Ultima dată am fost la vot la turul II al prezidențialelor din 2004; după aia am fost luat cam de sus de niște amici fani Băsescu pentru ca să mă bucur, nu prea înțelegeam exact de ce, dar am fost în Piața Constituției, oricum era ceva mai bine decât dacă ar fi ieșit Năstase. Băsescu avea o canadiană groasă, portocalie, când a urcat pe scenă, nu c-ar conta.
La următoarele tururi de alegeri am refuzat să mă las contaminat de ura pe care încercau să ne-o injecteze politicienii de toate nuanțele și în consecință nu m-am dus la vot, mai ales că nu mă puteam decide. Nu știu nici astăzi dacă Guvernul Ponta e mai bun/mai rău decât guvernul Ungureanu. Am o vagă percepție că guvernul Boc a fost o adunătură de birocrați fără niciun fel de viziune economică, condusă de un profesor provincial, lipsit de orice fel de sclipire și experiență în mediul privat, dar cine știe?, s-ar putea să greșesc. Poate că n-a fost mai rău ca altele. Știu în schimb cu certitudine că cine face teorii despre extraordinarele lui realizări suferă de intoxicație politică acută.
Problema pe care mi-o pun acum e însă că avem o clasă politică tot mai coruptă și bolnavă de complexe de superioritate; știu pe propria-mi piele că nu există un factor frenator mai mare, pentru România, decât acei mizerabili care se proptesc în calea liberei inițiative, îngrașă bugetarii și pensionarii, direcționează toate resursele țării către diferiți clienți mai gângavi și lipsiți de competențe decât ei.
După ce m-am lămurit că așa stau lucrurile am rămas cu o întrebare: dacă noi, cei cu unele pretenții, nu numai că ne-am potcovit cu drăguții ăștia de politicieni așa cum sunt, dar nici nu putem scăpa de ei, unde ne situează asta? Nu cumva undeva mai jos de domniile lor, pe scara inteligenței și a altor capacități umane? Nu e ceva de care ar trebui, cumva, să ne rușinăm?
De aceea mi se pare necesar un gest foarte simplu, acela de a merge la vot. Admir puștimea care a ieșit în ianuarie în Piața Universității, protestatarii fără afiliere politică și fără porniri violente, dar mă și tem un pic: dacă expresia politică începe să se manifeste numai și numai în afara mecanismelor democratice, ce ne facem? Dacă politicienii devin din ce în ce mai arbitrari, mai plini de ei și mai hoți, ce ne facem?
De aceea, cum spuneam, mă duc la vot și mi se pare de bun simț să dăm o notă proastă sistemului alegând un om din afara lui. Îl votez pe Nicușor Dan conștient că șansele să-l văd primar sunt minime, dar la fel de conștient că scorul la care pierde e cel care contează. Câteva procente bunicele în dreptul lui înseamnă că am început să ne trezim, cum spuneam și altădată. Îl votez pe Nicușor Dan fără iluzii și, desigur, fără certitudini, în ideea că, poate, în decurs de câțiva ani va confirma și va crește, fără să se coalizeze cu vreuna din forțele dominante. Nu-l cunosc personal, nu am legătură cu el, nu am lucrat la campania lui și nu mi-a cerut nimeni să formulez acest endorsement – la fel cum nu am mai avut relații de business cu vreun partid politic de prin 2008 încoace. Este și motivul pentru care îmi permit să îmi exprim această susținere dezinteresată și independentă, aici pe blog. Luați-o ca venind din partea unui om care scrie rar de politică, dar (sau tocmai pentru că) a avut treabă cu două din cele trei mari formațiuni politice și știe că lucrurile nu sunt ce par a fi. Susținerea pe care i-o acord lui Nicușor Dan e o decizie informată și, cred, rațională. Faceți ca mine.