Despre inchizitorii adormiţi

Scandalul interceptărilor ilegale va rămâne în istoria presei ca o pată de proporţii. Mass media în general, şi inclusiv cea din România, are însă ocazia de a învăţa în aceste zile din greşeala altuia. Lucru util fiindcă, oricât de prost arată lucrurile, ele pot căpăta o turnură şi mai proastă.

La aberaţii precum cea de la “News of the World” pot ajunge doar jurnaliştii care îşi dispreţuiesc publicul suficient de tare pentru ca să încerce să îl hrănească exclusiv cu gunoi. Dispreţ care se îmbină de obicei cu frustrarea personală a cuiva aflat la cheremul unui patron adesea discreţionar. Poate că jurnaliştii britanici şi din alte pieţe dezvoltate beneficiază de un anumit status social şi condiţii de lucru acceptabile sindical. Omologii lor autohtoni, în schimb, sunt uşor de manevrat – inclusiv, dar nu numai, politic – veşnic ţinuţi peste program, prost plătiţi (din nou, după criză) şi dispreţuiţi in corpore de public, care generalizează ceea ce a văzut în câteva sonore kixuri profesionale şi umane ale unor vedete ale breslei. Atunci când jurnalistul român are mână liberă în redactarea unui text, mai ales de opinie, va rezista destul de greu tentaţiei de a-l transforma într-o supapă a tensiunilor pe care le-a acumulat în redacţie. Va face din subiectul acestuia o victimă, judecând persona cu o asprime la care nu îl recomandă nici vreo sumă de cunoştinţe de specialitate din domeniul discutat, nici o statură morală ieşită din comun. Rezultatul tipărit (sau trimis pe ecranul calculatorului) va fi o execuţie fără drept de apel, cu prezumţii de vinovăţie din clasa “toţi politicienii sunt hoţi în fiecare secundă a vieţii lor” şi altele asemenea.

Desigur, asta nu înseamnă că jurnalistul român e în fiecare zi un Savonarola. E mai curând un inchizitor greu de trezit din somn. În ipostaza lui mediocră, el excelează în articole pasabile atât din punctul de vedere al editorului, cât şi al politicienilor “prieteni”. Uitat în această ecuaţie, cititorul ar putea fi tentat cu conţinut abject, obţinut eventual pe căi la fel de abjecte ca a “News of the World”. Poate că acelaşi cititor va consuma o asemenea marfă toxică. Însă multiplicat în noţiunea de opinie publică, el nu-şi va ierta ceea ce Baudelaire numea “ipocritul seamăn”, jurnalistul. Iar capetele de acuzare nu sunt, în ultimă instanţă, de cod penal, ci mult mai cuprinzătoare. Şi deci mai ameninţătoare. Ele se numesc dispreţ şi cinism.

Articol scris pentru ediţia tipărită de marţi, 20 iulie, a ziarului “România liberă”

Post your thoughts