Despre ierarhii, tabloidizare, Bianca Drăguşanu şi Dan Diaconescu

Pornind de la ideea de top al vizibilităţii, pe care am aruncat-o în piaţă împreună cu mediaIQ toamna trecută şi am folosit-o lună de lună în The Industry (vezi rezultatele cercetării pe februarie, de exemplu), Adevărul a făcut un material despre ierarhii şi tabloidizare. Este vorba de explicaţii referitoare la motivele pentru care presa se referă mai des la personaje ca Gigi Becali sau Bianca Drăguşanu.

Am primit nişte întrebări cărora le-am răspuns, pe larg. Cum la linkul din Adevărul găsiţi totul foarte concentrat, postez şi aici discuţia:

De ce in topul brandurilor conduc personaje ca Bianca Dragusanu sau Dan Diaconescu?
Trăim în plină tabloidizare. De câţiva ani, modelul OTV s-a extins la televiziunile mari, iar modelul “Libertatea” s-a duplicat în “Click!” sau “Cancan”. Bianca Drăguşanu şi alţii ca ea sunt personaje extrovertite, dispuse să facă în platourile TV mult mai multe decât vedetele cu o meserie clară. Diaconescu se luptă să creeze o saga personală mai apropiată de un blog decât de o televiziune, cu toate că şi-a ruinat propriul OTV curăţând din scrisurile de pe ecran, ieşind din garsonieră şi încercând să facă televiziune aşa cum o fac alţii. Am mai spus-o, predilecţia publicului pentru dandiaconeşti şi biănci vine şi din insuficienţa personajelor zise serioase de pe scena publică românească. Avem o problemă cu scriitorii, care nu scriu best seller-uri decât în rarele cazuri când se numesc Mircea Cărtărescu sau Radu Paraschivescu. Cu politicienii, care se comportă ca nişte idioţi agresivi şi trec de la un partid la altul ca gâsca prin apă, cu plasticienii, actorii şi toţi ceilalţi.

Ar pierde presa audienta daca ar promova alte personaje si i-ar uita pe cei de sus?
Da: putem deja vedea asta în cazul cotidienelor serioase, care sunt în picaj din punctul de vedere al numărului de exemplare vândute. E drept că în lipsa conţinutului tabloid, ziarele zise quality nu fac decât să toace aceleaşi ştiri şi mai ales pseudo-ştiri bifate deja de televiziuni şi site-uri cu o zi înainte, ceea ce e o pornire sinucigaşă. Conţinutul tabloid are un mare avantaj: e adesea exclusiv. Ce găseşti în “Click!” nu găseşti altundeva, chiar dacă uneori e vorba de o saga lansată de “Cancan” şi preluată de “Libertatea” sau Capatos. Conţinutul serios e într-o stare foarte proastă. Atunci când ar avea curajul să spună ce se-ntâmplă, ziarele româneşti n-au competenţa. Au uitat să crească reporteri, să comenteze nepărtinitor, să se ducă spre ştiri, pe care le aşteaptă pe mail sau cablu, în redacţie.

Ce fel de evolutie anticipati in continuare? Vor ramane aceleasi personaje in topul brandurilor?
Probabil că da, în mare măsură. Însă pe piaţa TV există două tendinţe de sens contrar. Una e cea care se vede la Kanal D, care începe să-şi creeze o identitate coerentă, tabloid-balcanică din late night, acces şi înseşi ştirile de seară. Şi mai este competiţia dintre PRO şi Antenă la capitolul formate majore: Românii au talent şi Vocea României pe de o parte şi X Factor, de cealaltă. Urmează în curând Master Chef la PRO şi So You Think You Can Dance la Antena 1. Aceste show-uri sunt priorităţi de marketing şi creează/potenţează personaje, aşa cu s-a văzut mai ales la Got Talent, cu Andi Moisescu sau Andra. Un alt tip de personaje, pozitive, chiar dacă la prima vedere seamănă cu cele apărute în rigolă. Or să nu uităm că Drăguşanu şi Diaconescu sunt fantasme născute mai degrabă de TV. Marshall McLuhan spunea că mediile noi transformă mediile vechi în conţinut, ceea ce înseamnă că la TV ar trebui să se vorbească despre presa scrisă. E adevărat, doar că e mai degrabă pe dos: televiziunea are un public mult mai voluminos decât presa scrisă şi devine mereu subiectul acesteia. Un show modest, de 0,2 puncte, înseamnă mai mulţi telespectatori decât cumpărătorii unui ziar quality din România. Şi în orice caz mult mai mult decât traficul oricărui blog. Ce putem spune despre 2 puncte? dar despre 20?

Sunt dependente de actiunile pe care le fac sau sunt stirile despre ei sunt pseudoevenimente?
Ceea ce se petrece pe TV, în România, se petrece cu foarte puţine resurse, iar acesta e un alt motiv pentru care vedem pseudo-personaje pseudo-făcând pseudo-lucruri. Avem o excepţie la Cancan TV, unde show-ul are în spate o fabrică de conţinut – cotidianul omonim. Dar, în general, în zona tabloidă, conţinutul se încropeşte dintr-un reporter dubios şi trei fufe aflate-n studio. Iar publicul nu caută nici adevărul, nici vreo specie de factual puternic, situaţii şi acţiuni cu relevanţă metafizică, de tragedie greacă. Prin anii ’90, punând în circulaţie gogoşi precum Găina cu pui vii, Cristoiu a priceput foarte bine că acest gen de media se ocupă mai degrabă cu extraordinarul. Şi că românii au mai ales o aplecare către fabulos care în vremuri noi s-a văzut doar în istoria gotică a Elodiei.

Post your thoughts