De ce n-avem intelectuali publici?

Francofonă şi “de la Râm” cum se pretinde, România are o densitate surprinzător de scăzută a aşa-zişilor intelectuali publici. Cine e de vină, poporul, maşinăria media sau înşişi ei, intelectualii?

Previzibil, “vinovate” sunt toate trei departamentele. Poporul e, după 20 de ani de incertitudine şi sărăcie, sălbăticit. Acele vreo 25 de procente din populaţie pe care comunismul le-a strămutat de la sat la oraş s-au amestecat în întregul corp social, astfel încât azi avem o urbanitate aproximativă şi un rural rămas fără caracteristici definitorii. Ce repere culturale poate avea un asemenea amalgam?

Trecem mai departe, la maşinăriile de creat celebritate. Adevăraţii intelectuali publici, conştiinţele hipertrofiate sunt subiecte incomode. Televiziunile de ştiri preferă să colporteze invitaţi previzibili, cu afilieri subterane, trimişi la TV de diferite partide sau grupări ca să spună anumite poezii. Show-urile de pe televiziunile comerciale s-au specializat în ultimii ani într-un fel de monştri categorie uşoară, fără vreo calificare precisă, sugerând doar vag competenţe de cântăreţe, actori, creatori de modă, dar specializaţi mai ales în scandal şi o viaţă personală pe cât de dramatică, pe atât de vizibilă.

Are media circumstanţe atenuante? Da, în măsura în care şi al treilea departament, intelectualii înşişi, e “necorespunzător”. Un anume grad de impostură există de altfel în majoritatea profesiilor serioase – sau artistice – din România. Nu prea avem scriitori de best seller-uri, dacă n-ar fi câte-un Mircea Cărtărescu. Muzicienii sunt fie manelişti imposibil de înghiţit, fie nişte clone de superstaruri dance-r’n’b din piaţa internaţională. Oameni de ştiinţă ori cercetători care să fi descoperit ceva sonor, pentru uzul tuturor, nu s-au mai prea văzut de pe la Ana Aslan încoace. Singurii care fac figură separată sunt cineaştii şi actorii din noul val, pe care, iată, sălbăticitul public a început să îi iubească aşa cum li se cuvine. În tot acest peisaj, spre cine s-ar putea duce media? Să dai o rubrică unui intelectual român înseamnă adesea un dreptunghi de hârtie sacrificat din punctul de vedere al publicului. La televizor, el, intelectualul, apare într-o costumaţie ciudată, cu accesorii de secol al XIX-lea, şi e prolix ca un miliţian pus să povestească Bătălia de la Călugăreni.

Ca şi noi, ceilalţi, el, intelectualul, a lipsit la lecţia cu expresivitatea, retorica, logica discursului. Liceele româneşti au predat decenii la rând, în locul acestora, Practică în producţie şi Organe de Maşini. La ce ne-ar folosi să ne facem auziţi? Suntem prea ocupaţi cu vorbitul.

Articol scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 8 iunie a “României libere”

  1. fLoreign Reply

    Cercetatorii sunt la datorie, in afara tarii. Si sunt invocati relativ frecvent. Astazi a fost randul grupului MIT care lucreaza la un proiect de baterie electrica rapid incarcabila. Recent a fost randul Catalinei Curceanu, si legat de carera ei stiintifica, insa si in legatura cu rasismul italian anti-romanesc. In iarna a fost vorba de romanca de la Rice, TX, premiata de Obama. Inainte de asta au mai fost mentiuni la unele articole stiintifice scrise de romani.
    Nu ar fi prea greu, intrucat postdocii (un fel de capsunari cu PhD) romani sunt in general bine pregatiti, relativ ieftini, provenind dintr-o cultura apropiata de a Vestului si sunt practic peste tot. Unii chiar depasesc aceasta conditie. Profesorul meu de fizica din liceu, care in a zecea ne preda termodinamica pornind de la entropie si calcul integral, a plecat imediat dupa 1989 din Romania si a facut cercetarea pentru doctorat intr-un grup condus de un prof care ulterior a luat un Nobel.

    Mai un laborator de cercetare Nokia, mai un laser de mare putere si vor fi mai multi chiar inauntrul tarii.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Nu mă îndoiesc că există cercetători valabili, la fel cum cu siguranţă trebuie să fie şi vreun român care poate scrie romane. Atenţie însă la adjectivul “public” în ceea ce spun mai sus. Oamenii ăştia n-au trecut de un anumit nivel de notorietate.

  3. fLoreign Reply

    Corect, presupun ca te referi la intrarea in constiinta publica. Caci in sensul restrans, nivelul “public” incepe foarte devreme. Orice articol publicat este, ai ghicit, public. Pana si o teza de master ori o disertatie doctorala, odata sustinute public, sunt de drept considerate publice. Regula in domeniu este tocmai “publish or perish”, cel putin pana obtii “tenure” (discutia e prea lunga si nu o dezvolt aici, Wikipedia face treaba buna in explicarea termenului), conteaza articolele indexate ISI. Ce spui tu aici pare a fi mai degraba legat de outreach. Pe de o parte dezirabil, in general universitatile nu se uita totusi la asta cand fac decizii de angajare, ei vor articole publicate si granturi (bani; modelul cercetatorului ca om de afaceri). Cu unele exceptii, hobby-uri gen scrierea unei carti de popularizare nu este bine privita de confrati si de administratie (“in loc sa faca cercetare, uita-te cu ce se ocupa!”).
    Asadar putini care isi propun cu buna stiinta sa comunice cu publicul larg, asa cum o facea Carl Sagan acum douazeci-treizeci de ani. Toti ceilalti sunt extrem de ocupati cu ale lor. Caz in care traitul in Romania i-ar trage inapoi, vorba lui Mircea Badea.

    • Iulian Comanescu Reply

      Mă refer la faima unui Umberto Eco sau Bernard Henri Levy, genul ăla de raport dintre intelectual şi societate. La noi, doar un Andrei Pleşu are genul ăsta de statură.

  4. fLoreign Reply

    Ma bucur ca ai pomenit de B-H Levy, caci si eu il aveam in minte (pe langa mult-hulitul, de catre unii, Noam Chomsky). Din matricea “Intelectual, adjectiv” merita totusi sa-l amintim pe Alex Leo Serban, recent plecat dintre noi, care a pus umarul taman la categoria care, dupa cum bine observi, face figura separata.

    Si totusi pana acum zece ani mai auzeam si de un Patapievici, Solomon Marcus, N. Manolescu, Lucian Boia plus inca cativa. Acum unii si-au gasit altceva de facut, iar altii, chiar daca ar mai avea ceva de zis, nu-i mai intreaba nimeni de sanatate. Ba mai mult, unii dintre ei s-au trezit categorisiti ca “intelectualii lui Basescu”. La asa tratament, nici nu te miri ca au schimbat abordarea, ori locatia.

    Ce se mai aude cu “boierii mintii”?

Post your thoughts