Descântarea României

Lunga moarte a lui Adrian Păunescu a fost un test social ad hoc, care a deconspirat legiuni de semidocți și liceeni întârziați prin mai toate pozițiile-cheie ale peisajului public românesc.

Că Păunescu este, poate, cel mai notoriu personaj literar din ultimii 40 de ani e verosimil. Că unele televiziuni au folosit cinic moartea poetului ca pe un aspirator de audiență nu e lăudabil, dar, în definitiv, asta e presa tabloidă. Ciudat a fost genul de furie a elogiilor declanșat de moartea lui Păunescu, care a ajuns, în gura a diferiți nechemați, nici mai mult, nici mai puțin decât “poet național”, adică egalul lui Eminescu. De la Ion Iliescu la Traian Băsescu, România a fost invadată de o specie bizară de exegeți de ocazie, pe cât de habarniști estetic, pe atât de dornici să-l descânte pe ciudatul defunct.

De necrezut e numărul personajelor publice care și-au etalat interjecțiile de liceeni dinaintea operei cam inegale, controversate și în orice caz prea masive ca s-o cuprinzi într-un scurt enunț a lui Păunescu. Brusc, am realizat că opinia publică e la cheremul unora care n-au citit nicio poezie în afară de cele ale lui Păunescu – dacă le-or fi citit și pe acelea. Al unora care nu au ascultat vreun alt fel de muzică în afară de lălăiala dezacordată a folkiștilor din Cenaclu.

Sigur că nu e niciun păcat să fi zdrăngănit în liceu “La o cană cu vin”, prin cabane, și să simți o oarecare nostalgie la acest gând. Problema e că la 50, 60 sau 70 de ani, multe din personajele publice ale României n-au depășit acest stadiu.

Articol apărut în ediția de tipar de marți, 9 noiembrie a ziarului “România liberă”

P.S.: N-a mai încăput în “România liberă”, dar e de spus că nici reacțiile de sens contrar n-au fost mai cumsecade. A executa dansuri marțiale pe mormântul cuiva, fie el și Păunescu, nu are cum onora pe nimeni.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

2 thoughts on “Descântarea României”

  1. Din fericire Eminescu a murit de tânăr, altfel ar fi avut ocazia astăzi să primească un necrolog atât de mișto încât ar fi sărit din mormânt să mai completeze o ultimă propoziție în testament: “Vreau să fiu înmormântat între Marius Tucă și Adrian Păunescu”. Plus că ar fi fost declarat, concomitent, superpoet național și extremist nebun, pupincurist, versificator mediocru și geniu al Carpaților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *