 2.0 și jurnalism cetățenesc sau colectiv (cu varianta “producție colectivă”). Există concepte Web 2.0 precum Wiki-urile, cărora le lipsește nota de actualitate specifică jurnalismului. Cred că mirajul se leagă mai curând de ansamblul Web 2.0 și conține două mari vise. Primul e acela că oricine poate comunica ce-l roade, ceea ce e real, datorită platformelor de exprimare foarte lesnicioase ca softurile de blog, și totodată himeric, fiindcă riscul cel mai mare e ca mesajul lui să nu ajungă la nimeni. Puține din cele câteva zeci de milioane de bloguri din lume sunt citite de cineva. Al doilea vis e că oricine se poate îmbogăți din Web 2.0, iar antreprenorii serioși de-abia și-au întors fața și miliardele spre astfel de concepte, așa cum au făcut-o Rupert Murdoch (achiziția MySpace.com) și Google (YouTube). Cred că ăsta-i un vis cu mai multe șanse de a se sfârși prost.

Ce aduce in plus jurnalismul cetatenesc (2.0) fata de cel clasic? Ce este insuficient in cazul acestuia? Care ii sunt limitele fata de cel traditional?

Jurnalismul cetățenesc aduce în plus o anumită atitudine etică, un pic anarhistă și în mod sigur contestatară, care vizează relevanța conținuturilor media colportate de marile trusturi de presă de la noi și de aiurea, tabloidizarea, globalizarea, corporatismul. Producția colectivă aduce în plus o mulțime de mărturii de la fața locului, pe diferite suporturi media. Sunt două fețe ale aceluiași fenomen. Tornada de la Făcăeni e un exemplu de producție colectivă avant la lettre. Filmulețul cu execuția lui Saddam, de pe YouTube, e mai curând jurnalism cetățenesc. Bătrânele scrisori de la cititori sunt și una – dacă trimiți o rețetă –, și alta – dacă ești nemulțumit de atitudinea lui Băsescu.

Conținutul de acest tip mai aduce în plus, la nivel retoric, prospețime și adecvare la cititor. Vezi neglijența plină de sensuri a filmulețelor artizanale de pe YouTube, care se apropie de Dogma 95 a lui Von Trier și compania. Un tip de expresie cinematografică promovat în lung-metrajul de ficțiune, dar descurajat în producția TV. În fine, aici exemplul cel mai la îndemână e cuvântul scris, cu prospețimea stilistică a unor bloggeri, prin contrast cu academismul de lemn al presei scrise.

Vorbind de insuficiențe, luat separat, fără niște profesioniști care să-l popularizeze și să-l disciplineze, jurnalismul cetățenesc are puține șanse de a-și găsi un public, din motive evidente. Și în plus, este lipsit de o grilă profesională. Se practică invectiva și obscenitatea, se dau cu inocență știri neverificate, se colportează opinie și speculații în chip de informație. Am spus în altă parte că din acest punct de vedere, un detractor ar putea susține că jurnalismul cetățenesc s-a născut pe garduri și pe pereții toaletelor.

Care este viitorul jurnalismului 2.0? Care ii sunt directiile de dezvoltare?

Cred într-o preluare a producției colective în mass media clasică, pe de o parte. Am vorbit deja mai sus de tornada de la Făcăeni, care s-a petrecut înaintea revoluției tehnice Web 2.0. Anul trecut, la sfârșit, a venit filmul cu execuția lui Saddam, care a schimbat configurația politică mondială. Știți poate că niște congressmani americani, republicani, fideli ai lui Bush pana la eveniment, și-au exprimat dezolarea față de felul cum s-a petrecut execuția.

Pe de altă parte, jurnalismul cetățenesc mai are o premisă interesantă: poate deveni câinele de pază nu al democrației, ci al mediei clasice, despre care unii spun că s-a transformat într-un lup paznic la oi, în sensul că minte poporul cu televizorul și așa mai departe. Totuși, producția colectivă, cealaltă față a fenomenului, poate și ea deveni o amfetamină a popoarelor. Un fel de pastilă de râs: clipulețe haioase, Shakira și altele de acest fel, recomandate de Rupert Murdoch, care, pe bune, vrea să transforme MySpace.com în cea mai mare platformă de marketing din lume.

Cu ce dauneaza acesta jurnalismului traditional? Cu ce il ajuta?

Ajutorul vine dinspre multitudinea de mărturii text, audio, video. Pericolul, din faptul că producția colectivă, bine strunită de specialiști în entertainment și presă populară, o să abată atenția publicului de la interesul public, discursul grav și altele asemenea. Dar, în sensul ăsta, jurnalismul tradițional s-a mușcat deja singur de coadă de multă vreme.

Exista riscul ca noul jurnalism sa-l canibalizeze pe cel vechi? Exista posibilitatea unei uniri egale de forte?

Pe termen lung, sunt puțin pesimist. Interesul public va înceta de a fi predominant în media, după cum am explicat mai sus. Dar asta nu se referă numai la revoluția Web 2.0. Ci de faptul că lumea va prefera să se distreze în mai mare măsură decât să se indigneze de cazuri de corupție și altele asemenea. În alt loc am zis că trecem de la presa pentru morloci la cea pentru eloi, în termenii lui HG Wells. În secolul al XXI-lea, avem burta plină, deci mai puține motive ca să ne indignăm.

Ar trebui sa existe o anumita atitudine din partea autoritatilor fata de jurnalistii 2.0 (includerea lor in lista pentru comunicate de presa, invitarea la conferinte de presa)? Ce parere aveti despre faptul ca in tari precum Franta, SUA sau Canada partidele politice au acreditat deja bloggeri?

Cred că există destule motive pentru ca acești oameni să fie băgați în seamă. De pe Trafic.ro se poate vedea că blogul lui Cătălin Tolontan are cinci-șase mii de vizitatori unici pe zi și aproape 10 mii de pagini afișate în fiecare zi. Pe www.comanescu.ro, eu am ajuns pe la vreo 1.500 de cititori și peste 3.000 de afișări cu un mesaj mult mai specializat decât al lui Cătălin, mass media. Cifrele noastre sunt deja comparabile cu ale ziarelor de hârtie mici (nu ca dimensiuni). Un alt motiv pentru care autoritățile – și în general, companiile și altele – ar trebui să bage în seamă bloggerii e acela că mitocanii de pe Internet se vor civiliza automat, într-o oarecare măsură, în contactul cu specialiștii în relații publice ș.a.m.d. Internetul e foarte comod ca să te ascunzi după un pseudonim și să înjuri din spatele lui.

Cine e inteligent a sesizat deja că blogger înseamnă și trend setter, fiindcă blogul e ceva trendy. PR managerul uneia din companiile mari de comunicare din România m-a contactat deja ca să mă întrebe cum ar putea intra în contact cu bloggerii, fiindcă a intuit acest asta și îl felicit pentru intuiție. Poate că o bună parte din comunicare se va desfășura așa, după colț, prin e-mailuri sau pe Yahoo Messenger.

Cat este de etica / deontologica pentru un jurnalist “dedublarea” pe blog (jocul obiectivitatii in ziar versus subiectivitatea maxima de pe blog)?

Cât de subiectivă este obiectivitatea din ziar și cât de obiectivă e subiectivitatea de pe bloguri? Nu cred în obiectivitate. Cred în imparțialitate, echilibru, onestitate în actul comunicării. Subiectivitatea este bună atunci când e vorba de narațiune și descriere, reportaj. Și-o asumă destui ziariști “tradiționali” și bine fac. Gândiți-vă numai la Tom Wolfe, new journalism și gonzo journalism. Bloggerii care-și povestesc viața personală sau scriu ce muzică le-a plăcut și de ce au dreptul să fie subiectivi. Cei care lucrează cu informație trebuie să se conformeze regulilor jocului, adaptate pentru Internet.

Avand in vedere ca consumatorii de media traditionali sunt constienti de informatia furnizata (grupurile de interese, selectia editoriala), ce ar trebui sa stie un cititor obisnuit despre riscurile jurnalismului 2.0? Cat de pregatit e publicul in acest moment (o comparatie intre cel roman si cel occidental)?

Poate ar trebui să știe că mulți dintre cei care scriu pe Internet nu știu că știrea trebuie verificată din două surse și așa mai departe. Numai că el, cititorul obișnuit, va afla tot de pe Internet multe din gafele și prostiile comise de media clasică. Asta, dacă nu citește povestioare de viață și altele. Cred că una peste alta, “cititorul obișnuit” e adesea inteligent și “pregătit” de Web 2.0. Altfel n-ar folosi ca un apucat Wikipedia.

Care sunt criteriile de selectare si metodele de editare si scriere a informatiei in jurnalismul 2.0 in comparatie cu cel traditional?

Selectarea informației e poate mai pasivă în jurnalismul de tip nou, nu te duci tu la ea, ci vine ea la tine, pe mail, pe jucăria de citit știri cu care te-abonezi la tot felul de site-uri (rss reader) ș.a.m.d. Însă asta se întâmplă și în redacții. Din ziarele tipărite lipsește ceea ce americanii numesc “legwork”, munca cu picioarele, mersul la locul întâmplării. Când, în 1998, Ringier România s-a mutat în Pipera, oamenii au început să-și facă în mult mai mare măsură treaba cu telefonul și mail-ul. Faptul că au succes în continuare arată că se poate și așa. Doar că mesajul se schimbă.

Ce ar trebui sa invete jurnalistii 2.0 de la cei traditionali si viceversa?

Cred că am răspuns deja mai sus la întrebare.

Prin ce difera raportarea la cititor in cazul jurnalistilor 2.0 fata de cei traditionali?

Aici e un aspect important. Există interacțiune directă. Sau cel puțin facilități pentru ea. Ziariștii de Internet trebuie și pot da piept cu publicul, 1:1. Eu stau destul de mult în subsolurile postărilor de pe www.comanescu.ro. Și, de multe, ori, postez întrebări, pentru ca un număr de cititori, pe care îi consider colaboratorii mei, să mă lămurească în subsol. Cine scrie on-line nu trebuie să se ducă în hala întreprinderii, pentru ca să se întâlnească cu cititorii. Ajunge să coboare un etaj, la demisolul însemnării.

Care sunt criteriile de evaluare si masurare a calitatii jurnalismului 2.0? Cate dintre acestea coincid cu cele traditionale? Care ar fi in plus?

Eficiența economică nu se prea pune, fiindcă publishingul de Internet e foarte ieftin și o chestiune de entuziasm. Mulți comunicatori din new media sunt mânați de dorința de a fi ascultați. Sigur că există și site-uri care fac bani, ca HotNews.ro, cu www în față, iar www.comanescu.ro îi aduce beneficii, ca și mie însumi.

Popularitatea contează cam cât contează și în media tradițională, cu amendamentul că pe Internetul românesc din 2006 ești “popular” de la câteva sute de vizitatori unici pe zi în sus. E un calificativ meritat, fiindcă ceea ce spui are oricum o adresare limitată, e de nișă. Ne putem imagina un blog al amatorilor de aparate cu film și obiective interșanjabile din anii ’80, un altul al amatorilor de mâncare thailandeză și așa mai departe. Astea-s concepte valide pe Internet.

În fine, influența se manifestă mai subtil, ca trend setting.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

4 thoughts on “Despre jurnalismul de Internet în Cotidianul”

  1. Pana voi ajunge la cateva sute de vizitatori unici pe zi (pentru a ma inscrie in criteriile de perfomanta ale lui Iulian Comanescu), mai am de lucru! Insa nu acesta este motivul principal pentru care scriu “la blog”. In primul rand, e vorba de un spatiu de exprimare liber de orice ingradire conceptuala/editoriala, unde pot sa comentez subiecte care altfel cu greu le-as gasi “un colt” in publicatiile la care lucrez/colaborez. Si ca sa fiu mai précis, desi sunt foarte pasionat de politica europeana si de ceea ce se intampla la noi din acest punct de vedere, acesta nu este singurul domeniu care ma intereseaza. Sunt mule alte chestiuni de principiu, de viata sau chiar de serviciu care imi provoaca deseori comentarii mai mult sau mai putin “intime”. Si atunci, de ce sa-mi refuz aceasta posibilitate de a ma exprima public, mai amplu si mai variat decat o fac in print sau pe diverse canale radio/tv?!

  2. Idanca: Păi nici nu ți-o refuza și bafta. Am de comentat doar faptul că lipsa de restricții editoriale nu înseamnă lipsa unei politici editoriale. Sunt de acord că restricțiile din old media te pot deranja. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți fixezi singur un cadru de exprimare. Tematică, rubrici și tot restul.

    A, și unici am peste o mie 🙂

  3. Bine, umileste-ma! Sunt incepator, ce vrei?! Sau si aici am ajuns la spartu’ targului?! Glumesc, evident. Oricum, foarte interesante raspunsurile la intrebari. Mi-au placut. Multumesc si de sfaturi, dar daca dai o fuga pe blogul meu, o sa vezi ca ti-am ghicit gandurile!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *