Despre branduri personale, în BIZ

Revista BIZ mi-a pus câteva întrebări despre branduri personale şi a publicat un material în care sunt incluse o parte din răspunsurile lui Manafu, ale lui Alex Visa şi ale mele. Cum discuţia a fost mai lungă şi nu s-a referit doar la greşelile din brandingul personal on-line, v-o propun integral:

1. Care sunt pasii si instrumentele de construire a unui brand personal in mediul online?
Instrumentele sunt forumurile, alte site-uri cu facilităţi de comentarii (clasice, bloguri), blogul/site-ul personal, conturile de pe marile platforme Web 2.0 gen Picassa sau Flickr (pentru foto), reţele sociale generaliste ca Facebook sau profesionalizate ca LinkedIn, Twitter, Open ID-ul, footer-ul e-mail-urilor, ID-ul de messenger, aspectul grafic al documentelor .doc sau .pdf trimise şi multe altele. Cel puţin o fotografie cu eye contact, descriptivă, din prim-plan, trebuie adăugată în sau la acestea.

De paşi putem vorbi mai puţin, dacă nu e vorba de o eşalonare în timp a tuturor instrumentelor de mai sus. Brandul personal de net are o viaţă aproape organică (sau, mă rog, siliciu în loc de carbon), iar istoria lui va supravieţui probabil pentru vecie, oricum mai mult decât arhivele de hârtie, bandă magnetică sau peliculă.

2. Care sunt principale provocari ale brandingului personal in mediul online spre desosebire de branding personal in offline?
Dacă putem interpreta ca provocare faptul că instrumentele şi faţetele lui sunt aproape gratuite şi foarte accesibile ca pe o provocare, atunci e dificil să devii stăpân pe: limba română, netichetă, o cameră de 2-300 de euro, toate micile abilităţi tehnice care ţin de crearea unui blog şi aşa mai departe. Ai la dispoziţie o orchestră, dar tu nu ştii să cânţi la niciun instrument 🙂 Cel mai greu e probabil să găseşti tonul, care să fie în acelaşi timp distinct, adecvat cu ceea ce eşti tu şi interesant pentru public.

3. In cat timp se poate “construi” un brand personal in mediul online? Care este timpul ce trebuie alocat zilnic / saptamanal/ lunar pentru ca, odata inceput, acest proces sa fie intretinut?
Dacă ne uităm la internetul de limbă română şi la trecut, singurul instrument de branding folosit intensiv e blogul. Iar mulţi dintre bloggeri au o “imagine” şi nu un “brand”, fiindcă spontaneitatea cu care s-au apucat de treabă le-a adus public, dar nu totdeauna o percepţie pozitivă. Tot pe un blog, îţi trebuie probabil câteva luni ca “lumea” să afle cine eşti, dacă postezi susţinut. Faci oarecum hard selling sau eşti un brand personal “activ” dacă scrii cel puţin două însemnări pe săptămână. Altfel, traficul e mic şi blogul serveşte la branding “pasiv”, în sensul că devine relevant doar prin motoarele de căutare.

Peste toate acestea, trebuie desigur să ai virtuţi expresive, să ştii cât de cât să scrii, să pozezi şi aşa mai departe. Lucrurile se învaţă făcând.

4. Cum se intretine, in mod concret, un brand personal in mediul online?
Web 2.0 este un proces. Fiecare din uneltele de mai sus are facilităţi de actualizare (update). Pe lângă asta, e foarte important să relaţionezi cu alţii, pe blogul tău sau pe blogurile lor, să-ţi înmulţeşti relaţiile din reţeaua socială ş.a.m.d. N-am folosit aproape niciodată Facebook, am un profil bine conturat doar pe LinkedIn, dar am descoperit în ultimele săptămâni că acolo se întâmplă lucruri interesante de genul cauzelor la care poţi subscrie. A devenit obligatoriu să m-apuc să construiesc ceva şi pe Facebook.

5. Care sunt greselile care pot fi cel mai frecvent facute in brandingul personal din online?
Una dintre ele este aşa-numita “pseudonimitate”. Dacă dobândeşti o cât de mică notorietate 2.0, îţi va fi greu să te mai ascunzi în spatele pseudonimului. Apoi, dacă eşti deconspirat, desigur că se creează o incongruenţă între tine şi pseudonimul tău. Oricum, ai creat un soi de “fantasmă” care deţine o viaţă independentă. Există pe internet oameni serioşi, care nu au nimic de ascuns, şi totuşi nu se mai pot dezlipi de numele ilar şi muţunachele pe care şi l-au ales în chip de identitate virtuală acum câţiva ani, pe un forum, pe vremea când totul era doar o joacă.

O altă greşeală e să iei în serios toate mizeriile care ar putea începe să se verse în capul tău odată ce vei deveni cât de cât cunoscut. Oamenii care se ocupă cu astfel de lucruri nu au nici vreun status social cu care să-ţi poată influenţa viaţa, nici o reputaţie care să-i facă pe cititorii lor să creadă ceea ce spun. Micii vadimi de internet sunt uneori populari, dar în niciun caz persoane care ar putea să îţi ofere endorsement sau contrariul lui. De multe ori sunt conflictuali deoarece conflictul este o strategie care aduce notorietate şi public şi în off-line, dar mai ales în on-line.

Greşeala s-ar putea numi “a plăcea tuturor” sau “a te înţelege bine cu toată lumea”. Adesea eşti silit să optezi. Nu trebuie să te simţi obligat să relaţionezi cu oricine, deşi e bine să relaţionezi cu cât mai multă lume din sfera ta de interes. Dacă vine vorba de blog, nu există o blogosferă, ci cel puţin vreo cinci, în funcţie de stil, interese, maturitate, afinităţi. Există grupuri profesionale sau de altă natură în care să-ţi diseminezi brandul personal? Acolo trebuie s-o faci şi nu “în general”. Specificul on-line-ului e gândirea de nişă.

6. Ce impact are brandingul personal din online asupra activitatilor din offline?
Nu mi s-a părut niciodată că mediul virtual e altceva, mai puţin real, decât cel off-line. E normal ca ele să funcţioneze după principiul vaselor comunicante. Poţi dobândi reputaţie pe un blog pentru ca apoi să obţii cu ajutorul lui un job sau venituri în “monedă off-line”. Edward Castronova s-a umplut de reputaţie şi de bani demonstrând că ţările virtuale de felul Second Life au un produs intern brut real, fiindcă moneda şi mai ales asset-urile din joc se tranzacţionează pe eBay. Efectul brandului personal asupra activităţilor off-line este la fel de “bun” sau de “rău” pe cât e cel din on-line.

Post your thoughts