Despre ierarhii, tabloidizare, Bianca Drăgușanu și Dan Diaconescu

Pornind de la ideea de top al vizibilității, pe care am aruncat-o în piață împreună cu mediaIQ toamna trecută și am folosit-o lună de lună în The Industry (vezi rezultatele cercetării pe februarie, de exemplu), Adevărul a făcut un material despre ierarhii și tabloidizare. Este vorba de explicații referitoare la motivele pentru care presa se referă mai des la personaje ca Gigi Becali sau Bianca Drăgușanu.

Am primit niște întrebări cărora le-am răspuns, pe larg. Cum la linkul din Adevărul găsiți totul foarte concentrat, postez și aici discuția:

De ce in topul brandurilor conduc personaje ca Bianca Dragusanu sau Dan Diaconescu?
Trăim în plină tabloidizare. De câțiva ani, modelul OTV s-a extins la televiziunile mari, iar modelul “Libertatea” s-a duplicat în “Click!” sau “Cancan”. Bianca Drăgușanu și alții ca ea sunt personaje extrovertite, dispuse să facă în platourile TV mult mai multe decât vedetele cu o meserie clară. Diaconescu se luptă să creeze o saga personală mai apropiată de un blog decât de o televiziune, cu toate că și-a ruinat propriul OTV curățând din scrisurile de pe ecran, ieșind din garsonieră și încercând să facă televiziune așa cum o fac alții. Am mai spus-o, predilecția publicului pentru dandiaconești și biănci vine și din insuficiența personajelor zise serioase de pe scena publică românească. Avem o problemă cu scriitorii, care nu scriu best seller-uri decât în rarele cazuri când se numesc Mircea Cărtărescu sau Radu Paraschivescu. Cu politicienii, care se comportă ca niște idioți agresivi și trec de la un partid la altul ca gâsca prin apă, cu plasticienii, actorii și toți ceilalți.

Ar pierde presa audienta daca ar promova alte personaje si i-ar uita pe cei de sus?
Da: putem deja vedea asta în cazul cotidienelor serioase, care sunt în picaj din punctul de vedere al numărului de exemplare vândute. E drept că în lipsa conținutului tabloid, ziarele zise quality nu fac decât să toace aceleași știri și mai ales pseudo-știri bifate deja de televiziuni și site-uri cu o zi înainte, ceea ce e o pornire sinucigașă. Conținutul tabloid are un mare avantaj: e adesea exclusiv. Ce găsești în “Click!” nu găsești altundeva, chiar dacă uneori e vorba de o saga lansată de “Cancan” și preluată de “Libertatea” sau Capatos. Conținutul serios e într-o stare foarte proastă. Atunci când ar avea curajul să spună ce se-ntâmplă, ziarele românești n-au competența. Au uitat să crească reporteri, să comenteze nepărtinitor, să se ducă spre știri, pe care le așteaptă pe mail sau cablu, în redacție.

Ce fel de evolutie anticipati in continuare? Vor ramane aceleasi personaje in topul brandurilor?
Probabil că da, în mare măsură. Însă pe piața TV există două tendințe de sens contrar. Una e cea care se vede la Kanal D, care începe să-și creeze o identitate coerentă, tabloid-balcanică din late night, acces și înseși știrile de seară. Și mai este competiția dintre PRO și Antenă la capitolul formate majore: Românii au talent și Vocea României pe de o parte și X Factor, de cealaltă. Urmează în curând Master Chef la PRO și So You Think You Can Dance la Antena 1. Aceste show-uri sunt priorități de marketing și creează/potențează personaje, așa cu s-a văzut mai ales la Got Talent, cu Andi Moisescu sau Andra. Un alt tip de personaje, pozitive, chiar dacă la prima vedere seamănă cu cele apărute în rigolă. Or să nu uităm că Drăgușanu și Diaconescu sunt fantasme născute mai degrabă de TV. Marshall McLuhan spunea că mediile noi transformă mediile vechi în conținut, ceea ce înseamnă că la TV ar trebui să se vorbească despre presa scrisă. E adevărat, doar că e mai degrabă pe dos: televiziunea are un public mult mai voluminos decât presa scrisă și devine mereu subiectul acesteia. Un show modest, de 0,2 puncte, înseamnă mai mulți telespectatori decât cumpărătorii unui ziar quality din România. Și în orice caz mult mai mult decât traficul oricărui blog. Ce putem spune despre 2 puncte? dar despre 20?

Sunt dependente de actiunile pe care le fac sau sunt stirile despre ei sunt pseudoevenimente?
Ceea ce se petrece pe TV, în România, se petrece cu foarte puține resurse, iar acesta e un alt motiv pentru care vedem pseudo-personaje pseudo-făcând pseudo-lucruri. Avem o excepție la Cancan TV, unde show-ul are în spate o fabrică de conținut – cotidianul omonim. Dar, în general, în zona tabloidă, conținutul se încropește dintr-un reporter dubios și trei fufe aflate-n studio. Iar publicul nu caută nici adevărul, nici vreo specie de factual puternic, situații și acțiuni cu relevanță metafizică, de tragedie greacă. Prin anii ’90, punând în circulație gogoși precum Găina cu pui vii, Cristoiu a priceput foarte bine că acest gen de media se ocupă mai degrabă cu extraordinarul. Și că românii au mai ales o aplecare către fabulos care în vremuri noi s-a văzut doar în istoria gotică a Elodiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *