De la PR Week: despre internet ca, evident, mediu de PR

Datorită participanţilor, cred, am obţinut azi la PR Week un slot destul de animat despre PR şi Web 2.0. Cei pe care i-am moderat sunt, în ordine alfabetică: Paula Apreutesei de la Microsoft, Bogdana Butnar, Ana-Maria David de la HotNews.ro, Orlando Nicoară, Dragoş Stanca şi Bobby Voicu.

Sala era cam adormită, fiindcă era ultima sesiune, dar din câte am întrebat după, se pare că a fost un slot destul de bun pentru public (dacă nu cumva mi s-au servit amabilităţi). Câteva idei pe care le-am cules din discuţie:

- Web 2.0 este un mecanism de proactivitate/iniţiativă pentru companii. Nu trebuie să aştepţi să vină presa la tine ca să comunici
- Web 2.0 este un mecanism de feed-back aproape instantaneu
- din punctul de vedere al comunicării de companie, credibilitatea purtătorului de mesaj poate conta mai mult decât traficul
- nu e despre branduri, ci despre oameni
- comunicatele de PR trimise pe mail sunt/ba nu sunt bune
- PR-ul trebuie să caute adresarea 1:1 în cazul bloggerilor (şi nu lista de mail impersonală)
- bloggerii trebuie/ba nu trebuie trataţi altfel decât jurnaliştii
- există/ba nu există metode de monitorizare promptă a conversaţiei despre o companie
- comunicatele de presă sunt/ba nu sunt utile pentru bloggeri
- PR-ul nu trebuie să reacţioneze, ci să construiască scenarii în avans, pentru a fi pregătit
- dacă aveţi veşti proaste, provocaţi criza de comunicare, pentru a o dezamorsa: fiţi cinstiţi cu un produs cu probleme etc.
- de când avem internet/Web 2.0, se poate minţi/ascunde adevărul mai greu
- bloggerii sunt overrated/ba sunt semnificativi, influenţatori etc.
- diferenţa dintre PR şi ziarist începe să se şteargă: o informaţie parcurge de regulă mai multe instanţe de comunicare, cum spuneam şi în alte locuri. Exemplu: o ştire despre o nouă versiune de Windows e lansată de un blog anglo-saxon, preluată pe un blog românesc, de unde ajunge într-un ziar, care e citat de un alt blog. Nu mai există două tabere, dintre care una are contract cu compania şi o alta, cu cititorii.

Mă rog, nu ştiu cum par cele de mai sus enumerate aşa, dar cam ăsta a fost fondul discuţiei. La sfârşit, un tip scund, cu părul alb şi mustaţă, a venit la mine ca să-mi spună într-o engleză cu accent ciudat şi totuşi nativă că a fost o sesiune bună, dar între cei din panel şi cei din sală e o prăpastie. Cred că era domnul ăsta. Fără vanitate, mi se pare că a pus punctul pe i.

UPDATE: Vedeţi şi relatarea de pe site-ul IAA.