Despre inchizitorii adormiți

Scandalul interceptărilor ilegale va rămâne în istoria presei ca o pată de proporții. Mass media în general, și inclusiv cea din România, are însă ocazia de a învăța în aceste zile din greșeala altuia. Lucru util fiindcă, oricât de prost arată lucrurile, ele pot căpăta o turnură și mai proastă.

La aberații precum cea de la “News of the World” pot ajunge doar jurnaliștii care își disprețuiesc publicul suficient de tare pentru ca să încerce să îl hrănească exclusiv cu gunoi. Dispreț care se îmbină de obicei cu frustrarea personală a cuiva aflat la cheremul unui patron adesea discreționar. Poate că jurnaliștii britanici și din alte piețe dezvoltate beneficiază de un anumit status social și condiții de lucru acceptabile sindical. Omologii lor autohtoni, în schimb, sunt ușor de manevrat – inclusiv, dar nu numai, politic – veșnic ținuți peste program, prost plătiți (din nou, după criză) și disprețuiți in corpore de public, care generalizează ceea ce a văzut în câteva sonore kixuri profesionale și umane ale unor vedete ale breslei. Atunci când jurnalistul român are mână liberă în redactarea unui text, mai ales de opinie, va rezista destul de greu tentației de a-l transforma într-o supapă a tensiunilor pe care le-a acumulat în redacție. Va face din subiectul acestuia o victimă, judecând persona cu o asprime la care nu îl recomandă nici vreo sumă de cunoștințe de specialitate din domeniul discutat, nici o statură morală ieșită din comun. Rezultatul tipărit (sau trimis pe ecranul calculatorului) va fi o execuție fără drept de apel, cu prezumții de vinovăție din clasa “toți politicienii sunt hoți în fiecare secundă a vieții lor” și altele asemenea.

Desigur, asta nu înseamnă că jurnalistul român e în fiecare zi un Savonarola. E mai curând un inchizitor greu de trezit din somn. În ipostaza lui mediocră, el excelează în articole pasabile atât din punctul de vedere al editorului, cât și al politicienilor “prieteni”. Uitat în această ecuație, cititorul ar putea fi tentat cu conținut abject, obținut eventual pe căi la fel de abjecte ca a “News of the World”. Poate că același cititor va consuma o asemenea marfă toxică. Însă multiplicat în noțiunea de opinie publică, el nu-și va ierta ceea ce Baudelaire numea “ipocritul seamăn”, jurnalistul. Iar capetele de acuzare nu sunt, în ultimă instanță, de cod penal, ci mult mai cuprinzătoare. Și deci mai amenințătoare. Ele se numesc dispreț și cinism.

Articol scris pentru ediția tipărită de marți, 20 iulie, a ziarului “România liberă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *